Noii prorectori ai UMF Cluj, votați în unanimitate de Senatul universității
Rectorul UMF Cluj Anca Buzoianu și-a desemnat echipa de prorectori, votată în unanimitate de membrii Senatului universității.
UMF Cluj. După alegerile pentru funcţia de rector care au avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca şi în urma cărora Anca Buzoianu a fost aleasă să conducă instituţia, în şedinţa Senatului din data de 4 februarie 2020 au fost fost validați noii prorectori.
"Alegerea echipei de prorectori care va fi alături de mine în implementarea tuturor planurilor pe care le-am propus pentru acest mandat este un moment important al activităţii mele ca rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu". Dintotdeauna am fost de părere că sinergia unei echipe este cea care duce la împlinirea celor mai curajoase proiecte. Prin numirea colegilor mei prorectori, pe care vi-i prezint astăzi, mă asigur de continuitatea realizărilor importante care au făcut din instituţia noastră un etalon de profesionalism în educarea şi pregătirea studenţilor noştri", a declarat prof. univ. dr. Anca Buzoianu, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat.
Aceștia sunt:
Prof. dr. Daniel Mureşan - prorector pentru Dezvoltarea Academică şi Administraţie Universitară. Acesta este şeful Disciplinei Obstetrică-Ginecologie I, fost prodecan al Facultăţii de Medicină şi membru în Senatul Universităţii.
Prof. dr. Carmen Mihu - prorector Didactic. Este şefa disciplinei Histologie, fost prodecan al Facultăţii de Medicină şi membru în Senatul Universităţii.
Prof. dr. Mihaela Băciuţ - prorector știinţific. Îşi desfăşoară activitatea în cadrul Disciplinei Chirurgie Maxilo-Facială şi Implantologie a Facultăţii de Medicină Dentară şi este membru în Senatul universitar.
Conf. dr. George Dindelegan - prorector pentru Rezidenţiat şi Cursuri Postuniversitare. Face parte din colectivul Disciplinei Chirurgie I a Facultăţii de Medicină, este director al Centrului de aptitudini practice şi simulare în medicină şi membru în Senatul universitar.
Prof. dr. Radu Nicolaie Oprean - prorector pentru Asigurarea Calităţii şi Relaţii Internaţionale. Este şef al disciplinei Chimie Analitică şi Analiză Instrumentală, a fost director al Şcolii Doctorale şi a fost prorector al Universităţii în perioada 2008-2012.
-
-
-
Simptome care arată o problemă de inimă07.12.2025, 16:27
-
-
Infecție urinară: semne pe care corpul le transmite07.12.2025, 14:06
Statinele, efect major asupra creierului
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Pastila zilnică care poate încetini progresia diabetului
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
