Alimente care luptă cu durerea și combat inflamația
Alimente precum ghimbirul, somonul, ardeii iuți și uleiul de măsline sunt doar câteva dintre cele care combat durerea și inflamația, susțin specialiștii.
Pe lângă alimente cunoscute că luptă împotriva inflamației precum ghimbir, somon, ulei de măsline sau ardei iuiți, medicii amintesc și coacăzele, semințele de bostan, turmenicul, uleiul de mentă, dar și vinul roșu.
Specialiștii de la webmd precizează că semințele de bostan au o sursă uriașă de magneziu, un mineral care reduce numărul de migrene, iar uleiul de mentă ușurează durerile provocate de crampe, balonare. Resveratrolul din vinul roșu ar putea ușura inflamarea discului care poate duce la dureri de spate.
Ce se spală, de fapt, cu partea verde a buretelui de vase
Bei suficientă apă? Adevărul despre hidratare te va șoca! Cei 2L sunt un mit
De ce să fierbi apa înainte de a face cuburi de gheață
Insomnia de vară. De ce nu putem dormi bine vara. Uite ce poți face
De ce să nu dezgheți alimentele la temperatura camerei
Cum se taie corect ceapa, potrivit unui bucătar profesionist
Secretul berii la draft. De ce e diferită de berea la sticlă
5 alimente pe care ar trebui să le ții la frigider, nu în dulap sau pe masă
Ce să faci dacă ți-ai ars limba: 9 metode simple pentru limba arsă
Cât de des trebuie să speli lenjeria de pat, de fapt? Răspunsul te va surprinde
5 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată sub chiuveta din bucătărie
De ce sunt numerele 1 - 5 în cuptor? Greșeala care îți strică mâncarea. Aplică asta și vezi diferența!
Cum scapi de nasul înfundat în 5 minute
Ce să faci ca să nu mai crape crenvurștii când îi fierbi? Cum îi fierbi corect
Pleci în vacanță cu medicamente în bagaj? Ai grijă la asta!
3 semne care îți arată când carnea tocată nu mai este proaspătă
Cât de des trebuie să schimbi lenjeria de pat?
Cum salvezi supa prea sărată cu o felie de pâine
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
