Care sunt semnele diabetului la copii și cum se poate trata acesta
Diabetul la copii este tot mai întâlnit în ultima vreme, autoritățile asociind apariția cu pandemia. Care sunt semnele și cum poate fi tratat.
Diabetul este o afecțiune întâlnită tot mai des, în vremurile noastre, iar un număr destul de mare de cazuri au fost asociate cu perioada pandemiei.
Diabetul are mai multe cauze ale apariției, printre ele aflându-se predispoziția generică, provocările vieții moderne, precum și o dietă dezechilibrată. De altfel, aceste lucruri sunt cele care expun copiii la riscuri majore pentru sănătatea lor.
”Din păcate și copiii pot face diabet. Cea mai frecventă formă de diabet la copii este diabetul de tip 1, boală autoimună, în care sistemul imunitar al pacientului distrug în timp celulele beta care produc insulină.
Astfel, într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, pancreasul copilului nu va mai produce deloc insulină. Diabetul de tip 2 începe să devină mai frecvent, în rândul copiilor și tinerilor, din cauza kilogramelor în plus și a sedentarismului.
Pancreasul poate produce chiar mai multă insulină decât este nevoie, însă corpul nu o poate folosi, este acel diabet care apare de obicei la persoanele adulte sau vârstnice”, a explicat dr. Alexandru Popa, medic primar diabetologie, în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
De asemenea, continuă specialistul, mai există o formă de diabet zaharat, care apare în primele 6 luni de viață, diabetul neonatal, ”în care pancreasul produce insulină, nu există un proces autoimun, însă nu o poate elibera în circulație.”
Care sunt semnele apariției diabetului la copii
”Primele semne de diabet sunt urinatul frecvent, în special în timpul nopții, setea nejustificată și foamea nejustificată. Ulterior pot să apară scăderi în greutate, oboseală din ce în ce mai intensă, dureri abdominale, greață și chiar vărsături.
Modificări ale ritmului respirator, respirația cu miros de acetonă, oboseala marcată sau semnele clare de deshidratare sunt niște semne de alarmă și ar trebui să îndrume pacientul către camera de gardă pentru reechilibrare rapidă, deoarece acestea sunt primele semne ale comei diabetice”, a mai spus dr. Popa.
Potrivit acestuia, glicemia pe nemâncate este prima analiză recomandată în acest caz. ”O valoare de peste 110 mg/dl este un semnal de alarmă, iar o valoare de peste 125mg/dl este diagnosticul pentru diabetul zaharat. Se recomandă efectuarea unei hemoglobine glicate care este o medie a glicemiilor din ultimele 2-3 luni și ne arată, poate, dezechilibrul pacientului din ultima perioadă, iar pe baza acesteia se stabilește o schemă de tratament sau diagnosticul final de diabet zaharat. De asemenea, pentru pacienții nou descoperiți se recomandă dozarea insulinei”, a mai spus medicul.
Cum se tratează diabetul la copii
Diabetul de tip 1 se tratează doar cu insulină, spune medicul, deoarece ”pancreasul nu mai poate produce acest hormon și trebuie administrată. Schema clasică de tratament cuprinde administrarea unei doze de insulină lentă, o dată pe zi, de obicei seara, și unei doze de insulină rapidă înainte de fiecare masă.”
Totodată, mai susține medicul, în cazul copiilor cu diabet de tip 2, ”îmbunătățirea stilului de viață, regimul alimentar strict, scăderea în greutate și intensificarea nivelului de activitate fizică pot face minuni și pot duce la o reversibilitate a diabetului zaharat.”
Vezi și: Diabetul la copii, o frecvență îngrijorătoare. DSP: Are legătură cu pandemia
-
-
-
-
-
Am astm? Semnele pe care mulți le ignoră și cum se pune diagnosticul09.09.2026, 15:39
Durerea nervoasă provocată de diabet: descoperirea care poate duce la un tratament
Cercetătorii descoperă noi indicii privind durerea nervoasă provocată de diabet.
De ce vârfurile glicemice după masă sunt, de fapt, un semn de sănătate
Diabetul crește de patru ori riscul de cancer de vezică
Numărul pacienților cu diabet de tip 1 ar putea exploda în următoarele două decenii. Ce se întâmplă până în 2049
Semnele ascunse ale diabetului. Dr. Virgiliu Stroescu explică de ce rănile care nu se vindecă sunt un mare pericol
ARFID: ce este, cum se manifestă și de ce nu e doar “moft la mâncare”
Semnele subtile ale diabetului pe care să NU le ignori
Ce este diabetul zaharat și cum îl poți preveni?
Ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți la zahăr timp de 14 zile
Poți păcăli sistemul imunitar? Iată cum ai putea elimina injecțiile cu insulină în diabetul de tip 1
Șocul glicemic după masă crește riscul de Alzheimer cu 70%. De ce testul de dimineață nu mai este suficient
Legătura dintre vitamina D și diabet: poate fi prevenită boala cu ajutorul suplimentelor?
De ce este diabetul atât de periculos pentru inimă și ce investigație îți poate salva viața
Studiu: Dieta low-carb, impact asupra funcției hepatice în diabetul de tip 2
Aceste alimente te scapă de medicamentele pentru diabet. Au un efect care i-a uimit pe medici. Rezultatele se văd în 3 luni.
Tratamentul diabeticilor, schimbat total. Milioane de diabetici vor trebui să se adapteze
Tratamentul diabeticilor, schimbat total. Milioane de diabetici vor rămâne fără tratament.
5 mituri despre glicemie și somn pe care trebuie să le cunoști
Alimentația pe bază de plante, sigură și completă. Este benefică pentru sănătatea cardiometabolică
Ce trebuie să știi dacă nu mănânci carne. Adevărul te va surprinde. Nutriționiștii au dat verdictul.
De ce americanii slăbesc cu injecțiile GLP-1, iar europenii le evită. Explicațiile Mihaelei Bilic
Complicația tăcută a diabetului care poate deveni fatală. Semnele care anunță cetoacidoza
Medicii, îndemnați să regândească tratamentele pentru diabet. 40% dintre pacienți își pun sănătatea în pericol
Medicii, îndemnați să regândească tratamentele pentru diabet. 40% dintre pacienți își pun sănătatea în pericol
Cât de periculoasă este pâinea cu dulceață pentru glicemie
Diabetul de tip 1, depistat înainte de primele simptome. Testul simplu care schimbă totul
Complicația letală a diabetului care acționează când dormi
Complicația letală a diabetului care acționează când dormi.
