Medic de familie: „Și, vă mai întrebați de ce murim... Uite d-asta!”

Alergătură, calvarul birocrației și obligații peste obligații, totul cu efecte nefaste asupra propriei sănătăți, așa s-ar rezuma - și e frumos spus - viața unui medic de familie. Medicul Mihaela Pop și-a povestit experiența recentă pe pagina sa de Facebook, poveste pe care o redăm integral.

Calvarul unui medic de familie

„Era vineri, acum trei săptămâni. Weekend pentru unii... nu și pentru mine. Eu alerg la Alexandria, la un curs despre autism. Trei zile... tot weekendul... Și sunt îngrozitor de obosită. Aproape că adorm la volan. Nu mi-am dorit să mă duc, dar au tras de mine cei de la DSP. E „obligatoriu"! Cred că a-nviat Ceaușescu! Afară e cald. Mie însă mi-e tare frig. Și somn. Sună telefonul. „-Sunt R, de la DSP. Știți că aveți curs, doamna doctor?! Trebuia să fi ajuns deja! Unde sunteți?" Mă controlează ca pe elevi. Ce umilitor! De ce nu pot să fac ce curs vreau, pe ce temă vreau, când vreau, unde vreau?! Până la urmă e strict problema mea să mă pregătesc în domeniile care mă interesează! Trei zile, zilele mele libere, mi le-am mâncat facând naveta București-Alexandria.

Din păcate, nu am aflat nimic nou. Tot ce s-a prezentat în acel curs știam. ( prostia mea, că-mi place să citesc mult pe teme medicale...). La sfârșitul cursului ni s-a dat câte o tabletă. N-am înțeles de ce. Am semnat și contract de comodat pentru ea. Am început săptămâna mult mai obosită decât am terminat-o. Sunt moleșită și mi-e frig. Și răgușesc. Și mi-e tare somn. Și SIUI-ul nu merge. Deloc! Niciodată! Și stau noapte de noapte să validez consultații și rețete, până pe la ora 2, chiar 3. Și a doua zi o iau de la început. Și mi-e frig. Și mi-e tare somn. Și trece săptămâna, aproape... 

Sună telefonul: „-Sunt R. de la DSP. Când vă înscrieți la cursul de cardio?" „-Niciodată! Lăsați-mă în pace! Chiar vreți să mă omorâți? Lăsați-mă să mă odihnesc în nenorocitele alea de zile libere de la sfârșit de săptămână! Pot să mă duc la conferințe, pot să mă duc la congrese, am multiple posibilități de a mă instrui și perfecționa, nu trebuie să stau călare pe drumul Alexandriei!" „-Atunci să dați tableta înapoi!" "-Mă piș pe ea! Evident că vi-o dau! Și așa nu înțeleg de ce dracului mi-ați băgat-o pe gât!". Mi-am adunat ultimile puteri pentru convorbirea asta.

Am ajuns în București mai mult moartă decât vie. Foarte obosită! La intrarea în bloc am amețit și am căzut. Am intrat în casă cu niște frisoane cumplite. Tot weekendul am dormit. Săptămâna a urmat cu același coșmar al nefuncționării sistemului și al nervilor și al nopților pierdute pentru validarea consultațiilor, a rețetelor... Spre sfârșitul săptămânii am făcut febră. Har Domnului! Barem se pupă cu frisoanele. Și tensiune mică. Nu pot nici să stau în picioare. Și apoi erupția. Și diagnosticul: parvoviroză. Sau boala a V-a eruptivă a copilăriei.

Și apoi, săptămâna următoare, în care mă târâi la cabinet, nu am înlocuitor, pacienților nu le pasă decât de rețeta lor, să nu mor până n-apucă ei să și-o ia. Si sistemul informatic tot nu merge și tot noaptea trebuie validate consultațiile... Și sunt îngrozitor de obosită...

Și, vă mai întrebați de ce murim?! Uite, d-aia!"