România, pe primul loc în UE la mortalitatea în rândul copiilor
România se află pe primul loc în UE la mortalitatea copiilor, cu o rată de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populația între 0-19 ani.
România este pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea în rândul copiilor, potrivit unui raport realizat de Salvaţi Copii România şi Avocatul Poporului. De asemenea, se arată în document, rata mortalității este de două ori mai mare față de media Uniunii pentru populaţia între 0-19 ani. „În România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 de copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 31,60", se arată în Raportul privind respectarea drepturilor copilului în România (2019), care a fost lansat azi.
Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii, în 2018, în România, s-au înregistrat 1.214 decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5. Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală).
Analiza factorilor favorizanţi, realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, arată că o parte dintre aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător. O mare parte dintre gravide însă nu au beneficiat de investigaţii prenatale, precizează Salvaţi Copiii, citat de agerpres.ro.
Conform sursei citate, judeţele cu cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile în 2018 sunt Dâmboviţa (2,9), Ilfov (4,1), Arad şi Timiş (4,5), Iaşi şi Alba (4,8) şi municipiul Bucureşti (3,6). La polul opus, cu rate ale mortalităţii de trei şi de două ori mai mari, se află Tulcea (15,5), Botoşani (12,9), Sălaj (11,5), Călăraşi (11,2) şi Caraş-Severin (10). Rata mortalităţii infantile în mediul rural (7,9) este mult mai mare decât cea din mediul urban (5,3).
Procentul cel mai mare de decese ale copiilor sub 1 an se înregistrează în cazul mamelor fără educaţie şi celor care au terminat doar şcoala primară. Vârsta mamei este de asemenea un factor important, cu rate mari ale mortalităţii atât la mamele adolescente, cât şi la cele peste 40 de ani.
Potrivit sursei citate, aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă - cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9% - şi peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie. Acest procent include persoanele ale căror venituri sunt mai mici de 60% din venitul mediu la nivel naţional (adică sub 616 lei/persoană/lună în 2017), incluzând prestaţiile sociale.
În anul 2017 - 19,1% din populaţie avea venituri sub pragul de sărăcie şi se aflase în aceeaşi situaţie în cel puţin doi din cei trei ani anteriori. În cazul copiilor, rata sărăciei persistente era de 28,8% în 2017. Deşi în scădere, conform celor mai recente date estimate Eurostat, România rămâne statul european cu cea mai mare diferenţă la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii şi totalul populaţiei.
Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural şi a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre cei intervievaţi au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară şi încă 5% uneori, mai arată sursa citată.
-
-
Pierderea osoasă după un dinte lipsă: ce soluții moderne o pot preveni17.08.2026, 13:55
-
-
-
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Ceaiul banal care poate scădea tensiunea arterială fără pastile
Ghimbirul, turmericul și scorțișoară pot interfera cu medicamentele
Ashwagandha: 4 efecte adverse potențial grave
Roșiile și cartofii pot inhiba creșterea celulelor canceroase
5 plante medicinale care ajută la echilibrarea hormonilor
Ciuperca lui Dumnezeu sau "ciuperca nemuririi": secret pentru glicemie și imunitate
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
6 ceaiuri care îți relaxează corpul și mintea înainte de culcare. Soluția naturală pentru insomnie
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.
Pelinul, planta care intrigă medicii: poate calma inflamația, dar ascunde și riscuri serioase
10 plante medicinale utile pentru stres și anxietate. Trebuie să le consumi dupa 35 de ani
Întrebarea care zguduie medicina modernă: pot plantele să devină „farmacia viitorului”? Ce spune știința
Planta care îți poate ușura respirația și calma tusea natural
Planta care anulează efectul medicamentelor
Rădăcina de angelică: secretul natural al sănătății femeilor
Planta care vindecă inflamația colonului. Mătură deșeurile intestinale
O plantă banală din grădină ar putea vindeca inflamațiile intestinale.
6 motive să bei matcha în fiecare zi. Face minuni!
Planta care calmează inflamațiile. E folosită în tratamentul pentru cancer
Ceaiul și ciocolata, efect asupra hipertensiunii arteriale
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
3 plante din grădină care detoxifică ficatul mai bine decât orice supliment
Kombucha din ceaiul negru reduce microbii intestinali asociați cu obezitatea
Ceaiul care curăță microbii intestinali. Topește și grăsimea abdominală.
Planta aromatică ce îți menține funcționarea creierului și reduce stresul
Un vârf din acest condiment poate provoca vânătăi și sângerare
Leguminoasa banală care are mai multă proteină decât un ou și scade colesterolul fără efort
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
