Aceasta mască ar putea deveni obligatorie în România, în urma apariției noilor tulpini de COVID. Dr. Mihai Craiu: "Până acum am avut alt duşman"
Noile tulpini de coronavirus se răspândesc masiv în Europa.
Pentru că noile tulpini de COVID pot fi mult mai contagioase decât varianta obișnuită, medicii sunt de părere că masca de tip FFP 2 oferă un grad mai ridicat de protecție față de alte măști.
Care sunt avantajele acestui tip de mască
Masca de protecție FFP 2 nu lasă să treacă particulele mai mari de 0,3 microni și oferă o protecție de 94%. În cazul unei măşti FFP 1, protecţia e de doar 80 la sută. Mai mult, măştile chirurgicale au un grad de protecţie mai mare, pentru că au mai multe straturi şi se pliază perfect pe faţa noastră.
Ce spune medicul Mihai Craiu
”Nu forma o califică a fi 2 sau 3, ci textura materialului. Cu cât este mai gros şi calitativ mai blocant pentru particule, cu atât are o cifră mai mare”, a declarat medicul Mihai Craiu.
"E pur şi simplu o măsură de precauţie suplimentară pentru a limita transmiterea comunitară. Ca să nu dăm altora. Ăsta e scopul acestei reglementări. Până acum am avut alt duşman şi ne-am dorit altceva. În acest moment, există o circulaţie comunitară a unui virus mult mai contagios şi dorim să ne reluăm viaţa”, a mai spus Mihai Craiu.
-
-
I.C. Fundeni lansează campania „Ficat Sănătos pentru Inimă Sănătoasă”04.03.2026, 12:54
-
COVID, impact grav asupra creierului04.03.2026, 12:29
-
Combinația care crește de cinci ori riscul de cancer colorectal04.03.2026, 11:04
-
Testul simplu care prezice Alzheimer înainte de pierderea memoriei04.03.2026, 10:17
Mersul japonez topește kilogramele și scade tensiunea. Uite ce trebuie să faci
5 motive să NU mai stai cu laptopul pe picioare. Numărul 2 te va uimi
Pune o lumânare în congelator. Motivul e genial!
Cum salvezi supa prea sărată cu o felie de pâine
Trucul cu folie de aluminiu pe calorifer. Ce efect are și de ce merită încercat
Cum se mănâncă mâncarea picantă. Chef Florin Dumitrescu, truc
5 alimente pe care ar trebui să le ții la frigider, nu în dulap sau pe masă
Ce înseamnă dacă vezi pete gri pe carnea tocată
Pune o cutie cu bicarbonat în frigider și las-o 3 zile. Rezultatul te va uimi
Aspartam: otrava dulce din "zero zahăr". Ce se întâmplă atunci când îl consumi și cum declanșează cancerul
Ce se întâmplă dacă pui zaț de cafea în toaletă. Trucuri utile pentru casă
De ce ar trebui să renunți la sandale când zbori. Detalii surprinzătoare despre siguranța în avion
De ce să pui fructele și legumele în apă cu bicarbonat înainte să le mănânci
De ce să nu mai mănânci niciodată direct din pungă sau ambalaj
5 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată sub chiuveta din bucătărie
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Răspunsul te va surprinde
Oțet în mașina de spălat? Iată ce se întâmplă cu hainele tale! De ce tot mai mulți oameni aleg acest truc simplu
