Probabil că ați auzit despre importanța contactului vizual pentru a face o impresie socială bună. Ochii noștri sunt cea mai expresivă trăsătură facială. Aceștia pot comunica o serie de indicii sociale și emoții, care pot influența profund interacțiunile sociale. A privi direct sau a ne abate privirea în timpul unei conversații are consecințe puternice.
Ce înseamnă când te uiți în alte părți
Cercetările au descoperit că privirea directă este asociată cu încrederea, interesul și atracția, în timp ce privirea distrasă, adică o persoană care își îndreaptă privirea și prin urmare atenția către altceva, este legată de lipsa de încredere, respingere și excluderere socială. În plus, mulți oameni consideră contactul vizual ca fiind un semn de încredere. Suntem mai predispuși să credem o persoană care se uită direct la noi. Pe de altă parte, faptul de a nu privi pe cineva în ochi este adesea asociat cu minciuna. Așadar, dacă vrei să construiești încredere cu o altă persoană, trebuie să te simți confortabil să stabilești un contact vizual puternic.
Atunci când suntem într-o conversație, de obicei dorim să facem o impresie bună. Așa că este ușor să ne simțim stânjeniți în privința contactului vizual. Nu vreți să vă holbați la cealaltă persoană, dar ați putea semnala dezaprobare, lipsă de interes sau chiar lipsă de onestitate dacă vă uitați în altă parte. Cu toate acestea, s-ar putea să constatați că discuțiile dumneavostră par să decurgă cel mai bine atunci când nu vă gândiți deloc să stabiliți contactul vizual. Pur și simplu se întâmplă în mod natural.
O serie complexă de mișcări ale ochilor, expresii faciale și schimbări de postură fac parte din orice conversație. Atunci când aceste elemente se află în armonie, ne simțim profund implicați și conectați cu partenerul nostru de conversație. Este ca și cum am fi în sincronizare cu el. Deși, dacă te oprești să analizezi pe moment vei realiza că armonia respectivă dispare.
Ce reprezintă dilatarea pupilelor
Cercetătorii au descoperit că sincronizarea dilatării pupilelor noastre funcționează drept indicator al atenției noastre comune în timpul conversației. Pupilele se măresc și se micșorează ca răspuns reflex la schimbările de lumină și, de asemenea, atunci când suntem excitați din punct de vedere fiziologic.
Aceștia au urmărit mișcările ochilor vorbitorilor în timp ce aceștia descriau amintiri pozitive sau negative despre viața lor. Apoi au urmărit mișcările ochilor persoanelor care ascultau aceleași povești. În urma acestui test au constatat că dilatarea pupilelor celor care ascultau s-a sincronizat cu cea a vorbitorilor atunci când existau vârfuri emoționale în povestiri. Astfel, dilatarea pupilei a servit drept indicator al faptului că oamenii sunt pe aceeași lungime de undă.
Într-un studiu recent, cercetătorii au dorit să extindă aceste constatări anterioare prin studierea conversațiilor față în față pentru a vedea felul în care contactul vizual ar putea influența atenția comună în timp real. Așa că au pus participanții care nu se întâlniseră anterior în perechi de conversație și le-au cerut să vorbească timp de zece minute despre orice doreau, în timp ce le erau urmărite mișcările ochilor. De asemenea, participanții, ulterior, au vizionat înregistrările video ale conversațiilor lor și au evaluat nivelul de implicare pe care și-l aminteau de la un moment la altul.
De ce întrerupem privirea în timpul unei conversații
Cercetătorii se așteptau ca privirea să aibă rolul de a-i readuce pe oameni pe aceeași lungime de undă. În alte cuvinte, debutul contactului vizual ar fi trebuit să ducă la o creștere ulterioară a sincroniei pupilelor lor. Dar, în schimb, au constatat contrariul: momentul contactului vizual a marcat un vârf al atenției comune, dar nu și începutul unei perioade susținute de priviri blocate. Mai mult, sincronia a scăzut brusc după ce s-a privit în ochii partenerului de conversație și a început să se recupereze doar atunci când cei doi și-au îndepărtat privirea unul de celălalt. Așadar, contactul vizual nu creează sincronie, dar pare să o întrerupă.
Cu toate acestea, participanții au raportat, de asemenea, că erau mai implicați atunci când aveau contact vizual. Cercetătorii au gândit că această stabilire și întrerupere a contactului vizual trebuie să facă ceva pentru a ajuta conversația. Atunci când rupem sincronia, ne putem muta înapoi în mintea noastră pentru a aduce noi informații la care să contribuim și să menținem conversația.
Cercetările arată că mișcările ochilor se coordonează, de asemenea, cu funcția cognitivă - cum ar fi reamintirea informațiilor sau împărtășirea unei povești. Încercați acest lucru: Spuneți o poveste în timp ce vă uitați în ochii celuilalt. Veți descoperi probabil că trebuie să întrerupeți contactul vizual pentru a vă reaminti informații și pentru a continua conversația într-un mod natural.
Atunci când două persoane conversează, pupilele lor se sincronizează periodic, marcând momentele de atenție comună. Pe măsură ce sincronizarea atinge un maxim, apare contactul vizual, iar sincronizarea scade, pentru a se restabili doar atunci când contactul vizual se întrerupe.
Aceste constatări sugerează că menținera privirii poate fi un mecanism cheie pentru coordonarea modurilor de gândire împărtășite și independente, permițând conversației să se împletească și să evolueze pe parcursul acestor fluxuri și refluxuri în atenția împărtășită. Acest dans subtil al contactului vizual întâlnit în comunicarea față în față poate fi unul dintre motivele pentru care aceasta este adesea mai satisfăcătoare decât conversațiile în mediul virtual.
