Creierul tinerilor, dezvoltat diferit în funcție de ora de somn. Agresivitatea și comportamentul antisocial sunt doar două reacțiile adverse ale lipsei de somn
Adolescenții își dezvoltă diferit creierul și comportamentul în funcție de ora la care se culcă.
Pentru părinți este o provocare să își convingă copiii-adolescenți să se culce la o oră rezonabilă astfel încât să se poată odihni pentru o nouă zi de școală.
Un grup de cercetători a analizat ce se întâmplă cu creierul și comportamentul tinerilor adolescenți, în special al celor cunoscuți ca și ”păsări de noapte”.
Creierul tinerilor, dezvoltat diferit
Autorii studiului au subliniat faptul că schimbarea modelului de somn, așa cum a fost format în prima parte a vieții, a crescut riscul de a avea probleme de comportament, dar mai ales de a întârzia dezvoltarea creierului în adolescența ulterioară, notează Science Alert.
Pentru mulți adolescenți mutarea orei de somn mult mai târziu, poate chiar și după miezul nopții, poate însemna pe de o parte o productivitate mai bună pentru acești, dar vine la pachet și cu câteva probleme legate de programul cotidian, mai ales dacă aceștia au cursuri la primele ore ale dimineții.
De altfel, mai spun cercetătorii, această schimbare de program care duce la o lipsă cronică de somn, tocmai din cauza orelor nepotrivite de somn, poate explica de ce tinerii adolescenți care sunt ”bufnițe de noapte” prezintă un risc mai mare de probleme emoționale și comportamentale decât cei care sunt matinali.
De asemenea, această cercetare a evidențiat structura diferită a creierului între cele două categorii de adolescenți. Aceasta include diferențe atât la nivelul materiei cenușii, cât și al materiei albe, care au fost legate de diferențe în ceea ce privește memoria, bunăstarea emoțională, atenția și empatia.
La studiu au participat peste 200 de tineri, care au completat o serie de chestionare legate de preferințele privind ora de somn, dar și de bunăstarea emoțională și comportamentală. Participanții au repetat aceste chestionare de mai multe ori pe parcursul a șapte ani.
De asemenea, aceștia au fost supuși la două scanări ale creierului, la câțiva ani distanță, pentru a se examina dezvoltarea creierului.
Cercetătorii s-au concentrat pe cartografierea schimbărilor privind structura materiei albe, cea care permite creierului să proceseze informații și să funcționeze eficient.
”Bufnițele de noapte”, mai agresive
Astfel, rezultatele obținute în urma acestui studiu au arătat că adolescenții care s-au transformat în ”bufnițe de noapte” în jurul vârstei de 12-13 ani au avut mai multe șanse de a dezvolta probleme de comportament mai târziu. Printre acestea se numără:
- agresivitatea mai mare
- încălcarea regulilor
- comportamente antisociale.
Parte bună a lucrurilor este că aceștia nu prezentau un risc crescut de probleme psiho-emoționale, cum ar fi anxietatea sau starea de spirit scăzută.
”Cercetările noastre au arătat, de asemenea, că adolescenții care au devenit bufnițe de noapte au avut o rată diferită de dezvoltare a creierului față de adolescenții care au rămas ciocârlii de dimineață.
Am constatat că materia albă a bufnițelor de noapte nu a crescut în aceeași măsură ca la adolescenții care au fost ciocârlii de dimineață.
Știm că creșterea materiei albe este importantă în anii adolescenței pentru a susține dezvoltarea cognitivă, emoțională și comportamentală”, au transmis autorii studiului.
Mai mult decât atât, obiceiurile celor două categorii de adolescenți se mai pot modifica de-a lungul timpului.
”Expunerea la lumină, chiar și la lumina artificială, ne modifică ritmurile circadiene, ceea ce poate influența preferințele noastre de somn.
Așadar, reducerea la minimum a expunerii nocturne la lumini puternice și ecrane poate fi o modalitate de a ne modifica preferințele și dorința de a dormi.
Expunerea la lumină la prima oră a dimineții poate contribui, de asemenea, la schimbarea ceasurilor noastre interne către un ritm mai orientat spre dimineață”, au mai transmis cercetătorii.
Somnul insuficient, asociat cu riscul de obezitate la tineri. Este o problemă globală de sănătate
Stilul de viață mai puțin sănătos se vede în mod frecvent și în rândul tinerilor. Încercarea de a combina programul școlar cu activitățile din timpul liber, statul tot mai mult în fața calculatorului, fie că e vorba de cursurile online din timpul pandemiei, fie de jocuri, lipsa de activitate fizică susținută, dar și o alimentație precară, bazată de multe ori pe energizante, cărora li se adaugă și neglijarea orelor de odihnă, sunt o presiune destul de mare asupra tinerilor.
Potrivit unui studiu, somnul insuficient este un factor de risc pentru creșterea în greutate, fapt care poate avea un impact major asupra sănătății viitorului adult. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Melatonina, beneficii și reacții adverse. La ce trebuie să fiți atenți dacă luați hormonul somnului
EXCLUSIV De ce te simți singur. Semnul pe care ți-l dă corpul. Cauza care provoacă sentimentul de singurătate. Radu Leca: Atunci intră în joc singurătatea
De ce apare sentimentul de singurătate și de ce mulți se consideră singuri atunci când trec prin anxietate sau depresie.
Păduchii de cap sunt din ce în ce mai greu de eliminat. Iată cum să scapi de ei
Nu mai dormiți cu telefonul aproape de cap sau în pat. Medicul Codruț Sarafoleanu avertizează: Evitați telefonul atunci când semnalul este mai slab
Copiii sunt cei mai expuși la efectele nocive ale telefonului mobil. Medicul ORL Codruț Sarafoleanu le atrage atenția părinților.
Burnout, boala care îți mănâncă ani din viață. Daniela Simulescu: Oamenii ăștia nu mai au viață. Nu le ajunge nici măcar un an să se vindece cu adevărat
"Ce am învățat eu la terapie e că nu suntem stăpânii lumii, nu suntem perfecți. Suntem destul de vulnerabili, câteodată greșim".
5 sfaturi pentru a negocia cu copilul tău, de la un fost negociator FBI: Nu poți doar să latri ordine și să te aștepți să se conformeze. Feriți-vă de capcana NU!
Vârsta la care apare primul test al maturității. Daniela Simulescu: Am avut un picaj. Simți că ți se de lumea peste cap. Mulți s-au confruntat cu multe clase de demoni interiori
"Acolo e un test al maturității din punct de vedere astrologic. Simți că ți se de lumea peste cap, nu înțelegi ce se mai întâmplă".
Campania "Copil vaccinat: copil protejat!", derulată în perioada martie-aprilie
Fără TikTok și Instagram până la 15 ani! Decizia luată de Guvern
De ce dispare pasiunea în relațiile de lungă durată. Explicația surprinzătoare a terapeuților
EXCLUSIV Semnele stresului post-traumatic. Irina Bodnariu: Teama permanentă și așteptarea că ceva urmează să se întâmple sunt cele mai evidente semne
EXCLUSIV Diferența simplă dintre anxietate si depresie. Cum recunoști cele două afecțiuni
EXCLUSIV Principala cauză a anxietății și depresiei. Ramona A. Dumitru: Cei mai predispuși la această tulburare sunt bătrânii
Care sunt cauzele comune care provoacă anxietatea, respectiv depresia? Cum ne afectează anxietatea și depresia viața de zi cu zi?
EXCLUSIV Principala diferență între anxietate și depresie. Ce spune anxiosul și ce spune depresivul. Ramona A. Dumitru: Anxietatea se referă la frici, depresia la tristețe
Difteria revine în Europa. Un copil de 10 ani a murit în Germania. Conf. dr. Mihai Craiu: Îngerul morții copiilor se întoarce! Nu este o glumă
EXCLUSIV "N-am vorbit cu ai mei două săptămâni, aveam nervi pe ei". Tânără, despre mersul la terapie: A fost incomod să aflu cât bagaj emoțional aveam de la părinți
O tânără ne-a vorbit despre efectele pe care le-a simțit în urma terapiei.
Paracetamol: doza maximă recomandată, când și pentru ce se ia: Poate duce la insuficiență hepatică
Știai cât de importantă e dieta tatălui înainte de concepție? Iată cum influențează sarcina
Un psiholog rupe tăcerea despre autism: Oricare dintre noi am fi putut fi în acest scenariu. Nu este o alegere
Concentraţii ridicate de micro şi nano-plastice, descoperite în placenta copiilor născuţi prematur
Concentraţii ridicate de microplastice şi nanoplastice au fost descoperite în placenta copiilor născuţi prematur.
EXCLUSIV Scorul Apgar: cum se calculează și ce impact are anestezia la naștere. Dr. Cornelia Preda: Este un pic înșelător. Aș spune de anestezia peridurală
Cum se calculează scorul Apgar la naștere cum influențează nașterea prin cezariană această notă.
