Conjunctivita alergică, factori declanșatori, simptome și tratament. Medic: Sunt peste tot, nu putem să stăm într-un glob de sticlă
Parfumul se află printre factorii declanșatori ai conjunctivitei alergice.
Conjunctivita reprezintă inflamația conjunctivei, acea pieliță transparentă care învelește partea albă a ochiului, precum și pleoapele pe interior. Conjunctivita poate să aibă mai multe forme: alergică, infecțioasă sau chimică.
Dr. Roxana Cozubaș, medic primar oftalmologic, a explicat care sunt cauzele, simptomele, dar mai ales tratamentul conjunctivitei alergice.
Care sunt cauzele conjunctivitei alergice
Conjunctivita alergică apare de cele mai multe ori din cauze de mediu. ”Vorbim aici de praf, aer condiționat, soare sau lumină foarte puternică. Orice din mediu ne poate deranja. Spunem părinților că, de fapt, orice ne înconjoară, pentru că vorbim și de substanțe chimice, pot să dăuneze copilului și vorbim de detergenți, chimicale, cosmetice. Am avut copii care au făcut conjunctivite alergice la parfumul părinților, aceștia se dau cu parfum, apoi iau copilul în brațe, așa că trebuie să ne gândim la absolut toți factorii care ar putea irita”, a explicat dr. Roxana Cozubaș la Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Cât privește reacția alergică, medicul susține că aceasta poate avea loc de la prima interacțiune cu factorul declanșator sau poate să apară ulterior.
”Ce le spun părinților este că nu este atât de important să detectăm factorul respectiv, pentru că adesea părinții fac foarte multe teste ca să afle ce anume a declanșat reacția. Și, inclusiv, există un panel extins care testează până la aproape de 300 de factori alergenici, dar chiar și așa putem avea surpriza să iasă acela impecabil, să nu se detecteze nimic și de fapt copilul să facă în continuare alergii.
Trebuie să înțelegem faptul că acești factori sunt peste tot, nu putem să ținem copilul într-un glob de sticlă. Este important ca atunci când faci curat prin casă să nu îl ții expus la tot praful care se ridică, la vaporii substanțelor cu care faci curățenie, să nu te dai cu parfum și să îl iei în brațe imediat. Cumva, să îl protejezi de toate astea”, a mai spus medicul.
Conjunctivita alergică - manifestare și diagnosticare
”De cele mai multe ori depistăm aceste conjunctivite la controale în care părinții vin cu cei mici pentru diverse tipuri de afecțiuni, în care copiii se scarpină mai des, ochii sunt mai roșii, mai lăcrimoși, au o sensibilitate la lumină, încep să clipească mai des, mai apăsat, cu o senzație de nisip în ochi.
De cele mai multe ori noi constatăm că în interiorul ochiului, acolo unde țesutul ar trebui să fie neted, ca în palmă, el de fapt arată ca suprafața unor boabe de orez, adică este foarte denivelat, iar toate aceste denivelări, pe copil în deranjează. Ele sunt și la nivelul pleoapei de sus, și la nivelul pleoapei de jos, papile, în termeni tehnici, și practic încercăm să facem într-un fel să mai alinăm senzația de uscăciune și de iritație pe care copilul o are”, a mai spus medicul.
Cum facem diferența între conjunctivita alergică și alergii
Cum încă ne aflăm în sezonul alergiilor, medicul a fost întrebat cum putem face diferența între conjunctivita alergică și alergii, mai ales că parte dintre simptome sunt asemănătoare.
În plus față de simptomele menționate anterior, precizează medicul, părinții sunt întrebați dacă micuții sunt văzuți că se scarpină, că evită ecranele, ”deoarece uscăciunea pe care ți-o dă o conjunctivită alergică te face să nu fi prea prieten nici cu statul la ecrane, și atunci avem niște indicii că este vorba de partea aceasta de conjunctivită alergică”, a spus medicul, adăugând că ”dacă vorbim de diagnostic diferențial cu alte conjunctivite, acolo avem secreții foarte multe, ochii lăcrimoși, deja avem și alte lucruri care se leagă și știm că sunt alte cauze care au dus la acea conjunctivită și care fac diferența”.
Cum poate fi prevenită conjunctivita alergică
Potrivit medicului, persoanele care au un istoric alergenic, trebuie să acorde o mai multă atenție cu privire la contactul cu factorii declanșatori.
”Există, de exemplu, la copii, varianta în care prescriem niște șervețele speciale pentru igiena ochilor, pe care părinții le pot ține la frigider și așa le folosesc, reci. Ajută foarte mult, merge chiar și cu apă rece. Se spală factorii alergenici, aceasta este o prevenție, se încearcă diluarea cantitatea de alergeni de la nivelul ochilor și bine-înțeles, de evitat ca aceștia să stea pe lângă părinți când se folosesc produsele de curățenie”, a mai spus medicul.
Cât privește partea de tratament al conjunctivitei alergice, dacă aceasta s-a instalat, iar simptomele sunt ”multe și urâte”, se poate apela la o substanță ceva ”mai agresivă, cortizon, și pe care preferăm să o dăm numai atunci când lucrurile chiar sunt de așa natură. (...) S-ar putea să facem mai mult rău în altă parte. Mai bine să lăsăm organismul să lupte, de la sine, și după, pe termen lung, ca efectele să dureze toată vara, putem să dăm picături care nu sunt atât de dramatice”, a subliniat oftalmologul.
La ce vârstă trebuie făcut PRIMUL control oftalmologic la copii
Vederea este unul dintre cele mai importante simțuri, astfel că un control oftalmologic de rutină este indicat încă de la vârste foarte fragede, ținând cont de faptul că există o incidență a afecțiunilor oftalmologice în cazul copiilor.
„Există și tocmai de aceea ne bucurăm în momentul în care părinții vin cu cel mic la controlul de rutină. Spunem noi că este bine să facem primul consult oftalmologic în jurul vârstei de 6 luni. Ulterior, după ce vedem despre ce este vorba și reușim să detectăm anumite anomalii care poate sunt normale pentru vârsta respectivă, dar vrem să vedem că se corectează de-a lungul timpului, pe măsură ce trece timpul vrem să vedem copilul la un interval de un an, un an și jumătate, depinde de ce descoperim”, a declarat dr. Roxana Cozubaș, medic primar oftalmologic, doctor în științe medicale, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Ce afecțiuni oftalmologice pot avea copiii
”De obicei, în primii ani de viață, ne temem cel mai mult de obstrucția de canal. Sunt acei ochi lăcrimoși, copilul este întotdeauna cu conjunctivite, cu ochi încărcați de secreții. De evitat curățarea acestora cu ceaiuri care sunt foarte iritante. De preferat, ser fiziologic, comprese, șervețele speciale pentru zona ochilor bebelușilor. Avem multiple alte variante, nu ceaiurile. Ele sunt pentru băut și sunt foarte bune. Citește mai departe AICI.
-
-
Te trezesc cârceii noaptea? Verifică dacă ai lipsă de magneziu10.06.2026, 23:03
-
-
-
Care sunt simptomele rujeolei și cât timp durează vaccinul? Diferența dintre rujeolă și varicelă. Experții răspund la 6 întrebări cheie
EXCLUSIV De ce te simți singur. Semnul pe care ți-l dă corpul. Cauza care provoacă sentimentul de singurătate. Radu Leca: Atunci intră în joc singurătatea
De ce apare sentimentul de singurătate și de ce mulți se consideră singuri atunci când trec prin anxietate sau depresie.
Fără TikTok și Instagram până la 15 ani! Decizia luată de Guvern
România, pe locul 16 din 36 de țări în clasamentul privind bunăstarea copiilor. Ţările de Jos şi Danemarca, pe primele locuri
"Noi nu ne dăm timp să ne cunoaștem. Mergem duși de familie, de societate". Daniela Simulescu: Apoi pățiți ca mine! Vă doresc să cereți ajutor atunci când aveți nevoie, să nu vă rușinați
Vrei să devii mămică? Află tot ce trebuie să știi despre fertilitate!
Sarcina și nașterea reprezintă unele dintre cele mai frumoase momente din viața unei femei.
EXCLUSIV Daniela Simulescu, despre marea schimbare pe care a simțit-o la terapie: Mi se spunea că toată lumea are probleme. Când am făcut pace cu moștenirea mea, am început să pun preț pe respect
Vor fi tot mai mulți adolescenți obezi şi supraponderali
Stresul din timpul sarcinii afectează creierul fătului
Un nou studiu arată că stresul din timpul sarcinii afectează creierul fătului.
EXCLUSIV HMPV, ce trebuie să știi. Conf. dr. Mihai Craiu: Nu e nimic scăpat de sub control. Acesta e mesajul
Consultaţii şi intervenţii gratuite pentru copiii cu malformaţii cardiace, la Spitalul "Grigore Alexandrescu"
Consultaţii şi intervenţii gratuite pentru copiii cu malformaţii cardiace - în această săptămână, la Spitalul 'Grigore Alexandrescu'.
De ce unii oameni nu se bucură de reușite. Ce urme lasă: „după râs vine plâns” și „nu te bucura prea tare, nu durează”: Sindromul perfecționitului nefericit
Nu mai dormiți cu telefonul aproape de cap sau în pat. Medicul Codruț Sarafoleanu avertizează: Evitați telefonul atunci când semnalul este mai slab
Copiii sunt cei mai expuși la efectele nocive ale telefonului mobil. Medicul ORL Codruț Sarafoleanu le atrage atenția părinților.
Care este diferența dintre spermă și lichidul seminal? Ce nu ți-a spus nimeni despre ejaculare
EXCLUSIV Laptele matern, minune pentru prematuri. Dr. Cornelia Preda: O cantitate mică de lapte poate să îi dezvolte intestinul. Ia picături de lapte și freacă gurița copilului
Cât și ce mănâncă un bebeluș născut prematur. Cât de important este laptele matern.
Un bebeluș în vârstă de o lună, în stop cardio-respirator, a murit. Părinții au spus că ar fi fost constipat
EXCLUSIV De ce răcim iarna. Conf. dr. Mihai Craiu: Virusul gripal intră prin nas. Alte virusuri sunt de vreme caldă
De ce răcim iarna chiar dacă ne îmbrăcăm corespunzător. Cum se transmit, de fapt, virusurile.
EXCLUSIV Diferența dintre infarct și atac de panică. Semnul simplu care le deosebește
Diferențele dintre atacul de panică și infarct. Cum le recunoaștem și cum acționăm corect.
Trauma dumping: când poveștile altora te afectează. Fenomenul online de tip "Storytime" te poate distruge emoțional
EXCLUSIV Primul pas pentru îndepărtarea anxietății și depresiei. Ramona A. Dumitru: Dacă faci asta ești în afara pericolului cu potențial distructiv și 100% toxic
Sfaturi de auto-ajutor pentru tinerii și oamenii care trec prin anxietate și depresie.
EXCLUSIV Cum recunoști un atac de panică. Cele 13 semne pe care mulți le ignoră
Ce este un atac de panică și cum îl recunoști. Mulți oameni nu știu care sunt semnele, deși experimentează atacul de panică.
Un bebeluş a fost tratat printr-o terapie genică personalizată. E o premieră medicală
Premieră medicală: Un bebeluş american a fost tratat printr-o terapie genică personalizată.
