Parkinson, medicament, eșec. Niciun beneficiu, după trei ani de studiu
Primul medicament care ar fi încetinit progresia bolii Parkinson a eșuat. Autorii studiului spun că după trei ani de utilizare nu au înregistrat niciun beneficiu.
Un studiu al unui medicament pentru tensiunea arterială arăta promițător în reducerea simptomelor bolii Parkinson. Totuși după trei ani de studiu, autorii au trebuit să se dea bătuți și să admintă că medicamentul nu aduce niciun beneficiu pentru persoanele cu boală Parkinson.
Medicamentul isradipină a arătat promițător în studii mici și timpurii, iar speranțele au fost mari, încât acesta putea fi primul medicament care să încetinească progresia bolii, scrie sciencedaily.com.
Din pacate, oamenii care au luat isradipina nu au avut nici o diferență în simptomele bolii Parkinson, în cei trei ani de studiu, comparativ cu cei care au luat un placebo, a spus autorul studiului, Tanya Simuni, de la Northwestern University Feinberg School of Medicine in Chicago și membru al Academiei Americane de Neurologie.
Studiile, promițătoare
Studiul de fază 3 a implicat 336 de persoane cu boală Parkinson din SUA și Canada, ca parte a Grupului de studiu pentru Parkinson. Jumătate dintre participanți au primit zilnic 10 mg de isradipină timp de trei ani, în timp ce cealaltă jumătate a primit un placebo.
Medicamentul a prezentat promisiuni în studiile pe animale, iar un studiu de fază 2 la om nu a evidențiat niciun fel de probleme legate de siguranță. Cercetătorii au devenit interesați de medicament atunci când s-a observat că utilizarea medicamentului pentru hipertensiunea arterială a fost asociată cu un risc mai scăzut de a dezvolta boala Parkinson.
"Desigur, aceasta este o veste dezamăgitoare pentru toată lumea cu boala Parkinson și familiile lor, precum și comunitatea de cercetare", a spus Simuni. „Cu toate acestea, rezultatele negative sunt importante deoarece acestea oferă un răspuns clar, în special pentru medicamente, care sunt disponibile în comerț. Vom continua să lucrăm pentru a găsi un tratament care poate încetini, sau chiar vindeca această boală.”
-
-
-
De ce anxietatea poate provoca palpitații?21.03.2026, 09:38
-
-
Ce se întâmplă cu creierul după pensionare
Leziunile cerebrale cresc riscul de glioblastom. Ce simptome să urmărești
Cum ne spune creierul că ne este foame sau suntem sătui
Semnele fizice care anunță demența
Metoda care dezvăluie ce se întâmplă în creierul pacienților cu Parkinson
Sciatica: cauza, simptome, tratament. 3 greșeli pe care le facem zilnic
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
Poluarea aerului atacă direct creierul. Particulele fine pot accelera Alzheimer și demența
Medicamentul frecvent utilizat care distruge creierul
Pierderile de memorie: stres sau boală neurologică?
Apneea de somn devastează creierul
Amiba mâncătoare de creier alarmează medicii
Migrenă cu aură: ce se întâmplă în creier atunci când apare, ce o declanșează. E semn de AVC?
Semne timpurii neobișnuite ale demenței. Experții, avertisment
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
