Medicament pentru diabet, administrat în timpul sarcinii, reduce grăsimea de pe burta urmașilor
Stresul din timpul sarcinii crește riscul de diabet. Un medicament comun în tratarea acestei boli, administrat gravidelor, ar reduce, la maturitate, grăsimea de pe burta bărbaților.
Studiul unor cercetători americani de la universități din Michigan și Miami susține că metformin, un medicament utilizat în tratarea diabetului, administrat gravidelor în timpul sarcinii, ar crește, ulterior, la maturitate, toleranța la glucoză a urmașelor, respectiv ar scădea grăsimea de pe burta descendeților masculini.
Cercetările de până acum dovedesc că stresul din timpul sarcinii poate crește riscul de diabet de tip 2 la urmași, dar și că luarea în greutate a copilului în primele săptămâni de viață a fost asociată cu un nivel mai mare de obezitate. Unii medici prescriu în timpul sarcinii metformin - un medicament utilizat în mod obișnuit pentru a trata diabetul de tip 2 – acelor viitoare mame care riscă să aibă probleme de lactație, potrivit Jurnalului American de Fiziologie, unde a fost publicat studiul.
Cercetătorii americani au vrut să vadă dacă expunerea la metformin ar îmbunătăți sănătatea metabolică pe termen lung pentru sugarii cu risc de diabet. Răspunsuri au aflat dintr-un experiment pe șoareci: expunerea la acest medicament se oprește la înțărcare, urmașii de sex feminin au o toleranță îmbunătățită la glucoză, iar descendenții masculini – mai puține grăsimi abdominale. În plus, expunerea la acest medicament a protejat urmașii de tulburările metabolice induse de dietă la vârsta adultă.
Autorii studiului mai precizează că e nevoie de studii care să lămurească modul în care metformin face aceste modificări, fie indirect prin schimbări în compoziția laptelui, prin modificări în colonizarea microbiomului intestinal al sugarului, fie prin acțiune directă asupra intestinului descendent sau a ficatului.
Studiul, AICI.
Glicemia lasă urme și în prostată? Indicatorul care trebuie urmărit
Cancerul pe care îl poți face din cauza diabetului
De ce americanii slăbesc cu injecțiile GLP-1, iar europenii le evită. Explicațiile Mihaelei Bilic
Cum recunoști hipoglicemia? Semnele de alarmă și alimentele care îți salvează viața în 15 minute
Glicemia mare: simptome ignorate care pot ascunde un risc serios
EXCLUSIV Screening mobil pentru diabet în satele României. Vasiliki Tsagkaraki (Boehringer Ingelheim România): Dăm speranță pacienților
Proteina care îți perturbă microbiomul intestinal. Are un efect negativ asupra sănătății digestive
Proteina care îți perturbă microbiomul intestinal. Are un efect negativ asupra sănătății digestive.
Somnul scurt în timpul săptămânii crește riscul de diabet, chiar și după recuperarea de weekend
Semne banale care arată că glicemia este prea mare. Când trebuie să mergi la medic
Vrei să slăbești folosind Ozempic? Gândește-te de două ori dacă ești bărbat. Ai putea să îți pierzi părul
Cât de periculoasă este pâinea cu dulceață pentru glicemie
Diabetul de tip 2 schimbă inima din interior. Duce la insuficiență cardiacă
Alimentul care crește riscul de diabet. Cu ce să îl înlocuiești
Forumul Român de Diabet: Boala afectează tot mai mulţi oameni aflaţi în perioada activă a vieţii
Legătura dintre diabet și demență: 10 dovezi clare că diabetul îți afectează creierul
Rezistența la insulină: De ce te îngrași pe burtă, indicele HOMA și tratamentul corect
Diabet de tip 5: recunoscut oficial! Pancreasul tău poate fi prea mic și nici nu știai
Diabetul de tip 5 tocmai a fost recunoscut oficial! Milioane de oameni afectați fără să știe – iată ce trebuie să afli chiar acum!
De ce nu se vindecă rănile diabeticilor
Semnele subtile pe piele și gât care pot indica o afecțiune mortală
Ai aceste semne pe piele sau gât? Poți avea o boală mortală fără să știi – 100 de milioane de oameni o ignoră zilnic!
