Investigații clinice și genetice pentru 300 de copii cu autism, pe bani norvegieni

Un proiect finanțat din fonduri norvegiene va aduce un registru național pentru copii cu tulburare de spectru autist, iar pentru 300 de copii cu această afecțiune, investigaţii clinice, genetice şi...
Un proiect finanțat din fonduri norvegiene va aduce un registru național pentru copii cu tulburare de spectru autist, iar pentru 300 de copii cu această afecțiune, investigaţii clinice, genetice şi imagistice la Spitalul „Prof. dr. Al. Obregia", potrivit unei informări făcute publice pe pagina de socializare a sputalului.
Proiectul se numește „Îmbunătățirea calității vieții pacienților cu tulburări de spectru autist prin promovarea unor strategii de diagnosticare precoce și măsuri de prevenție”, iar parteneri sunt Universitatea Oslo și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș”.
Dr. Andrian Țîbîrnă, manager Spitalul Clinic Dr. Alexandru Obregia: ”Este un proiect ambițios care dă speranță pentru îmbunătățirea semnificativă a calității vieții copiilor cu autism. Ne dorim ca astfel de proiecte să fie tot timpul desfășurate în cadrul Spitalul Clinic Dr. Alexandru Obregia și munca noastră să fie recunoscută inclusiv la nivel internațional.”
Dr. Magdalena Budișteanu, conferențiar, medic coordonator al Laboratorului de Cercetare Psihiatrie al Spitalul Clinic Dr. Alexandru Obregia, manager proiect:
”În cadrul proiectului noi vom face studiile de evaluare clinică și imagistică a copiilor cu tulburare de spectru autist. Partenerul nostru Institutul Victor Babeș va realiza studii de genetică iar partenerii din Norvegia vor face tot studii de genetică dar mai aprofundate la un nivel molecular care nu se poate realiza în România. În final, se vor cupla toate aceste informații prețioase și vom elabora Registrul Național pentru Tulburarea de Spectru Autist. Proiectul are o durată de 48 de luni, până în anul 2023. De ce am ales cercetare pe această temă? Pentru că tulburarea de spectru autist este una dintre cele mai complexe afecțiuni neuro-psihiatrice. De asemenea, incidența acestei afecțiuni a crescut foarte mult. Studii recente arată o incidență de 1 la 59 de copii.”
Proiect de 1,5 milioane de euro
Proiectul este finanțat din fonduri norvegiene și are o valoare de 1,5 milioane de euro. Concret, 300 de copii cu tulburări de spectru autist vor fi investigați clinic, genetic și imagistic la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia” iar la final se va elabora un Registru Național, care va conține date despre incidența acestei probleme în România.
Obiectivul principal rămâne însă recunoașterea precoce și diagnosticarea autismului, dezvoltarea și implementarea unui protocol pentru studii genetice și de neuroimagistică, recomandări centrate pe fiecare pacient, în parte. Tulburarea de spectru autist este o afecțiune complexă de neurodezvoltare asociată cu dizabilitate pe termen lung și cu un impact social dramatic. Testele genetice nu sunt decontate de CNAS, costul unui test fiind de 4000 de lei.
-
Infecția urinară comună poate semnala riscul de cancer urogenital17.09.2025, 13:50
-
Ai voce în cap când citești? Descoperirea șocantă făcută de neurologi17.09.2025, 12:26
-
-
Alimente care îți pot crește starea de bine după 50 de ani17.09.2025, 10:26
-
Vitamina care oprește îmbătrânirea. Este accesibilă oricui
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Amiloridul, la fel de eficient ca spironolactona în controlul hipertensiunii rezistente
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Acest medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Costă cam 1.134 lei
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Spitalul Judeţean Arad a introdus terapia asistată cu un dispozitiv electronic pentru pacienţii cu Parkinson
Tratamentul pentru diabetici, impact neașteptat
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
Anticoncepționalele, asociate cu riscul de AVC și infarct
Medicamentele comune care duc la AVC și infarct.
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Tratament nou pentru cancerul mamar ereditar. Supraviețuire de 100%
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Medicamentul care poate salva viața bolnavilor de cancer: descoperire neașteptată
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
O singură doză te scapă de depresie... 5 ani. Substanța magică anti-depresie
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.