Vremea capricioasă ne afectează sănătatea. Recomandările dr Valeria Herdea
Studiile zic că 40% dintre oameni sunt meteosensibili, adică sunt afectați de temperatură, presiune și umiditate.
Vremea capricioasă își pune amprenta asupra stării de sănătate a oamenilor. Medicul Valeria Herdea spune că umezeala accentuată și căldura ar putea duce la numeroase infecții ale pielii cauzate de țânțari, mai ales la cei mici.
”Din păcate, parcurile nu au fost stropite, există foarte mulți copii care se prezintă la cabinet cu leziuni, în urma unor înțepături de țânțari sau tot felul de insecte care au apărut prin parcuri. Adresabilitatea este foarte mare, dar în același timp leziunile se infectează foarte repede, copii se joacă și atunci nu pot fi supravegheați, așa că din păcate duce la foarte multe infecții tegumentare, pe care ulterior le tratăm cu antibiotice.
Dezvoltarea alergiilor este cel de-al doilea aspect, iar nu în ultimul rând, ne confruntăm cu boli virale, răceli ușoare, viroze și chiar și bronșite. O altă problemă pe care o avem sunt infecțiile digestive. Mâinile murdare, umezeala și mai ales fructele de sezon nespălate duc la infecții digestive. (...) trebuie să fim foarte atenți la igienă, măsurile de igienă însemnând unghiile scurte, mâinile curate, hainele schimbate și curățate foarte des. Umezeala poate afecta inclusiv pacientul cronic”, explică medicul Valeria Herdea, potrivit Antena 3.
-
Tipul de apă pe care îl consumi poate crește riscul de Parkinson04.03.2026, 09:25
-
-
-
-
Cum se taie corect ceapa cubulețe03.03.2026, 19:16
Ce înseamnă când apar păianjeni în casă
Cum salvezi supa prea sărată cu o felie de pâine
De ce să fierbi apa înainte de a face cuburi de gheață
Soluția asta te scapă de calcar. Ai nevoie de 2 ingrediente banale
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
Cum să îți îngrijești puloverele din lână. Trucuri care previn micșorarea și scămoșarea
De ce să nu dezgheți alimentele la temperatura camerei
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
De ce să nu spargi ouăle de marginea castronului
Idei geniale de a refolosi sticlele de medicamente pe care le arunci
De ce sunt numerele 1 - 5 în cuptor? Greșeala care îți strică mâncarea. Aplică asta și vezi diferența!
Cum scapi de mirosul de umezeală din hainele groase
De ce să nu mai ții periuța de dinți lângă chiuvetă
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
De ce să bagi fețele de pernă în congelator
Cât de des trebuie să schimbi lenjeria de pat?
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
