Laptele demachiant care șterge 20 de ani de pe chip. Se face din 3 ingrediente
Laptele demachiant care șterge 20 de ani de pe chip. Iată cum poate fi făcut acasă, din doar 3 ingrediente.
Odată cu trecerea timpului, tenul nostru își pierde elasticitatea, de aceea trebuie să ave grijă de el, folosind laptele demachiant, care șterge 20 de ani de pe chip.
Deja după ce depășim pragul de 30 de ani, producția de colagen încetinește și apar primele riduri. Ne salvează remediile naturale, care ne permit să ne păstrăm pielea mereu proaspătă și tânără.
Vrei să ai părul ca în reclame? Acordă atenție modului în care îl îngrijești
Așadar, de ce să nu pregătim împreună laptele demachiant din trei ingrediente pentru a avea un ten minunat? Cu siguranță meritul va fi al ingrediente naturale, pe care le vom folos în îngrijirea zilnică a tenului.
Natura ne oferă tot ce avem nevoie: ierburi împotriva căderea părului, plante împotriva acneei și pentru rezolvarea multor alte probleme de sănătate.
Laptele demachiant, făcut, în doar 5 minute, cu 3 ingrediente miraculoase: avem nevoie de orez, apă și amidon de porumb. Combinația acestor trei ingrediente ne permite să pregătim un amestec ideal pentru a ne întinde tenul, pentru a-l purifica și, mai presus de toate, pentru a-i asigura nutrienții de care are nevoie.
Cele mai bune alimente care purifică organismul. Consumă-le și tu
Așadar, putem crea un lapte demachiant, pe care îl vom păstra la frigider și folosi ca demachiant, sau chiar ca mască nutritivă.
Iată cum se prepară laptele demachiant: într-un vas punem o cană de orez alb nespălat și trei căni de apă. Acoperim asul cu o folie alimentara și lăsăm orezul să fermenteze, aproximativ 48 de ore.
Într-o cratiță turnăm apoi 100 ml de apă curată și 50 de grame de amidon de porumb. Aprindem aragazul și așteptăm ca lichidul să se îngroașe complet. Aceasta trebuie lăsată să se răcească.
Între timp, filtrăm apa de orez fermentat și o adaugăm în crema de amidon, amestecând bine. De îndată ce obținem un amestec semi-fluid, luăm o sticlă în care vom pune laptele demachiant, pe care îl vom păstra la frigider.
Folosim laptele demachiant de două ori pe săptămână pe față și gât. Deja după primele aplicări, vom observa că pielea va arăta mai sănătoasă și mai puțin ridată.
Greșeala care îți face tenul trist, OFILIT și obosit. Semnul de pe dischetă care-ți arată că te-ai demachiat complet
Pielea noastră poate fi considerată, cu ușurință, barometrul stării de sănătate, fie că ne referim la cea fizică, fie la cea emoțională. Iar stresul este unul dintre factorii declanșatori pentru diferite pete sau iritații la nivelul pielii.
Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, ne-a dezvăluit care este vârsta ideală de la care trebuie să începem să avem o rutină de îngrijire a pielii.
"Vârsta este undeva în jur de 12 ani, atunci când e minunat să cochetăm cu ideea de curățare al tenului măcar. Să începem să-l curățăm cu o loțiune micelară foarte delicată, sunt loțiuni micelare care au ingrediente foarte blânde și funcționează foarte bine pe tenurile tinere.
Aș recomanda o apă micelară super, super delicată, care să bucure tenul și să ajute la întâmpinarea adolescenței, pentru că în adolescență tenul are nevoi și spune lucrul acesta destul de vizibil, din păcate, în multe cazuri. În adolescență apare acneea, apar coșurile, apar punctele negre, tenul e din ce în ce mai uleios.
Sunt persoane tinere care sunt foarte norocoase și arată bine de la un capăt la altul, dar majoritatea au furtuni hormonale care se văd pe față și atunci curățarea trebuie făcută ca la carte, dimineața și seara, fără scuză.
Strugurii congelați, beneficii pentru sănătate. Cum te ajută
Dacă nu ne demachiem o dată poate nu se întâmplă nimic, dar dacă nu ne demachiem de 3 - 4 ori, deja începe să devină o obișnuință și sunt probleme majore pe care ar trebui să nu le avem. Să ne întâmpinăm și să curățăm tenul.
În funcție de ten și în funcție de vârstă, curățarea trebuie făcută măcar cu apă micelară dimineața, pentru că seara se presupune că am avut o curățare foarte conștiincioasă, iar seara, în funcție de tipul de ten, aș merge pe cremă de demachiere și apă micelară sau poate pe spumă de spălare și apă micelară. Sunt persoane diferite care au necesități diferite de curățare. Important e să curețe tenul.
Nici nu știu dacă e important felul și pașii în care fac curățarea. Sunt persoane care se simt bine să-și folosească crema de demachiere și apoi să se spele sau să pună apă micelară. E minunat.
E important să facem demachierea până când discheta demachiantă este curată și nu mai are impurități. Atunci cu siguranță ne-am demachiat bine", a declarat Ioana Marinescu, fondator Plush Bio, în exclusivitate pentru DC Medical.
Zeama de murături, beneficii pentru sănătate. Ce indicații are
Boabele de muștar, beneficii pentru sănătate. Cum să le consumi
-
-
-
-
Greșeala banală pe care o faci când îți măsori tensiunea13.05.2026, 09:40
-
Cu cât timp înainte de a începe lucrul ar trebui să te trezești13.05.2026, 08:26
Când să aplici masca de față pentru rezultate vizibile
Scapi de acnee cu acest tonic natural. Rețeta din plante cu efecte WOW
Cum combini corect produsele de îngrijire, pentru un păr sănătos și revitalizat
Extensiile de păr, riscuri uriașe
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit
De ce transpirația nu miroase și cum apare mirosul corporal
Cum să îți protejezi pielea toamna și iarna. 7 trucuri recomandate de dermatologi
Cum previi părul electrizat și uscat de la frig și căciulă
Manichiura care te va suprinde. Schimbă tot ce știai despre tendințe. Ce are atât de special
Această manichiură te va surprinde. Este foarte specială și sustenabilă. Schimbă tot ce știai despre tendințe.
Cum să ai grijă de buze pe timpul iernii. Trucuri simple care îți hidratează buzele
Ce este triunghiul morții de pe față. Zona care te poate ucide
De ce trebuie să speli apa micelară de pe față după ce te demachiezi
Ce trebuie să știi dacă te dai cu parfum. Lucrul grav care se poate întâmpla
Epilare IPL acasă: cum funcționează, pentru cine e eficientă și ce riscuri implică
Remedii naturale pentru părul cărunt
Trucuri simple care șterg cearcănele și ajută ochii obosiți. Ingredientul cheie din creme, dezvăluit de dermatolog
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare.
Ce trebuie să știi despre balsamul de buze. Ce nu ți-a spus nimeni
De ce să nu te speli pe cap cu 2–3 zile înainte de vopsire. Sfaturi pentru o culoare perfectă și un scalp sănătos
Cum îți aranjezi părul ca să pară mai puțin gras? Trucuri simple
Cum să speli corect lenjeria intimă. Ghidul complet pentru o îngrijire adecvată
Cum speli corect lenjeria intimă. Detaliile pe care trebuie să le știi.
