Primele cazuri de COVID au apărut mai repede decât s-a crezut inițial
Cercetătorii susțin că primele cazuri de COVID ar fi apărut între începutul lui octombrie și mijlocul lui noiembrie, în China.
Primele cazuri de COVID-19 au apărut în China cel mai probabil între începutul lui octombrie şi mijlocul lui noiembrie 2019, conform unei noi analize de date care sugerează că noul coronavirus s-a răspândit în lume mult mai devreme decât s-a crezut iniţial, relatează. Primul caz a apărut probabil la 17 noiembrie, afirmă cercetătorii, într-un studiu din publicaţia PLOS Pathogens.
Oficial, primele cazuri de COVID-19 s-au înregistrat la începutul lui decembrie 2019, în oraşul Wuhan din centrul Chinei, deşi experţii cred de mult timp că virusul s-a răspândit printre oameni înainte de acest moment. Aceasta este şi viziunea pe care o are echipa de oameni de ştiinţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată la începutul anului cu studierea originii pandemiei de COVID-19.
Analiştii de date, conduşi de David Roberts de la Universitatea din Kent, în Marea Britanie, a calculat perioada cea mai probabilă în care agentul patogen ar fi putut trece de la animale la oameni, pe baza informaţiilor despre primele cazuri confirmate în China şi în altă parte. Ei s-au bazat pe un model matematic din domeniul conservării care este folosit pentru a face predicţii despre extincţia speciilor.
Modelul sugerează că cel mai probabil virusul s-a răspândit în lume din ianuarie. Calculele oamenilor de ştiinţă indică faptul că primele infectări din afara Chinei ar fi apărut în jurul datei de 3 ianuarie în Japonia.
În Europa, primul caz ar fi fost în Spania, în jur de 12 ianuarie, conform calculelor specialiştilor. În SUA, prima infectare ar fi apărut în jurul datei de 16 ianuarie, arată Agerpres.
-
-
-
De ce nu avem toți aceleași reacții adverse atunci când ne vaccinăm?17.09.2026, 21:37
-
-
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Long COVID, impact asupra creierului
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
