Lipsa somnului ne schimbă percepția durerii. Ce se întâmplă în creierul nostru după o noapte nedormită
Lipsa somnului schimbă modul în care percepem durerea. Asta este concluzia unui studiu care a arătat că trezitul repetat în timpul nopții ne face să simțim mai acut durerea.
Lipsa somnului poate crea o sensibilitate mai mare la durere, potrivit unui studiu publicat în The Journal of Neuroscience. Cercetătorii au descoperit că somnul de slabă calitate sau lipsa lui interferează cu anumite centre de durere ale creierului și poate schimba modul în care o persoană percepe și reactionează la disconfort, potrivit specialiștilor de la Harvard Medical School.
În cadrul studiului, oamenii de știință au scanat creierul a 25 adulți sănătoși, în două situații privind somnul: în primul rând, după ce au dormit opt ore, iar apoi din nou după ce au fost lipsiți de somn ultimele 24-28 ore. În timpul ambelor scanări, ei au primit, de asemenea, niveluri incomode de căldură la picioare.
Efectele lipsei de somn, vizibile
Scanarea a arătat că, atunci când grupul a fost lipsit de somn, a avut o creștere de 120% în activitatea cortexul somatosensorial, regiunea creierului care interpretează ceea senzația de durerea. Aceasta înseamnă că pragul lor de durere a fost mai mic decât cel înregistrat după ce au dormit timp de opt ore.
Atunci când grupul a fost lipsit de somn, particopanții au avut, de asemenea, o scădere cu 60%, până la 90% a activității în striat și insulă, două zone ale creierului care, atunci când sunt activate, atenuează percepția durerii. Oamenii de știință au remarcat că lipsa somnului face organismul mai puțin rezistent și că persoanele care suferă de durere, de multe ori pot fi ajutate prin îmbunătățirea calității somnului.
Deși tipul de întrerupere a somnului din studiu nu este tipic, într-un alt studiu, cercetătorii au descoperit că schimbări chiar mai subtile în calitatea somnului - similare cu trezirea în mod repetat în timpul nopții - de asemenea, sunt legate de durerea resimțită în următoarea zi.
-
-
-
-
-
Ce s-a descoperit despre statine, medicamentele pentru colesterol07.02.2026, 10:40
Grupa de sânge care ar putea crește riscul unui AVC înainte de 60 de ani
Gestul simplu care poate încetini îmbătrânirea creierului cu până la 20%
Pierderile de memorie: stres sau boală neurologică?
Activitatea care menține funcționarea creierului
5 semne timpurii care indică boala Alzheimer
Ce se întâmplă când creierul tău ia o pauză de la gânduri
Alimentația bogată în alimente procesate, asociată cu semne timpurii ale bolii Parkinson
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Graba zilnică ne distruge creierul
Alzheimerul, o boală a întregului organism. Nu afectează doar creierul – studiu
Alzheimerul nu distruge doar memoria, ci zdruncină întregul organism din interior, celulă cu celulă.
Obiceiul zilnic care provoacă demență. Nici nu te-ai gândit la el!
Semnul din ochi că faci Alzheimer peste 10 ani. Chinezii fac ASTA deja! Descoperirea care schimbă tot
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
Inteligența Artificială detectează degradarea creierului cu acuratețe
Șase lucruri surprinzătoare legate de Alzheimer
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Bâlbâiala nu e un defect de vorbire! Ce se întâmplă atunci când te bâlbâi te va uimi
10 lucruri pe care să le faci ca să previi demența. Asta contează mult pentru creier
Orele lungi de muncă, impact asupra structurii creierului
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Medicamentul frecvent utilizat care distruge creierul
Obiceiul care triplează riscul de moarte
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
