Femeie cu arsuri superficiale pe față și mâini, după o explozie de gaze
O femeie de 61 de ani, dintr-o comună din Olt, a suferit arsuri superficiale pe față și mâini în urma unei explozii. A fost dusă la spital.
Arsuri, față, mâini. O femeie a suferit arsuri superficiale pe faţă şi pe mâini şi a fost transportată la spital în urma unei explozii care s-a produs sâmbătă după-amiaza, într-o casă din comuna Nicolae Titulescu, din cauza acumulării de gaze, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă a afectat cinci încăperi ale locuinţei. "Pompierii Gărzii Stoeneşti, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Nicolae Titulescu la o explozie, care nu a fost urmată de incendiu, produsă la o casă de locuit. În urma deflagraţiei, produsă cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze de la o butelie de aragaz, cinci încăperi ale locuinţei au fost afectate. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi îndepărtarea efectelor negative", au precizat reprezentanţii ISU Olt, potrivit Agerpres.
Din cauza exploziei, o femeie în vârstă de 61 de ani, proprietara locuinţei, a suferit arsuri superficiale pe faţă şi pe mâini şi a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal.
Pompierii au mai intervenit sâmbătă şi pentru stingerea unui incendiu care a distrus o casă din oraşul Balş. Incendiul ar fi fost cauzat de jarul căzut din sobă.
-
Ceaiul care scade glicemia și combate infecțiile28.12.2025, 21:05
-
-
De ce să pui capacul de fiecare dată când gătești la foc mic28.12.2025, 17:50
-
Primul semn că intestinul tău este iritat28.12.2025, 15:39
-
Câte grade trebuie să avem iarna în casă?28.12.2025, 13:04
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
De ce provoacă statinele dureri musculare
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Cât ne costă medicamentele. Dr. Horațiu Moldovan: Creștere substanțială
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Pastila combinată care scade rapid tensiunea și reduce riscul de infarct și AVC
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Terapia care reduce colesterolul cu aproape 50%
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Metformin poate reduce riscul de Long COVID cu 64% la persoanele supraponderale
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
