EXCLUSIV Cât valorează sănătatea în România. Cătălin Radu (BMS): Se amortizează în timp

România alocă doar 5% din PIB pentru sănătate, echivalentul a 5 lei din fiecare 100, insuficient pentru nevoile reale.
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu o barieră fundamentală: finanțarea insuficientă. Cătălin Radu, director general al companiei farmaceutice Bristol Myers Squibb România, a punctat în cadrul conferinței „HEALTH FORUM: Cum depășim bariera finanțării”, organizată de DC News Media Group, că problema pornește de la nivelul redus al veniturilor colectate la bugetul de stat.
"Partea de la care am pornit este bariera finanțării în sănătate. Cred că avem câteva bariere. Unele sunt de voință mentală, altele sunt reale. O barieră reală este, într-adevăr, că România încasează la bugetul de stat una dintre cele mai mici ponderi din PIB în UE.
Este un lucru pe care cei de la Finanțe trebuie să-l rezolve într-un fel. Digitalizarea ANAF, reducerea acelui decalaj de TVA, pentru că acolo suntem, într-adevăr, cu gradul cel mai înalt de neîncasare în UE.
Avem nevoie, însă, pentru sănătate și educație, care sunt piloni strategici pentru orice țară, de foarte multă voință în ceea ce privește investițiile. Să ne îndepărtăm un pic de noțiunea de cheltuială și să o privim ca pe o investiție.
În contabilitate, investiția - simplificat spunând - este ceva care se amortizează în timp. Sau își dovedește efectele-n timp. Așa sunt și sănătatea și educația. N-avem ce să facem azi și să vedem mâine. E nerealist!", a declarat Cătălin Radu, director general al Bristol Myers Squibb România, în cadrul conferinței „HEALTH FORUM: Cum depășim bariera finanțării”, organizată de DC News Media Group.
Investiția în sănătate nu poate fi amânată
România alocă în prezent aproximativ 5% din PIB pentru sănătate - un procent insuficient în raport cu nevoile reale ale sistemului, dar care poate fi crescut printr-o planificare inteligentă și voință politică.
"Atunci când vom trata aceste două subiecte ca strategice și cu un obiectiv clar de investiție, cred că vom depăși și partea de voință. De ce îi spun de voință? Probabil că, matematic, tinzând spre infinit, n-are cum să rămână sustenabilă investiția în sănătate. Pentru că, într-adevăr, de regulă, nevoia investiției în sănătate depășește creșterea PIB-ului.
Dar investiția în acest domeniu e o fracție din PIB! România e undeva la 5%! Dacă am 100 de lei PIB, 5% înseamnă 5 lei pentru sănătate. Dar dacă îmi crește cu 5% PIB-ul și îi dau la sănătate, mi s-a dublat bugetul! Sigur, exagerez, că nimeni n-are cum să funcționeze așa.
(...) Este nevoie de acea voință. E nevoie să stăm cu toții la masă. Pentru asta e nevoie de voință. Cred că lucrurile ar trebui mult mai bine stăpânite și de cei de la Finanțe, ce înseamnă aceste probleme în cascadă pentru cei din Sănătate", a declarat Cătălin Radu, director general al Bristol Myers Squibb România, în cadrul conferinței „HEALTH FORUM: Cum depășim bariera finanțării”, organizată de DC News Media Group.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat14.07.2025, 20:48
-
Fructul care ascunde beneficii uimitoare pentru inimă și sănătate14.07.2025, 19:19
-
Tratamentul care reduce semnificativ hipertensiunea14.07.2025, 18:00
-
EXCLUSIV ThetaHealing, o punte între subconștient și vindecarea fizică14.07.2025, 16:54
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate14.07.2025, 16:41
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-