Vitamina pe care pacienții oncologici nu ar trebui să o ia pe cont propriu. Semnalul de alarmă tras de medici despre Vitamina C.
Vitamina C rămâne unul dintre cele mai populare suplimente din lume, dar și un subiect intens dezbătut în cabinetele medicilor oncologi. În timp ce publicul larg o vede ca pe un scut universal împotriva bolilor, realitatea științifică impune o abordare mult mai nuanțată, mai ales când vine vorba de pacienții cu afecțiuni oncologice.
Dr. Irina Mateieș, medic primar medicină de familie și nutriționist specializat în nutriție oncologică, explică ce face concret acest nutrient în organism, cum se absoarbe și unde se termină beneficiile pentru a lăsa loc riscurilor.
Mulți oameni pornesc de la premisa că o cantitate mai mare de vitamine înseamnă automat o protecție mai bună. Studiile observaționale arată, într-adevăr, că persoanele care consumă multe fructe și legume au un risc mai scăzut de a dezvolta anumite tumori.
De exemplu, în Nurses' Health Study, femeile aflate la premenopauză cu un istoric familial de cancer mamar și cu un aport alimentar ridicat de vitamina C au înregistrat un risc mai mic de cancer de sân.
Totuși, lucrurile se schimbă radical atunci când izolăm vitamina C sub formă de pastile. Studiile clinice randomizate de amploare au adus rezultate dezamăgitoare. În Physicians' Health Study II, o doză zilnică de 500 mg de vitamina C nu a redus riscul de cancer.
Aceeași doză, testată timp de aproape un deceniu în Women's Antioxidant Cardiovascular Study, nu a avut niciun impact asupra incidenței bolii sau a mortalității. Mai mult, o analiză realizată de organizația Cochrane nu a identificat dovezi convingătoare care să arate că suplimentele pot preveni cancerele digestive.
"Concluzia actuală este că nu există dovezi care să susțină suplimentarea cu vitamina C pentru prevenția cancerului", afirmă dr. Irina Mateieș.
Controversa din jurul vitaminei C ca instrument terapeutic datează din anii '70. Atunci, laureatul premiului Nobel Linus Pauling a raportat rezultate promitătoare prin administrarea combinată, intravenoasă și orală, a nutrientului.
Câțiva ani mai târziu, cercetătorii de la Mayo Clinic au demontat parțial entuziasmul printr-un studiu clinic randomizat: 10 grame de vitamina C pe zi, administrate pe cale orală, nu au adus niciun beneficiu pacienților cu cancer colorectal avansat.
Explicația acestei discrepanțe medicale ține de modul în care corpul nostru procesează substanța. Atunci când vitamina C este administrată direct în venă (intravenos), concentrațiile din sânge pot deveni de peste 100 de ori mai mari decât cele obținute prin înghițirea unor tablete. Acest fenomen a menținut deschis interesul cercetătorilor pentru protocoalele intravenoase.
Cu toate acestea, medicii recomandă prudență maximă și realism.
"În prezent, există cercetări în desfășurare, dar vitamina C intravenoasă NU este un tratament oncologic standard și nu există dovezi solide că îmbunătățește supraviețuirea în majoritatea cancerelor. Nu cunoaștem o doză anume, o concentrație anume atinsă în sânge și o perioadă anume de timp de administrare despre care să știm că aduce beneficii", precizează specialistul în nutriție oncologică.
O altă problemă majoră apare atunci când pacienții decid să ia antioxidanți pe cont propriu în timpul tratamentelor oncologice active. Datele din literatura de specialitate sunt contradictorii.
Unele cercetări indică faptul că antioxidanții pot proteja celulele normale de efectele toxice ale tratamentului, însă altele avertizează că aceiași antioxidanți pot crea un scut de protecție în jurul celulelor tumorale, pe care medicii încearcă să le distrugă.
Regulile sunt stricte în funcție de terapia urmată:
Organismul uman nu poate produce singur vitamina C (acid L-ascorbic), așa că depinde exclusiv de sursele externe. Totuși, sistemul nostru digestiv are un mecanism foarte strict de control.
La un aport mic sau moderat, între 30 și 180 mg pe zi, corpul absoarbe eficient aproximativ 70-90% din cantitate. În schimb, dacă doza depășește 1 gram pe zi, rata de absorbție scade sub 50%, iar tot surplusul este eliminat prin urină. Practic, nu putem crește nivelul de vitamină din sânge la nesfârșit doar prin simpla suplimentare masivă.
"Recent am avut un pacient care era investigat pentru diaree persistentă. Se căutau cauze infecțioase, inclusiv Clostridioides difficile, și se făcuseră numeroase analize. La prima discuție mi-a spus că ia vitamina C "de 1 gram".
Eu am presupus că ia un comprimat pe zi. La o discuție ulterioară am aflat că lua de fapt 5 comprimate de 1 gram pe zi. Am întrerupt suplimentul, iar diareea a dispărut", mai explică medicul.
Acest tip de diaree apare din cauză că vitamina C care rămâne neabsorbită în tubul digestiv exercită un efect osmotic și atrage o cantitate mare de apă în intestin. Pe lângă problemele tranzitului intestinal, dozele mari pot cauza greață, crampe abdominale, arsuri gastrice sau eroziunea smalțului dentar (în cazul tabletelor masticabile).
Limita maximă considerată sigură pentru populația generală este de 2.000 mg pe zi. Depășirea acestei prag poate fi periculoasă mai ales pentru persoanele predispuse la afecțiuni renale. Deoarece vitamina C este metabolizată parțial în oxalat, un exces poate stimula formarea calculilor de oxalat de calciu (pietre la rinichi).
Un alt aspect ignorat frecvent este impactul asupra investigațiilor medicale de rutină. Dozele care depășesc 250 mg pe zi pot distorsiona rezultatele unor analize importante, precum:
Din acest motiv, pacienții trebuie să menționeze întotdeauna personalului de laborator dacă folosesc astfel de suplimente.
Pentru o persoană adultă fără probleme majore de sănătate, doza zilnică recomandată este de aproximativ 90 mg pentru bărbați și 75 mg pentru femei. Fumătorii au nevoie de un plus de aproximativ 35 mg pe zi, din cauza stresului oxidativ accentuat.
Deși piața este plină de variante, acid ascorbic simplu, ascorbat de calciu, vitamina C lipozomală sau ascorbil palmitat, diferențele reale de absorbție între ele sunt minore. Diferența principală constă mai degrabă în toleranța stomacului.
Pentru o persoană care dorește doar o suplimentare de rutină, o doză cuprinsă între 75 și 200 mg pe zi este mai mult decât suficientă. Această cantitate poate fi obținută foarte ușor din alimentație, dacă meniul include zilnic în jur de cinci porții de fructe și legume proaspete.
Cele mai bogate surse naturale sunt kiwi, ardeiul gras roșu, portocalele, căpșunile, broccoli, varza de Bruxelles, sucul de roșii și grapefruitul. Un singur detaliu contează: vitamina C se distruge rapid prin fierbere sau depozitare îndelungată, așa că alimentele crude oferă cel mai bun aport.
"Vitamina C este esențială, iar deficitul prelungit poate duce la scorbut, o boală rară astăzi, dar care încă mai poate afecta persoanele malnutrite, fumătorii sau pacienții cu sindroame severe de malabsorbție. Cu toate acestea, alimentația rămâne cea mai sigură cale de a ne asigura nutrienții, iar ideea că "mai mult" înseamnă neapărat "mai bine" nu își găsește susținerea în medicina modernă", conchide dr. Irina Mateieș.
