Alina Comănescu: Israel, state of the art. Ei au ceva ce România nu are: registre de pacienți
Reprezentanții Coaliției pentru Sănătate Europeană dezbat la emisiunea DC Medical, moderată de dr. Val Vâlcu, principalele probleme cu care confruntă sistemul de sănătate din România. Una dintre...
„Din experiența mea cu colegii mei din străinătate, Israelul este considerat state of the art, este considerat un deziderat pentru toate țările chiar și din Vestul Europei. Ei au sistem medical foarte bine pus la punct”, spune Alina Comănescu, președinte Asociația Sănătate pentru Comunitate.
Registre de pacienți
Din perspectiva medicamentelor oncologice, care sunt printre cele mai scumpe de pe piață și la noi, și în alte țări, Alina Comănescu face următoarele precizări: „Israelul își poate permite o alocare bugetară previzionară unei alocări bugetare pentru că ei au ceva ce România nu are: registre de pacienți. În momentul în care stabilești foarte bine nevoile pacientului, numărul de pacienți, poți să ai o previzionare pe termen scurt și mediu, astfel încât să-ți poți permite să ai o alocare bugetară adecvată nevoilor pacientului”.
Referitor la crearea registrelor de pacienți, Rozalina Lepădatu, președinte Institutul pentru Dezvoltare în Sănătate și Educație, adaugă: „Și aceste registre cad tot în sarcina medicului, și medicul trebuie să diagnosticheze pacientul, să scrie rețeta, să se lupte cu cardul și cu SIUI-ul, care când funcționează, când nu funcționează... Și urmează registrul, pentru care medicul nu mai are timp”.
„Nu am fost suficient de smart, într-o eră tehnologică și digitală, să facem programe care să importe automat aceste date”, subliniază Rozalina Lepădatu.
Registrul bolilor reumatice, un model bun de urmat
La rândul său, Călin Gălășeanu, președinte ARPIM, consideră că „noi putem foarte ușor să împrumutăm ceea ce au inventat alții în Europa. Nu mai trebuie să reinventăm apa caldă în România”.
„Acest sistem, care este coloana vertebrală în tratamentul bolilor cronice în țările avansate din Europa și din lume, ar trebui gândit în așa fel încât personalul medical superior să nu fie grevat de o nouă corvoadă administrativă”, atenționează Gălășeanu.
Există un model în acest sens, care este registrul bolilor reumatice, conceput de Societatea Medicală de Reumatologie, cu asociațiile de pacienți și industria farmaceutică.
„Este un registru care funcționează și pe modelul lui ar trebui făcute ca specialități pilot, specialitățile care sunt mari consumatoare de buget de sănătate. Și aici ne gândim la afecțiuni oncologice, diabet”, arată Călin Gălășeanu.
Urmăriți răspunsurile complete în video:
-
-
Cel mai puternic, dar subestimat medicament natural28.10.2025, 18:54
-
Consumul de ciuperci, beneficii și riscuri majore în sezonul de toamnă28.10.2025, 15:47
-
-
Ce trebuie să știi despre exsudatul faringian. Dr. Mihai Craiu, lămuriri28.10.2025, 14:20
Legătura între IQ și dificultățile de ascultare în spații aglomerate
Testul de sânge care depistează cancerul ovarian în stadiu incipient
Berea poate conține PFAS, substanțe toxice legate de probleme de sănătate
Îndulcitorii artificiali accelerează declinul memoriei. Ce trebuie să știi
Ce este a treia stare a vieții. Ce se întâmplă la granița dintre viață și moarte
Va urma o explozie de cancer de ficat! Milioane de oameni, diagnosticați
Oțetul obișnuit poate deveni arma secretă împotriva celor mai periculoase bacteria
Terapia naturală care elimină cancerul mai sigur și mai eficient decât tratamentele actuale
Un supliment alimentar ar putea inversa deteriorarea inimii, spun cercetătorii japonezi
Testul de sânge care poate detecta cu precizie cancerul ovarian în stadii incipiente
Grăsimea care îți distruge inima
Medicamentele care opresc durerea, dar lasă corpul să se vindece singur. Adio ibuprofen și aspirină?
Ce spune circumferința gâtului despre sănătatea ta
Terapia AUN, metoda care ucide tumorile fără să afecteze sistemul imunitar
Băuturile pe care le bei zilnic îți pot afecta grav sănătatea mintală
Carnea, alimentul care ne scurtează viața. Ce s-a descoperit despre ea și ce provoacă în corp
Descoperirea care schimbă viața pacienților de peste 65 de ani cu cancer metastatic
Suplimentul comun care ar putea proteja de Alzheimer
Cercetătorii au descoperit cum celulele canceroase păcălesc moartea și scapă de tratament
Consumul de canabis pentru durere, anxietate sau depresie poate creşte riscul de paranoia
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
