Riscul de a moșteni Alzheimer din familie: Cum se calculează și cât de mare este în REALITATE!

 „Oamenii cred că dacă tatăl, mama, mătușa sau unchiul lor au avut boala Alzheimer, sunt condamnați și ei să facă boala, dar nu este adevărat", spune dr. Gad Marshall, profesor asistent de neurologie la Harvard Medical School. 

„Chiar dacă istoricul familial de boală Alzheimer adaugă la riscul general, la care se adaugă și vârsta, asta înseamnă doar că riscul este mai mare, dar în realitate nu este cu mult mai mare dacă luați în considerare cifrele absolute”, a explicat expertul.

Riscul real de a moșteni Alzheimer

Studiile privind istoricul familial spun că dacă aveți o rudă apropiată care a fost diagnosticată cu boala Alzheimer - cea mai comună formă de demență la adulții în vârstă – riscul vostru personal crește cu aproximativ 30%. Aceasta este o creștere a riscului relativă, adică o majorare cu 30% a riscului existent.

Dacă aveți vârsta de 65 de ani, riscul de a fi diagnosticat cu Alzheimer este de 2% pe an, deși acest lucru înseamnă, de asemenea, o probabilitate de 98% pe an de a nu dezvolta Alzheimer. În cifre absolute, un risc anual de 2% înseamnă că două din 100 de persoane de 65 de ani vor dezvolta demență, în fiecare an.

Istoricul familial ridică riscul anual de 2%, cu încă 30% din el. Adică acești 30% se calculează de fapt din cei 2%, ceea ce înseamnă că riscul ajunge, de fapt, până la 2,6% pe an dacă ai o rudă cu Alzheimer. 

Asta înseamnă că vor fi, de la 20 de cazuri într-un grup de 1.000 de persoane inițial, 26 din 1.000 de persoane, sau cu șase cazuri mai mult la fiecare 1.000 de oameni cu vârsta de 65 de ani. „Deci, creșterea absolută este relativ mică”, a explicat dr. Marshall.

Specialistul spune că vârsta crește, de fapt, riscul de Alzheimer mai mult decât o face istoricul familial. Oamenii de peste 70 au un risc de 5% de a fi diagnosticați – de mai mult de două ori mai mare decât cei care au între 60 și 70 de ani). Istoricul familial ridică această valoare de la 5% la 6,5%. Ceea ce înseamnă că, din nou, schimbarea absolută este relativ mică.

De ce nu facem toți teste genetice

Atunci când o rudă este diagnosticată cu demență mai târziu în viață, membrii familiei se întreabă adesea dacă ar trebui să fie testați și ei pentru „gena Alzheimer". Dar expertul de la Harvard spune că nu e cazul. „Nu vă va fi de ajutor, deoarece nu vă va spune dacă veți dezvolta boala, ci vă va spune doar dacă aveți un risc mai mare sau mai mic”, explică dr. Marshall.

Pentru boala Alzheimer care debutează mai târziu în viață - marea majoritate a cazurilor - o genă numită apolipoproteina E (APOE4) este asociată cu un risc mai mare de demență. Dacă moșteniți o copie a APOE4, riscul dvs. crește. Dacă aveți două copii, riscul dvs. riscul este de 10 până la 15 ori mai mare, dar acest caz este rar întâlnit.

Apoi, doar pentru că aveți APOE4 nu înseamnă că veți dezvolta automat demență. Dintre persoanele care au îmbătrânesc fără să facă Alzheimer după 70 de ani, aproximativ 25% au una sau mai multe copii ale genei de risc. Nu vă protejează nici absența APOE4: aproximativ 35% dintre persoanele cu Alzheimer nu au vreo genă de risc, după cum arată statisticile.

Asta înseamnă că, dacă testarea genetică arată că aveți una sau mai multe copii ale APOE4, nu vă va spune ce vreți să știți. În schimb, faptul că știți că aveți gena de risc ar putea să insufle frică, stări de panică și anxietate, și să vă influențeze negativ deciziile de viață, punctează expertul.

 „Faptul că aveți gena spune doar că aveți un risc mai mare, dar nu înseamnă că obligatoriu veți face demență", punctează dr. Marshall.