EXCLUSIV România are, din 2015, soluția care salvează vieți și aduce bani la buget. Livia Stan explică mecanismul cost-volum

România are un mecanism care crește accesul la tratamente inovatoare și aduce bani la bugetul de stat. Ministerul de Finanțe ar trebui să fie primul interesat!
Într-un sistem de sănătate aflat sub presiune financiară, există soluții care nu doar că îmbunătățesc accesul pacienților la tratamente inovatoare, ci aduc și venituri suplimentare la bugetul de stat.
România a făcut un pas important în această direcție încă din 2015, prin implementarea mecanismului cost-volum, care permite tratarea unui număr mai mare de pacienți și, în același timp, contribuie financiar mai eficient decât alte forme de taxare.
Livia Stan, Policy and Market Access Director MSD România, atrage atenția că acest mecanism este un exemplu clar de echilibru între eficiență terapeutică și sustenabilitate economică, iar extinderea sa ar putea deveni o soluție-cheie pentru finanțarea inteligentă a sistemului sanitar.
"Din punct de vedere clinic, studiile arată care sunt beneficiile tratamentelor inovative. România a reușit să găsească un mecanism.
În 2015 a pus la punct contractele de cost volum, pentru a încuraja aceesul cât mai rapid al pacienților români la tratamentele inovative.
Acest mecanism cost-volum aduce bani la bugetul de stat, pentru că un deținător de autorizație de punere pe piață plătește mai mult, în medie, ca și contribuție la cost-volum, decât plătește prin taxa clawback pentru medicamentele necondiționate.
Acestea sunt alte venituri la bugetul de stat pe care nu le-am luat în calcul când vorbim despre finanțarea corespunzătoare a sistemului.
Eu v-aș încuraja să vă uitați la beneficii și să găsiți mecanismele optime pentru a echilibra aceste intervenții pentru a genera beneficii suplimentare.
Noi, dacă tratăm mai mulți pacienți și avem mai mulți bani de la CNAS pentru a încheia contractele în derulare și pentru a trata și mai mulți pacienți, vom plăti mai mult.
Poate ar fi un mecanism care ar trebui extins și duplicat, pentru că el, dacă generează beneficiu suplimentar la bugetul de stat, e și interesul Ministerului de Finanțe, nu doar al CNAS și al Ministerului Sănătății să trateze acești pacienți, ci și să atragă bani la bugetul de stat.
Lucrurile sunt foarte clare!", a declarat Livia Stan, Policy and Market Access Director, MSD România, în cadrul conferinței cu titlul ”Health Forum II. HEALTH FORUM: Cum depășim bariera finanțării", organizate de DC News Media Group.
Vezi declarațiile aici:
-
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat14.07.2025, 20:48
-
Fructul care ascunde beneficii uimitoare pentru inimă și sănătate14.07.2025, 19:19
-
Tratamentul care reduce semnificativ hipertensiunea14.07.2025, 18:00
-
EXCLUSIV ThetaHealing, o punte între subconștient și vindecarea fizică14.07.2025, 16:54
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate14.07.2025, 16:41
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-