Memorie mai bună cu o activitate la îndemâna tuturor. Află ce trebuie să faci
Sunt suficiente 10 minute de activitate fizică pe zi pentru a avea o memorie bună, susține un studiu realizat în SUA. Recomandarea este valabilă la orice vârstă, precizează...
O activitate fizică moderată ajută la ameliorarea imediată a memoriei, nu doar la cei vârstnici ci şi la persoanele tinere, deoarece contribuie la o mai bună conexiune între zonele cerebrale care exercită această funcţie, potrivit unui studiu publicat luni de University of California Irvine (UCI) şi citat de EFE.
Studiul este o confirmare cheie în prevenirea tulburărilor neurodegenerative asigurând că zece minute de „efort fizic” pe zi poate determina „beneficii cognitive considerabile”. „Hipocampul este fundamental pentru crearea de noi amintiri şi este una din primele zone ale creierului care se deteriorează cu înaintarea în vârstă şi mult mai sever la cei care suferă de Alzheimer”, potrivit lui Michael Yassa, profesor la UCI şi unul din responsabilii studiului. „Ameliorarea funcţiei hipocampului este esenţială pentru ameliorarea memoriei în situaţii cotidiene”, a precizat Yassa.
Pentru acest studiu, realizat în comun cu Universitatea Tsukuba din Japonia şi publicat luni în revista ştiinţifică Proceedings, cercetătorii au utilizat imagini de rezonanţă magnetică de mare rezoluţie. Potrivit Yassa, director la Center for the Neurobiology of Learning and Memory, studiul sugerează că „exerciţiile de plimbare zilnică pot avea efecte considerabile pentru ameliorarea memoriei şi a cunoaşterii”.
La studiu au participat 36 de adulţi tineri şi în stare bună de sănătate. Studiul a demonstrat că perioade scurte de exerciţii moderate duc la creşterea conexiunii „între circumvoluţiunea dinţată din hipocamp şi ariile corticale legate de procesarea detaliată a memoriei”.
Rezultatele studiului oferă o bază importantă pentru motivarea persoanelor în vârstă să realizeze exerciţii moderate periodice, notează cercetătorii.
-
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
Ashwagandha: 4 efecte adverse potențial grave
Usturoiul pe stomacul gol: mit sau terapie adevărată? Adevărul surprinzător
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
6 ingrediente care să nu-ți lipsească din ceai iarna asta. Rețeta pentru un ceai de iarnă perfect
Leguminoasa banală care are mai multă proteină decât un ou și scade colesterolul fără efort
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
Planta aromatică ce îți menține funcționarea creierului și reduce stresul
Moringa oleifera, beneficii puternice pentru imunitate, inflamație și glicemie
Bea asta zilnic și trăiești mai mult. Băutura banală care îți curăță arterele, reduce stresul și prelungește viața
Uleiul care reduce inflamația din organism. Cercetătorii spun că ar putea fi secretul unei vieți mai sănătoase
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
Planta care poate regla tiroida, dar și să o dezechilibreze: ce trebuie să știi
6 remedii naturale pentru durerile de stomac
Oregano, planta simplă care reduce stresul, întărește imunitatea și luptă cu infecțiile
Alimentul poate scăpa milioane de oameni de diabet și boli de inimă
Acest aliment poate preveni diabetul și bolile de inimă. E plin de fibre și reduce colesterolul și scade inflamația.
Cel mai bun antioxidant natural. Curăță vasele de sânge. E de 10 ori mai puternic decât orice supliment
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Planta numită "sângele verde" care distruge infecțiile și încetinește cancerul. De ce o adoră tot mai mulți oameni
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
