Pandemia și sechelele emoționale. Psihoterapeut: Putem ajunge la afecţiuni mult mai grave

Sonia Baciu |
Data publicării:
Pandemia si sechelele emotionale. FOTO Pexels @ Edward Jenner
Pandemia si sechelele emotionale. FOTO Pexels @ Edward Jenner

Pandemia a lăsat urme mai mult sau mai puțin vizibile asupra comportamentului social.

Pandemia a lăsat urme vizibile și invizibile asupra comportamentului social, unii dintre noi devenind ipohondrii, alții au ales să se autoizoleze, chiar și după ridicarea măsurilor, în urmă cu trei luni.

Despre sechelele emoționale care au rămas după această perioadă a vorbit psihoterapeutul Bianca Pescaru, la Sfat de Sănătate de la Antena 3.

”Cu toţii am fost afectaţi de pandemie şi de această lungă perioadă, iar revenirea la normalitatea de astăzi, va fi tot progresivă. Va fi foarte important să înţelegem că activarea comportamentală este primordială. 

Sunt oameni care nu vor să se întoarcă la muncă, au lucrat în toată perioada în telemuncă și s-au obişnuit aşa. Nu conștientizează cât de mult au de pierdut din punct de vedere psiho-emoțional, pentru că suntem fiinţe sociale şi avem nevoie de conexiune.

Trebuie să ieşim din casă, din zona noastră de confort, în care am stat foarte mult, şi să ne reluăm activităţile pe care le făceam înainte”, a explicat psihoterapeutul Bianca Pescaru.

Care sunt costurile izolării

Mai mult, specialistul a ținut să sublinieze că vom avea costuri foarte mari, pe termen lung, dacă ne vom lăsa conduși de aceste stări.

”Putem ajunge la afecţiuni mult mai grave, cum sunt agorafobia sau anxietatea socială. Nu mai putem ieși din casă deloc. Deși nu prea avem chef, recomand să ne împingem de la spate și să nu ne lăsăm conduși de aceste tendințe. Până să lucrăm cu gândurile sau emoțiile noastre, ne este cel mai la îndemână să ieșim”, a mai spus psihoterapeutul.

Cât privește perioada de revenire după acești doi ani, tocmai pentru că nu am mai avut astfel de situații și nu există studii în acest sens, este foarte greu de estimat pe ce durată va fi.

Pandemia, o lecție de viață pentru societate

”Ca să ne putem ajuta copiii, trebuie să ne ajutăm pe noi. Trebuie să ne ajutăm pe noi şi să fim conştienţi de stările noastre. Să fim sinceri cu ale noastre trăiri. Având grijă de noi, putem avea grijă şi de copiii noştri.

Foarte mulţi părinţi îşi pun această mască şi nu îşi arată sentimentele în faţa copiilor. Mai mult îi învăţăm pe cei mici nişte lucruri disfuncţionale pentru ei ca viitori adulţi. Copiii simt. Îi facem să fie foarte confuzi. 

Trebuie să învăţăm să ne educăm, pentru a le da copiilor noştri un exemplu pozitiv. Copiii sunt oglinda părinţilor. Ca ei să fie în regulă, trebuie să fim noi aşa. 

Pentru unii dintre noi, această lecţie a pandemiei a fost într-adevăr o lecţie. Din păcate, există şi persoanele care nu au învăţat nimic şi continuă cu un stil de viaţă nesănătos, nu merg la terapeut. 

Ideal ar fi să acceptăm că avem unele probleme. Aceste simptome dacă nu sunt vindecate, ele se cronicizează”, a mai spus psihoterapeutul Bianca Pescaru.

Cum vindeci abandonul emoțional. Psihiatru: Îl iubești, dar cum i-ai arătat asta? I-ai cumpărat haine

Aflați într-o continuă forfotă, de cele mai multe ori întrebările părinților către copiii lor se limitează la simple chestiuni legate de școală și nu de ceea ce simt aceștia când sunt puși în diferite situații. 

Iar întrebările ”Ce părere ai?” sau ”Cum te simți?”, spun specialiștii, sunt foarte importante pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului, respectiv adolescentului, importante pentru definirea viitorului adult cu încredere în sine, dar mai ales, cu încredere în cei din jurul său.

”Majoritatea discuțiilor dintre părinți și copii sunt 'Ți-ai făcut lecțiile? Ce notă ai luat la școală?' și cu asta s-a terminat. Chiar dacă este mic și o să spună o trăsnaie, dacă l-ai întrebat este foarte important că l-ai întrebat”, a explicat dr. Elena Blănaru, medic primar psihiatru pediatrie, în emisiunea ”Doctor de Bine” de la PRO TV. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Psiholog, mesaj pentru părinții de studenți: Răbdarea ajunge să fie urâtă! Oferiți-i mai mult decât prietenia! 5 elemente la care să fii ATENT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel