Fumul de țigară, periculos și dacă ți-a intrat în haine. Cum afectează particulele de tutun
Poți spune despre tipul care stă lângă tine la cinematograf este fumător, pentru că hainele lui miros a tutun. Dar, întrucât nu fumează lângă tine, este OK, nu? De fapt, nu e ok...
Un nou studiu, realizat la Universitatea Yale, spune că fumul de mâna a doua - particulele din tutun care aderă la pereți, așternuturi, covor și alte suprafețe și până la mirosul din cameră - se pot agăța de corpul și hainele fumătorului.
Acele substanțe chimice potențial toxice, inclusiv nicotina, pot fi apoi eliberate în medii în care nu s-a fumat niciodată, precum cinematograful, potrivit studiului.
Și mai tulburător: Studiul a descoperit că nivelurile de expunere chimică ar putea fi echivalentul între una și 10 țigări până la sfârșitul filmului.
„Oamenii sunt purtători substanțiali ai contaminanților de fum în alte medii", a spus autorul studiului, Drew Gentner, profesor asociat de inginerie chimică și de mediu la Yale.
Studiul, publicat miercuri în revista Science Advances, poate fi primul care arată că oamenii pot transmite nicotină și alte substanțe chimice potențial toxice prin îmbrăcămintea lor după fumat, a spus el.
„Aceasta a fost partea unică a acestui studiu", a continuat Gentner. „Am fost surprinși de o gamă largă de compuși organici volatili periculoși - inclusiv unii despre care se știe că sunt cancerigeni cunoscuți la oameni, cum ar fi benzenul și formaldehida."
Studiul aici.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Plantele care anulează efectul medicamentelor. Top remedii naturiste cu riscuri
Ciuperca lui Dumnezeu sau "ciuperca nemuririi": secret pentru glicemie și imunitate
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
Planta considerată "bomba" de Omega 3-6-7-9. Mulți o iau pentru imunitate, dar are efecte pentru cancer și diabet
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul
Planta banală care are 5 beneficii puternice pentru sănătate. Distruge bacteriile și are efect anticancer
Planta care ar putea trata cancerul de sân: protejează ficatul și ajută la slăbit
Ceaiul și ciocolata, efect asupra hipertensiunii arteriale
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Băutura care spală ficatul gras
Cea mai bună băutură care spală și curăță ficatul gras.
Varza murată, aliatul neașteptat al intestinului. Cum protejează fermentația împotriva inflamației
Acest aliment curăță intestinul în profunzime și reduce inflamația.
Întrebarea care zguduie medicina modernă: pot plantele să devină „farmacia viitorului”? Ce spune știința
Menstruații dureroase? Acest remediu naturist poate înlocui calmantele
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
6 ceaiuri care îți relaxează corpul și mintea înainte de culcare. Soluția naturală pentru insomnie
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.
Un ingredient simplu îți poate salva mintea și corpul după 60 de ani. Fructul recomandat de experții de la Harvard
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Sucul de merișoare, aliat al arterelor. Le redă flexibilitatea și stimulează circulația sanguină
Te doare capul? Acest ingredient banal din bucătărie face minuni! E mai puternic decât o pastilă
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Superalimente pe care trebuie să le mănânci în fiecare zi. Mâncăruri esențiale pentru energie și vitalitate
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Planta de "100 de ani" care curăţă vasele de sânge. Lidia Fecioru: Câte cinci picături, dimineaţa
Sardinele, superalimentul la conservă. Conținut ridicat de Omega-3
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
