De ce 7 septembrie e ziua potrivită pentru a începe curățenia de toamnă
Astrologul Daniela Simulescu explică pe ASTROSENS de ce data de 7 septembrie este una prielnică pentru a începe curățenia.
Într-un material postat pe Astrosens, astrologul DC News Daniela Simulescu spune că, ”de obicei, curățenia de toamnă este unul dintre acele momente stresante din an pentru oricine”.
Însă, astrele favorizează activitățile de organizare.
”Din fericire, sezonul Fecioarei (până pe 22 septembrie) are ca obiective tocmai organizarea, eficientizarea și simplificarea vieții. Și dacă ne gândim că și Marte, planeta acțiunii, se află tot în Fecioară până pe 15 septembrie, ei bine, în 2021 ne putem sufleca mânecile și să trecem la treabă cu mai mult spor. Când ar fi ziua potrivită în acest sens?
7 septembrie. De ce? Atunci avem Luna Nouă în Fecioară. O zi nemaipomenită pentru noi începuturi. O casă curată, aerisită și organizată va schimba viața fiecărui membru al familiei. Acest eveniment este prielnic și pentru grădinărit, agricultură și tunderea/tăierile pomilor.
Luna Nouă va fi în trigon cu Uranus, aspect favorabil pentru achiziția unor device-uri care să te ajute la curățenie. Și pentru că Luna Nouă are loc marți, o zi în care poate ai alte planuri, trebuie să ții cont de faptul că poți profita de energia acestui aspect până la Luna Plină din Pești de pe 21 septembrie”, notează Daniela Simulescu, potrivit ASTROSENS.
-
-
-
De ce ar trebui să eviți cafeaua și ceaiul în avion22.04.2026, 09:00
-
-
Pleci în vacanță cu medicamente în bagaj? Ai grijă la asta!
Cum scapi de mirosul de umezeală din hainele groase
6 greșeli pe care designerii de interior nu le fac niciodată în propriile case
Trucul simplu care îndepărtează grăsimea de pe aragaz în câteva minute
Cum trebuie depozitate corect condimentele. Greșeala pe care o faci când gătești
Pune câteva frunze de dafin în dulap. Te vei îndrăgosti de acest truc
De ce să nu porți șlapi la piscină. Detaliul care te va pune pe gânduri
Ce să faci ca să nu mai crape crenvurștii când îi fierbi? Cum îi fierbi corect
Cum se mănâncă mâncarea picantă. Chef Florin Dumitrescu, truc
Motivul surprinzător pentru care unii țin hârtie igienică în frigider
Nu arunca codițele ardeilor. Cum le poți folosi inteligent
De ce să nu mai mănânci niciodată direct din pungă sau ambalaj
Ce se întâmplă dacă pui zaț de cafea în toaletă. Trucuri utile pentru casă
Trucul simplu pentru a avea călcâie fine. Dermatologii confirmă
Cum să salvezi rădăcinoasele moi. Metoda care le revigorează
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
Cum se taie corect ceapa, potrivit unui bucătar profesionist
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
