Hepatita virală C: campanie de informare și prevenire
Hepatita virală C este tema unei campanii de informare și prevenire ce se va desfășura la Iași,cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitelor.
O campanie de informare despre modul în care poate fi depistată și tratată hepatita virală C, dar și despre metodele de prevenire a îmbolnăvirilor va avea loc duminică, 28 iulie, între orele 11.00 și 16.00 pe esplanada Palas Mall Iași. Evenimentul este organizat de către Asociația Echitate în Sănătate, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitelor, se arată într-un comunicat de presă al organziatorilor.
Campania va fi derulată cu ajutorul unei echipe de medici voluntari, specialiști în grastroenterologie, de la Spitalul Sf. Spiridon. Persoanele participante pot fi testate gratuit în cadrul acestei campanii, rezultatele testării fiind obținute în scurt timp și comunicate fiecărei persoane, cu informații despre modul în care pot fi combătute hepatitele virale sau despre modul în care pot fi tratate, dacă este cazul.
De asemenea, prof. dr. Anca Trifan, președintele Societății Române de Gastroenterologie, se va alătura echipei între orele 12.00 și 13.00. Ea va da explicații despre cum putem contribui cu toții la eliminarea hepatitelor virale.
Virusul hepatic este depistat întâmplător
Chiar dacă infecția cu VHC reprezintă o problemă de sănătate publică în România, de cele mai multe ori, virusul este depistat întâmplător. Peste 70% dintre pacienții infectați cu VHC nu prezintă niciun fel de simptome, boala fiind cunoscută sub denumirea de „ucigașul tăcut”.
„Acesta campanie de conștientizare face parte dintr-o amplă acțiune de luptă împotriva hepatitelor virale derulată de Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH) în colaborare cu Asociația Echitate în Sănătate (AES), în cadrul căreia au fost testați gratuit, pentru depistarea virusului C, peste 100.000 de români din zonele rurale ale județelor Neamț și Bacău. Toți cei care au fost depistați pozitiv în urma testării au avut acces la tratamentul gratuit.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul a 101 de cabinete de medicină de familie. Tot în cadrul acestei acțiuni, AES, în parteneriat cu SRGH, a derulat și o campanie de microeliminare a virusului Hepatitic C la nivelul comunei Vetrișoaia (județul Vaslui), unde a fost testată majoritatea populației cu vârsta de peste 18 ani” se mai arată în comunicatul de presă.
Testarea pentru Hepatita C este realizată de medici și presupune o procedură extrem de simplă și rapidă: o singură picătură de sânge din deget este suficientă pentru a depista dacă persoana testată este infectată cu Virusul Hepatitic C sau nu. Persoanele depistate pozitiv sunt consiliate de medici în privința pașilor ce trebuie urmați pentru a avea acces la tratamentul care elimină virusul din organism.
-
-
-
Cancerul fără simptome: cât timp poate evolua înainte să fie descoperit12.09.2026, 16:14
-
FDA a aprobat un nou tratament pentru cancerul de sân avansat12.09.2026, 15:08
-
Femeile cu diabet, mai afectate de simptomele menopauzei12.09.2026, 14:10
Explozie de cazuri de tuse convulsivă în Queensland. Experții trag un semnal de alarmă
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
Infecția ucigașă care rezistă la tratament, amenințare globală
Panencefalita sclerozantă subacută, complicația mortală a rujeolei. Dr. Mihai Craiu, avertisment
Un nou coronavirus, descoperit de medici. Medicii se tem de o nouă pandemie
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Cum deosebim hantavirusul de COVID-19
Gripa: Ce se întâmplă în corpul tău și cum să reacționezi la fiecare etapă
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!
Nouă variantă COVID se răspândește rapid. Obiceiurile estivale, asociate cu o variantă mutantă
Cât de utile sunt, de fapt, mănușile nesterile. Ce trebuie să știi dacă ești pacient
Virusul care duce la umflarea creierului provoacă îngrijorare
Alertă epidemică globală. Virusul care se extinde din China către alte țări într-un ritm record
EXCLUSIV Gripa, fatală. Dr. Adrian Marinescu, avertisment: Riscuri crescute. Forme severe
Supergripa H3N2: Dr. Mihai Craiu explică simptomele, riscurile și cum ne protejăm
Un nou virus stârnește îngrijorare. Ce este virusul Nipah
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
7 lucruri de știut despre Hepatita A. Un gest simplu distruge virusul!
Boala legionarilor: simptomele bolii care se ascunde în aerul condiționat sau apă
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
