Vaccin, comisie pentru încurajarea vaccinării în Caraș-Severin
Autoritățile sanitare din Caraș-Severin s-au întâlnit joi, 10 octombrie, și au stabilit înființarea unei comisii a cărui scop să fie convingerea oamenilor, în special, a copiilor să se vac...
Vaccin, Caraș-Severin. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Caraş-Severin a convocat, joi, o şedinţă comună, cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi cu medicii de familie cu privire la vaccinare, în condiţiile în care rata de vaccinare este cuprinsă în judeţ între 64% şi 74%.
"Din păcate, rata de vaccinare este cuprinsă, în Caraş-Severin, între 64 şi 74%, pe diferite segmente. Ne-am aplecat asupra acestui subiect, deoarece, după cum se ştie, vaccinarea salvează vieţi, iar noi, actorii din sistemul de sănătate, avem această obligaţie de a conştientiza populaţie în legătură cu vaccinarea. Medicii de familie, DSP, CJAS au stabilit înfiinţarea unei comisii care să aibă ca obiectiv stabilirea unor măsuri cu privire la o recuperare vaccinală şi aplecare spre creşterea procentului de vaccinare în rândul copiilor. Comisia respectivă va fi constituită printr-un act administrativ. Avem intenţia de a coopta în această comisie CJAS, ISJ, Instituţia Prefectului, medicii de familie, care sunt principalii pioni ai acestei acţiuni, părinţii, societatea civilă, până la urmă. Considerăm că este oportună înfiinţarea unei asemenea comisii, pentru că noi suntem cei care trebuie să recuperăm vaccinarea, pentru a salva vieţi", a declarat directorul DSP Caraş-Severin, Dan Miloş.
Acesta a subliniat că judeţul nu se mai poate întoarce la anul 2016, când din cauza lipsei vaccinării a pornit o adevărată epidemie de rujeolă.
Vaccin, Caraș-Severin. Reacția Asociației Medicilor de Familie
Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Caraş-Severin, Daniel Popovici, a comparat refuzul vaccinării cu un "atentat la siguranţa naţională" şi a subliniat că vaccinarea nu este cea mai bună metodă de a ne proteja împotriva acestor boli, ci este singura. Pe parcursul şedinţei s-a reamintit că actuala generaţie de părinţi şi de bunici a fost vaccinată, iar cei care acum refuză vaccinarea nu se pun doar pe ei în pericol, ci şi sănătatea celor din jur.
"Este un subiect foarte sensibil. Noi încercăm să ne facem datoria, să vaccinăm cât mai mulţi şi să informăm părinţii cu privire la necesitatea vaccinării, să informăm şi cadrele didactice în şcoli, asistenţii sociali cu care lucrăm, înspre binele copiilor şi înspre binele colectivităţilor. Ne confruntăm, din păcate, cu o rată de abandon a vaccinării. Sunt părinţi care refuză din start vaccinarea sau care refuză pe parcurs vaccinarea, din cauza unor informaţii prost înţelese. Încercăm să înţelegem ce am pierdut în anii anteriori, în care au fost campanii negative derulate pe perioade de timp foarte mari, de trei-patru ani, timp în care li s-a tot spus părinţilor că nu e bine să vaccinăm copiii şi că există reacţii adverse la vaccinare. După cum se ştie, când părintele a învăţat ceva greşit, e puţin mai greu să îl poţi convinge că lucrurile nu stau chiar aşa. Noi facem eforturi foarte mari în acest sens. Medicii de familie se străduiesc să informeze toţi pacienţii şi sperăm să recuperăm toţi copiii şi să aducem acoperirea vaccinală acolo unde îi este locul", a precizat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Caraş-Severin, Loredana Schmelas, potrivit Agerpres.
La finalul şedinţei, s-a subliniat şi faptul că până la sfârşitul acestui sezon, judeţul Caraş-Severin va primi, din partea Ministerului Sănătăţii, aproape 12 mii de doze de vaccin antigripal, conform populaţiei catagrafiate.
EXCLUSIV Tehnologia din spatele vaccinului anti-COVID, refolosită de urgență pentru Ebola. Dr. Ion Ștefan: Există antivirale care au funcționat
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Vaccinul HPV schimbă istoria cancerului de col uterin: zero decese în rândul tinerelor vaccinate
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
Ce vaccin ar trebui să își facă neapărat persoanele pasionate de vânătoare și drumeții
Vaccinurile anti-HPV reduc cu 80% riscul de cancer de col uterin
Vaccin personalizat împotriva cancerului. Ar putea reduce riscul ca melanomul să reapară după operație
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
După miliarde de doze administrate, verdictul cercetătorilor: vaccinurile cu ARNm ar putea schimba viitorul medicinei
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
Experții OMS recomandă vaccinarea împotriva HPV pentru fete începând cu vârsta de 4
Vaccinurile nu vor mai conține mercur! SUA elimină tiomersalul din vaccinuri
Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie, anunță Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Peste 500.000 de doze de vaccin intră în țară. Ministerul Sănătății deblochează planul de redistribuire pentru evitarea unei crize
Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-COVID
Un singur vaccin ar putea preveni mai multe tipuri de cancer
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență cu 20%
De la ce vârstă se face testul Babeş-Papanicolau: "Vaccinarea anti-HPV, cea mai eficientă prevenţie a cancerului de col uterin"
Cum funcționează noul vaccin contra cancerului
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
