SOMN: De ce dorm prost bărbații după nopțile fără lună. STUDIU
Luna afectează bărbații mai mult decât femeile, în special când e vorba de somn, arată un nou studiu
La bărbați, somnul poate fi influențat mai puternic de ciclul lunar decât cel al femeilor, potrivit unui nou studiu al Universității Uppsala, publicat acum în revista Science of the Total Environment (link direct studiu).
În timpul perioadei de creștere (adică de la nopțile fără lună pâă la cele cu lună plină), cantitatea de suprafață lunară iluminată, așa cum este văzută de pe Pământ, crește, iar momentul în care luna traversează meridianul unei locații se schimbă treptat către orele de seară târzii. În contrast, în timpul perioadei de scădere (de la luna plină, la nopțile fără lună), suprafața iluminată scade și momentul în care luna traversează meridianul unei locații se schimbă treptat în orele din timpul zilei.
„Am folosit înregistrări de somn de o noapte de la domiciliul a 492 de femei și 360 de bărbați. Am constatat că bărbații al căror somn a fost înregistrat în timpul nopților în perioada de creștere a ciclului lunar au prezentat o eficiență mai mică a somnului și un timp de trezire crescut după debutul somnului comparativ cu bărbații al căror somn a fost măsurat în timpul nopților în perioada de descreștere. În schimb, somnul femeilor a rămas în mare parte neafectat de ciclul lunar.
Rezultatele noastre au fost robuste la ajustarea pentru probleme cronice de somn și severitatea apneei obstructive în somn ", spune Christian Benedict, profesor asociat la Departamentul de Neuroștiințe al Universității Uppsala și autorul corespondent al studiului.
Un mecanism prin care luna poate afecta somnul este lumina soarelui reflectată de lună în jurul orelor în care oamenii se duc de obicei la culcare. În plus, un studiu recent sugerează că creierul masculin poate fi mai receptiv la lumina ambientală decât cel al femeilor.
„Studiul nostru, desigur, nu poate dovedi că asocierea somnului cu ciclul lunar a fost cauzală sau doar corelativă”, conchide Christian Benedict.
Sindromul de oboseală cronică este o boală reală, nu o tulburare psihologică
De ce uităm dacă am oprit aragazul sau unde ne-am pus cheile
Obiceiurile de condus pot trăda primele semne ale declinului cognitiv
Virusul aparent inofensiv care ar putea declanșa boala Parkinson
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
"Curățarea creierului” în timpul somnului poate reduce riscul de demență. Cum faci asta
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Pierderea mirosului, semn timpuriu al bolii Alzheimer
Somnolența diurnă la vârstnici, semnal ascuns al declinului cognitiv
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
Orele lungi de muncă, impact asupra structurii creierului
5 semne timpurii care indică boala Alzheimer
Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Izolarea socială, factor de risc pentru demență
Legătura dintre boala inflamatorie intestinală și demența. De ce ne pierdem memoria
Testul de trei minute care poate detecta Alzheimer cu ani înainte de diagnostic
Alimentația bogată în alimente procesate, asociată cu semne timpurii ale bolii Parkinson
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
10 lucruri pe care să le faci ca să previi demența. Asta contează mult pentru creier
Îndulcitorul "inofensiv" care crește riscul de accident vascular cerebral
Gestul simplu care poate încetini îmbătrânirea creierului cu până la 20%
Probleme cu auzul? Simptomul banal al bolii Parkinson. Apare cu mulți ani înainte de apariția bolii
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
