Iuliana Tudor, afectată de BURNOUT: Am căzut, a fost o resetare totală
Iuliana Tudor a renunțat la sine pentru a se dedica meseriei de jurnalist.
Iuliana Tudor este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România. Vedeta muncește din greu, de ani de zile și spune că a făcut numeroase sacrificii pentru carieră. Invitată în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, aceasta a vorbit despre momentele grele ale vieții din televiziune.
Primii ani de televiziune au costat-o pe aceasta timp, prieteni, familie. Ea spune că a renunțat la tot pentru a se putea dedica meseriei de jurnalist.
„Am renunțat la tot, cred că dacă nu aș fi renunțat la tot, nu ieșea așa. Am renunțat la prieteni, la timpul petrecut cu partenerul meu de viață, cu părinții mei. Am pierdut pe drum foarte mulți prieteni, am renunțat la mine. Când spun la mine, eu nu mâncam, nu dormeam, nu fumam, beam Cola și cafea, doar atât. Au fost ani în care am și dormit în televiziune. Pentru Cerbul de Aur, îmi aduc aminte că am stat vreo trei nopți, vrei 72 de ore cu totul, nemâncată, nedormită, numai ca să am timp cu toate, ascultam muzică până cădeam alături de Elise Stan (realizatoare TVR). Cred că a fost travaliul necesar pentru ce sunt eu astăzi”, a explicat Iuliana Tudor, în cadrul podcastului de pe YouTube.
A renunțat la televiziune din cauza oboselii
În 2004, prezentatoarea TV s-a retras din televiziune, după un episod de burnout. Vedeta ajunsese la epuizare psihică din cauza programului încărcat.
„Corpul meu a zis ‘gata, până aici, nu se mai poate’. Imunitatea a fost cea care mi-a făcut probleme, oboseală foarte multă și din cauza faptului că lucram numai în direct. Asta e o solicitare fizică, mentală. A doua zi eram ca o legumă. Și asta timp de zece ani. Nu e ușor și pentru o femeie e greu. Am căzut, a fost o resetare totală. Am gândit și regândit tot drumul până atunci. Aia poate fi o cădere, am luat-o de la zero, nu profesională neapărat. Am renăscut cumva altfel. A fost o lecție, cumva pe undeva am greșit ceva. Șansa asta ar fi putut să revină, dar dacă până acum sunt bine, înseamnă că mi-am înțeles lecția”, i-a răspuns lui Drăghici.
CITEȘTE MAI DEPARTE PE SPECTACOLA.RO
Delia, afectată de depresie și anxietate: Dispare și reapare. Să nu te lași dărâmat!
Delia se numără printre persoanele publice care s-au confruntat cu anxietatea și depresia, semn că aceste afecțiuni psiho-emoționale nu țin cont de statutul pe care îl are o persoană sau alta.
”Ți-i se așează un soi de anxietate și depresie. Nu o depășești, dar trece natural, dacă știi să gestionezi asta. Dispare și reapare, nu e o chestie pe care s-o pot controla foarte mult. Nu pot să spun că am avut niște probleme, niște drame, dar am faze în care mă cuprinde anxietatea. Pot fi minute în care simt o stare care nu mi-este foarte confortabilă și poate fi legată de un mic detaliu, poate fi legată de o ieșire în public pe care nu o pot controla sau care nu-mi provoacă plăcere. E bine să te poți repoziționa de fiecare dată, să nu te lași dărâmat de nicio situație și să găsești echilibrul”, a mărturisit Delia, în cadrul unui interviu pentru un post TV. (Citește mai mult AICI)
-
-
-
-
Nașterea prematură modifică ritmul de dezvoltare al creierului02.11.2026, 17:42
-
Ce să faci dacă ai palpitații: ce e normal și ce nu
Alimente contaminate cu PFAS. Ai mâncat ASTA? Riști cancer, infertilitate și boli hepatice
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
Un virus extrem de comun ar putea reprograma mecanismele de apărare imunitară ale creierului
Testul pentru HPV pe care îl poți face acasă cu un tampon. E la fel de precis ca cel de la medic
Revoluție în screening-ul pentru HPV: testele cu tampoane vaginale, la fel de precise ca examenul cu specul.
Transpirații nocturne: semnul ignorat care poate ascunde probleme serioase de sănătate
Doar trei nopți de somn insuficient pot distruge inima
Îți e frig tot timpul? 6 cauze și semnele care nu trebuie ignorate
Ce se întâmplă în corp dacă ai deficit de calciu: simptome și riscuri
Sepsis: boala care îți poate salva viața, dar îți poate distruge creierul. Ce trebuie să știți despre sindromul post-sepsis
Un pacient a trăit 20 de ani cu o tumoare de 60 kg în burtă. Medicii au extirpat-o în 8 ore
10 boli care nu dor, dar pot fi fatale
Care este virusul pe care peste 90% dintre oameni îl poartă? Poate afecta creierul, vasele de sânge și organele
Este normal să îți tremure mâinile? De ce îți tremură și când NU e vorba de Parkinson
O proteină care ne ajută să simțim căldura ar putea fi o țintă pentru tratarea durerii cronice
Aplicația AI care monitorizează anemia
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.
