motivul pentru care unele afectiuni nu pot fi tratate la spitalele micimotivul pentru care fracturile de bazin nu pot fi tratate la spitalele mici- FOTO: Freepik@stefamerpik
Motivul pentru care fracturile de bazin nu pot fi tratate la spitalele mici și de ce pacienții sunt trimiși spre marile centre universitare.
Motivul pentru care fracturile de bazin nu pot fi tratate la spitalele mici. Cum sunt împărțite spitalele și de ce se solicită intervenția elicopterelor. Prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași, a vorbit despre aceste lucruri la Academia de Sănătate de la DC Medical.
Fracturile bazinului operate în câteva centre
Fracturile bazinului sunt operate doar în câteva centre din țară. Prof. dr. Ovidiu Alexa medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" și acad. prof. dr. Irinel Popescu, au explicat motivele care stau la baza acestei organizări spitalicești.
”Noi am început tratamentul chirurgical modern al fracturilor bazinului foarte târziu, în anul 2010. Avem 13 ani de experiență. Am reușit să adunăm un număr mare de cazuri, peste 250 de cazuri operate pentru că am acoperit un teritoriu vast, adică toate județele din Moldova. În țară, sunt doar câteva centre care concentrează tratamentul acestor fracturi, Timișoara sau București.
În rest, tratamentul se face, dar nu în cazul celor mai dificile fracturi”, a explicat prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC MEDICAL.
”Aș vrea să fac câteva considerații legate de organizarea sistemului de sănătate. Cel mai utilizat mod, în momentul de față, pleacă de la ideea acestor centre terțiare, aceste centre de referință, centre înalt specializate. Argumentele care stau la baza unui astfel de concept se bazează pe ce numim medicina bazată pe dovezi care arată foarte clar că cu cât volumul de operații este mai mare, cu atât rezultatele sunt mai bune.
Pe de altă parte, unele tipuri de intervenții au nevoie și de dotări speciale și nu numai în sala de operație, ci și în ceea ce privește îngrijirea post-operatorie, etc.
S-a născut ideea acestor centre terțiare, astfel încât în centrele primare cele mai apropiate de locul unde s-a produs un traumatism vor da îngrijirile, resuscitarea, dar pentru rezolvarea definitivă a pacienților, îi vor trimite către centrele terțiare. Nu știu în ce măsură acest concept se va menține în viitor”, a spus acad. prof. dr. Irinel Popescu, moderatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC MEDICAL.
Centrele terțiare, singura opțiune viabilă
”Aceasta este în viitor, singura soluție, și anume a centrelor terțiare. Și în străinătate aceste level one center de traumatologie preiau aceste cazuri de fracturi de pe o arie foarte largă, le aduc cu elicopterul la spital și sunt tratate într-un anumit loc. Ar fi vorba de dotare, dar asta se poate rezolva cu bani.
Problema este că aceste fracturi au o curbă de învățare destul de lentă. Am analizat cum a fost curba de învățare. Primii 15-20 de pacienți nu spun că nu au ieșit foarte bine, dar am selectat fracturile mai ușoare pentru început, apoi din imperfecțiunile reducerii am observat post-operator aceste operații se clasifică după gradul de imperfecțiune al reducerii, adică după cât de bine sunt alăturate oasele după forma inițială.
Tipul 1 se cheamă că a fost o reducere absolut excepțională
Tipul 2 a fost o reducere imperfectă
Tipul 3 a fost o reducere de slabă calitate.
Am observat că în primele 15-20 de cazuri au fost relativ frecvente tipurile 2. Abia ulterior, pe măsură ce am făcut cursuri, am chemat alți chirurgi și ne-au asistat din străinătate, am obținut niște rezultate cu care să ne putem mândri. Ceea ce trebuie să stăpânească aceste centre, este intervenția de primă urgență care se numără în zeci de minute.
Fracturile de bazin sângerează și amenință viața pacientului. Când o fractură de bazin sângerează nu ai timp să o transporți într-un centru secundar. Nu ai o oră, două la dispoziție. Vorbim de minute.
De aceea insistăm cu pregătirea acestor centre primare de a face ceea ce e de făcut în primele minute, fapt care salvează viața. Ulterior, stabilizat hemodinamic pacientul, acesta poate aștepta și două-trei zile.
Meșajul are o particularitate în ortopedie. Acesta se face pe un inel pelvin, pe un bazin stabil, ca atunci când introduci niște meșe și crești presiunea și echilibrezi hemodinamic pacientul.
Când bazinul este fracturat, meșajul nu poate fi făcut pentru că bazinul se deschide pe măsură ce se introduc meșele. Atunci, este colaborarea de echipă între chirurg și ortoped, în care chirurgul trebuie să stabilizeze bazinul măcar cu un fixator extern pentru ca acesta să nu se mai deschidă și abia apoi se face meșajul. Meșajul făcut înainte de fixare poate fi mai rău”, a mai spus prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași.
EXCLUSIV
Eclipsa de Soare din această seară poate fi resimțită diferit. Psihologul Laura Roxana Goga explică de ce anxietatea și depresia se pot accentua la unele persoane.
EXCLUSIV
Dr. Codrin Huszar, specialist în ortopedie și traumatologie, explică cele mai frecvente probleme ale picioarelor – de la monturi și entorse, la artroză – și atrage atenția asupra riscurilor...
EXCLUSIV
Migrena lovește una din șapte persoane și afectează peste un miliard de oameni, transformând o simplă durere de cap într-o criză care paralizează viața de zi cu zi.
EXCLUSIV
Un diagnostic corect salvează picioarele și previne recidivele varicelor. Dr. Anca Chitic atrage atenția: fără evaluare ecografică detaliată, tratamentul varicelor riscă să eșueze,...
EXCLUSIV
Deși multe femei o privesc cu teamă, medicul ginecolog Virginia Târlea spune clar: Menopauza nu este o boală! Ce înseamnă, de fapt, menopauza și când apare.
Singurătatea la vârstnici este o problemă reală, care afectează sănătatea emoțională și fizică. Multe persoane în vârstă trăiesc izolate, cu vizite rare și interacțiuni limitate, ceea...
EXCLUSIV
Te dor picioarele când mergi? Ai cârcei? Nu ignora acest simptom aparent banal! Medicul avertizează: "Mulți cred că e doar un cârcel și se tratează cu unguente....
EXCLUSIV
Ce se întâmplă în creier atunci când ne rugăm? Renumitul neurochirurg Vlad Ciurea vorbește despre legătura dintre rugăciune, creier și organism și explică de ce o consideră benefică.
CNAS admite că nimeni nu știe câți români vor rămâne neasigurați după 1 septembrie 2025! Totul depinde de coasigurați și de declarația unică la ANAF. Ce trebuie să faci ca să nu rămâi...
EXCLUSIV
Durerea puternică din zona rinichilor poate ascunde o problemă serioasă: colica renală. Știi care sunt cauzele reale și cum poți preveni apariția pietrelor la rinichi? Dr. Bogdan Gabriel...
EXCLUSIV
Urgențele obstetricale pot pune în pericol viața mamei și a copilului. Cum se manifestă sarcina extrauterină și ce măsuri preventive poți lua pentru a reduce riscurile.
Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer, iar depistarea sa în stadii incipiente crește semnificativ șansele de vindecare.
EXCLUSIV
SGRT este o tehnologie nouă care ajută la monitorizarea pacientului în timpul radioterapiei. Dr. Matei Bâră spune că această metodă face tratamentul mai sigur și protejează mai bine organele...
EXCLUSIV
Sâmbătă avem o nouă ediție a emisiunii realizate de Ramona A. Dumitru, în care descoperim cum știința minții și mișcarea corpului pot lucra împreună pentru dezvoltarea armonioasă a celor...
EXCLUSIV
Echinocțiul de toamnă, momentul în care ziua și noaptea sunt în echilibru perfect, îți poate influența sănătatea, nivelul de energie și starea emoțională.
EXCLUSIV
România are viitor în neurochirurgie! Președintele Asociației Europene de Neurochirurgie laudă rezidenții români și anunță: noul spital din Cluj va schimba totul.