Medicina, profesia cu cea mai mare rată a sinuciderilor. Care sunt principalele motive
Stresul la care sunt supuși medicii în Statele Unite a dus această profesie în topul celor mai stresante, cu cea mai mare rată a sinuciderilor.
Un medic pe zi, aceasta este rata sinuciderilor în cadrul acestei profesii în Statele Unite, medicina fiind, astfel, profesia cu cea mai mare rată de suicid.
Medicii care mor în acest fel suferă adesea de depresie netratată sau alte boli mintale. Acest fapt subliniază nevoia de diagnostic și tratament precoce al depresiei. Recent a fost realizat un studiu care a analizat sinuciderile medicilor pe parcursul unui deceniu, iar concluziile trase de cercetători au fost că între 28 și 40 de medici din fiecare 100.000 de persoane se sinucid, o rată mult mai mare decât cea a populației generale ( 12,3 la 100.000 locuitori).
Anesteziștii și chirurgii, cei mai stresați
Rezultatele au fost prezentate la reuniunea anuală a Asociației Americane de Psihiatrie (APA) de anul trecut. Anesteziștii sunt profesioniști medicali cu o rată mai mare de sinucidere, cu mult peste medie, deoarece sunt de până la de 5,5 ori mai predispuși să se sinucidă, decât profesioniștii din Medicina Internă, o altă categorie care completează clasamentul american.
Anesteziștii sunt urmați de chirurgi, una dintre categoriile în care medicii suferă cel mai mare raport de stres, datorită presiunii la care sunt supuși în fiecare zi.
În cele din urmă, medicii care lucrează în secția de urgență completează primele trei categorii cu cele mai mari rate de sinucidere. Ginecologii, psihiatrii și medicii de familie sunt alte trei categorii în care profesioniștii au o rată mare de sinucidere.
În sfârșit, urmează radiologi, pediatri și specialiști în medicină internă.
Cele mai importante fauze ce duc la suicid
Cercetătorii au declarat că profesioniștii care ajung să se sinucidă pot avea primele simptome atunci când studiază Medicină sau când fac rezidențiatul medical. Cu toate acestea, anxietatea, depresia, stresul și presiunea sunt principalele motive care conduc profesioniștii din sănătate la sinucidere.
Trebuie remarcat faptul că lipsa somnului, care poate fi cauzată de stres și anxietate, este o altă cauză care a determinat unii medici să se sinucidă, deși este una dintre cele mai puțin frecvente.
La fel ca și singurătatea și greșelile făcute în timpul unei intervenții, toate acestea sunt cauze care au determinat unii doctori să se sinucidă, după cum concluzionează studiul.
-
-
-
Chirurgii au făcut încă un pas important către vederea artificială03.11.2026, 11:39
-
-
Depresia te îmbătrânește mai repede. Cercetătorii dezvăluie o creștere de 30% a riscurilor pentru sănătate
Acest lucru ne îmbătrânește prematur. Accelerează degradarea întregului organism. În plus, duce la apariția bolilor cronice.
EXCLUSIV Tratamentul pentru episoadele maniacale, reaprobat. Gabriel Diaconu: Nu e un tratament revoluționar. Nu îl avem în Europa. Noi avem altceva, dar face cam același lucru
10 activități pentru copiii cu ADHD. Îi împuternicesc, promovează mișcarea fizică și îi ajută să dezvolte abilități organizaționale
Când „mofturile” la mâncare ascund, de fapt, o tulburare psihiatrică. Ce este ARFID
Social media și impactul său asupra sănătății mintale. Efectele pozitive și negative când petreci prea mult timp pe rețelele sociale
EXCLUSIV Lucrul care ne trimite la Psihiatrie. Dr. Simona Trifu: A survenit peste vechile răni
Acest lucru extrem de frecvent ne poate trimite la Psihiatrie, iar complicațiile sunt semnificative.
Semnele că ai tulburare de alimentație. Nu le ignora! Legătura ascunsă cu sănătatea mintală
Tulburările mintale au ajuns principala cauză de dizabilitate în lume
Ce trebuie să faci dacă ai halucinații. De ce apar și cum pot fi tratate. Legătura lor cu sănătatea mintală
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
EXCLUSIV Psihiatria între știință, intuiție și medicina personalizată. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai: A rămas la flerul medicului psihiatru
Cum îți dai seama ce calmante funcționează pentru tine? Care pastilă e mai potrivită?
EXCLUSIV Anxietatea și depresia, combinație periculoasă în context oncologic. Psihiatrul, rol-cheie în tratament. Prof. dr. Adela Magdalena Ciobanu: Greu de tratat
O soluție surprinzătoare pentru anxietate. Cum expunerea la frig schimbă răspunsul corpului la stres
Expunerea strategică la frig poate activa răspunsurile naturale ale corpului pentru a contracara anxietatea și a aduce o stare de calm.
EXCLUSIV Cum ne îmbolnăvește goana după fericirea afișată pe social media. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai: Oamenii experimentează suferințe, tristețe
Ce înseamnă dacă postezi online poze din vacanță. Ce spune acest lucru despre tine.
Etapele alcolismului. Cum evoluează consumul excesiv de alcool către dependență
Cum se pune diagnosticul de depresie. Dr. Eduard Petru Moțoescu: 9 criterii ușor de recunoscut. Criteriul temporal este foarte important
Autodiagnosticarea: cât de periculos este să te bazezi pe internet pentru a-ți pune un diagnostic
Acest test îți spune dacă faci Alzheimer. Ai curaj să vezi rezultatul?
Sindromul impostorului: o capcană psihologică modernă. Adevărul despre îndoiala de sine și succesul aparent
EXCLUSIV Una din cauzele care duc la afecțiuni mintale. Radu Leca: Comportamentul oscilează. Poate fi psihotic, isteric, furios, agresiv
Acesta este unul din motivele pentru care apar afecțiunile mintale. Care este eroarea fundamentală.
