Alimentele ultraprocesate, factor de risc pentru decesul precoce
Alimentele ultraprocesate consumate în cantități mari sunt corelate cu riscul crescut de deces precoce, după cum arată ultimele studii în domeniu.
Consumul de alimente ultraprocesate ar putea fi foarte convenabil, însă cercetătorii atrag atenția asupra faptului că acestea cresc riscul de deces precoce, arată un nou studiu.
„Alimentele prelucrate sunt consumate în cea mai mare sub formă de snacks-uri, deserturi sau mâncăruri «de-a gata», iar consumul lor a crescut în special în ultimele câteva decenii”, au scris autorii studiului în jurnalul JAMA Internal Medicine, citați de CNN.
Crește riscul de a muri înainte de vreme
Studiul a inclus mai mult de 44.000 de adulți cu vârsta de 45 de ani și peste, din Franța, pe parcursul a doi ani. Cercetătorii au descoperit că fiecare creștere cu 10 % a cantității de alimente procesate consumate crește riscul de deces timpuriu cu 14 %, mai arată sursa citată într-un articol care poate fi consultat AICI.
Alimentele ultraprocesate însumează mai mult de 14% din volumul total al alimentelor consumate de participanți și aproximativ 29% din totalul de calorii.
Sunt, însă, necesare cercetări suplimentare pentru a confirma rezultatele studiului, mai spun autorii, care sugerează că aditivii, ambalajele (chimicale care ajung în alimente în timpul depozitării în magazine) și procesarea în sine (inclusiv procesarea la temperaturi înalte) pot fi motivul pentru care alimentele pot dăuna sănătății, mai arată CNN.
Aditivii alimentari, vinovați
„Constatările au sens, având în vedere ceea ce știm până acum despre efectele nocive ale aditivilor alimentari asupra funcției creierului și asupra sănătății, dar efectele observate sunt foarte mici”, a declarat Molly Bray, președinta departamentului de științe nutriționale de la Universitatea Texas din Austin, pentru CNN. Ea nu a fost implicată în studiu.
Există multe tipuri de alimente ultraprocesate, iar studiul nu a putut identifica exact ceea ce le-ar putea face o amenințare la adresa sănătății, potrivit lui Nurgul Fitzgerald, profesor asociat, Departamentul de Științe Nutriționale de la Universitatea Rutgers, care, de asemenea, nu a fost implicată în studiu.
„Unii factori ar putea fi mai dăunători decât alții. Este, într-adevăr, prea complex”, a declarat Fitzgerald pentru CNN și a adăugat că nu putem „acționa” cu aceste rezultate.
-
-
Băutura caldă care ameliorează alergia de primăvară17.03.2026, 15:40
-
Semnele fizice care anunță demența17.03.2026, 14:26
-
-
Ce ascunde varza tăiată. Reacția care îi schimbă complet gustul17.03.2026, 12:12
Dieta Keto și efectele imediate pe care le are asupra zahărului din sânge. Cum se compară cu dieta mediteraneană
Superbacteriile, în creștere. Diabetul contribuie la evoluția rezistenței la antibiotice
Prediabet și diabet: diferențe, simptome și cum le poți preveni. Fă acest TEST
Cum îți dai seama dacă ai prediabet? Fă acest test simplu acum! Află care sunt, de fapt, valorile normale ale glicemiei.
Otrava din cafea care ne îmbolnăvește. Ce greșeală facem când ne bem cafeaua
De ce îți e poftă de cartofi prăjiți. Ce se întâmplă în corpul tău, de fapt
Ce îți spune corpul când poftești la cartofi prăjiți. Semnul te va surprinde.
Diabetul, o epidemie tăcută. Aproape jumătate dintre cazuri rămân nediagnosticate la nivel global
Semnele subtile pe piele și gât care pot indica o afecțiune mortală
Ai aceste semne pe piele sau gât? Poți avea o boală mortală fără să știi – 100 de milioane de oameni o ignoră zilnic!
Diabetul de tip 1: cum poate fi descoperit devreme și prevenit. Medicii arată care e vârsta la care trebuie făcut testul
Burta de cortizol și fața umflată de la stres: adevărul șocant și ce NU îți spune nimeni
Testul de respirație care depistează diabetul în câteva minute
Controlul strict al tensiunii arteriale reduce riscul de infarct la diabetici. Scăderea tensiunii arteriale protejează inima diabeticilor
Diabetul are un impact major asupra întregului organism, inclusiv a inimii. Cum trebuie, de fapt, să reduci riscul de infarct.
Diabetul care nu are legătură cu zahărul
EXCLUSIV Ce este echilibrul energetic. Dr. Bogdan Timar: E vorba de consum. Activități sedentare
De ce pe vremuri oamenii erau mai slabi și care este motivul pentru care ne îngrășăm chiar dacă nu prea mâncăm.
Infecțiile E. coli în piciorul diabeticului: cauze și rezistență la antibiotice
Nivelul ridicat de Fier, asociat cu diabetul
ARFID: ce este, cum se manifestă și de ce nu e doar “moft la mâncare”
EXCLUSIV Margarina, alimentul nociv. Dr. Lygia Alexandrescu: Total necunoscut organismului. Duce la depuneri de grăsimi pe artere. Crește riscul vascular
Acest aliment care se regăsește în aproape orice bucătărie ne omoară cu zile. Duce la infarct și AVC.
Ce se întâmplă când bei apă carbogazoasă. Impactul pe care îl are asupra organismului
Ce se întâmplă când bei apă carbogazoasă. Impactul pe care îl are asupra organismului.
Dezvoltarea diabetului de tip 2 înainte de 50 de ani poate crește riscul de demență de 1,9 ori. Efectele ascunse asupra creierului
Dieta Yo-Yo, efect negativ asupra rinichilor. Fluctuațiile de greutate, impact în cazul pacienților cu diabet de tip 1
Acest obicei extrem de frecvent îți distruge rinichii. Poate duce la efectare renală gravă.
