Tehnica ce vindecă ochii și sufletul: privește câteva minute în zare, la un peisaj larg
"Sănătatea ochiului necesită un orizont și cred că același lucru este valabil și pentru suflet". Natura, un leac accesibil.
Stresul cronic și epuizarea au devenit etichetele generației tinere și a vremurilor actuale. Bruce Chatwin, un tânăr expert în artă, a trăit o experiență medicală care i-a schimbat viața.
Într-o dimineață, la doar 20 de ani, s-a trezit orb. Vizita la medic nu a scos la iveală nicio problemă organică, însă diagnosticul medicului a fost simplu și profund: "te-ai uitat prea mult la tablouri. Ai nevoie de un orizont larg".
Așa că Chatwin a plecat în Africa, iar până la aeroport, vederea i-a revenit.
Acest episod din viața lui nu este doar o poveste de călătorie, ci un simbol al vindecării pe care priveliștile vaste și orizonturile neobstrucționate le pot aduce în viața noastră.
Filosofi precum Emerson și chiar oameni de știință moderni, susțin că sănătatea ochilor și, prin extensie, sănătatea noastră mentală și emoțională, sunt strâns legate de conexiunea cu orizonturile largi.
Huberman, cercetător în neuroștiințe la Standford, explică faptul că "viziunea panoramică" este asociată cu calmul și reducerea stresului, în contrast cu "viziunea focală" care, deși eficientă în realizarea sarcinilor, poate duce la epuizare.
"Sănătatea ochiului necesită un orizont și cred că același lucru este valabil și pentru suflet", a spus Emerson, potrivit Psychology Today.
Această "viziune largă" se referă, de fapt, la natură, la spații verzi, la locuri liniștite, cu peisaje largi și deschise.
Potrivit psihologilor, liniștea încurajează la reflecție și introspecție. Un studiu recent spune că expunerea la peisaje largi și deschise ne poate extinde chiar capacitatea de a rezolva probleme.
O viziune mai largă duce la gânduri mai largi, iar aceasta ne poate ajuta să ieșim din rutinele cotidiene.
Efectul liniștitor al privirii asupra unor peisaje largi nu se limitează doar la ameliorarea stresului. Ele oferă și o reîntoarcere la esența umană, la dorința noastră de a ne simți parte din ceva mai mare decât noi.
Într-o lume în care totul este măsurat în productivitate și realizări, peisajele infinite ne oferă o pauză de la "povestea noastră locală", cum o nume;te psihologul Jean Houston.
Este o tranziție de la a face la a fi, de la competiție la contemplație.
Există câteva modalități de a vă reduce stresul și a culege beneficii pentru vedere:
- Priviți din când în când în sus sau către o fereastră
- Faceți o tură în jurul blocului, casei și priviți în orizont sau la o priveliște largă.
- Dacă sunteți în trafic, opriți mașina într-un loc permis, coborâți și priviți câteva minute în depărtare
Natura, un leac accesibil
Călătoriile în natură nu sunt doar o modalitate de evadare din rutină, ci un mod profund de a ne reconecta la universul din care facem parte.
Freud spunea că civilizația ne apără de natură, dar "spiritul uman urăște să fie închis și devine dement din cauza claustrofobiei".
Când ne expunem la orizonturi nesfârșite, acest spirit se eliberează, simțindu-se din nou viu.
Dar nu trebuie să pleci într-o călătorie de mii de kilometri pentru a experimenta această libertate.
Fie că este vorba de o plimbare într-un parc, o excursie pe munte sau chiar privirea la cer, aceste momente de conectare cu spațiile largi ar putea vindeca sufletul.
Deci, dacă simți nevoia să evadezi din rutină și să scapi de stres, tot ce trebuie să faci este să te uiți în zare, în orizont, într-un spațiu larg. Asta va fi exact ceea ce ai nevoie pentru a-ți restabili echilibrul interior.
-
-
-
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
Boala pe care o poți face dacă mergi în Italia
EXCLUSIV Ce trebuie să știi când pui murături, faci zacuscă sau gem. Radu Leca, precizări
De ce scârțâie mobila din casă. Care este, de fapt, impactul asupra psihicului
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
De ce terapeuții AI ar putea izola și mai mult pacienții vulnerabili, în loc să ușureze suferința
Ce se întâmplă, de fapt, dacă visezi în timpul anesteziei
De ce cred oamenii în teoria conspirației. Sentimentul care joacă cel mai important rol
De ce cred oamenii în teorii ale conspirației? Ce se întâmplă, de fapt, în mintea acestor persoane.
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
Adevărul uimitor despre persoanele narcisiste. Diferența dintre percepție și realitate e mult mai mare decât s-a crezut
Val de crime în România. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu explică motivele și soluțiile
Adevărul despre terapia online. Ce s-a întâmplat cu pacienții care au făcut asta e greu de crezut!
Ședințele de terapie online funcționează cu adevărat? Studiul care dă peste cap tot ce credeam despre psihoterapia online.
Reglarea emoțională, „superputerea” pe care copiii o învață în timp. Psiholog: „Nu poți regla ceea ce nu poți numi”
Atac de cord sau atac de panică? Mulți cheamă ambulanța pentru anxietate necontrolată
De ce nu poți să dormi? 4 lucruri provocate de schimbările climatice: Vom dezvolta anxietate climatică. Vom pierde 58 ore de somn
Singapore lansează un studiu pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată.
