Riscul uriaș pentru organism dacă mănânci multe alimente ultra-procesate

Persoanele care mănâncă multe alimente ultra-procesate au un risc mai mare de hipertensiune și nivel mare de grăsimi în sânge.
Consumul ridicat de alimente ultra-procesate creşte riscul de hipertensiune şi nivel mărit de grăsimi în sânge în rândul întregii populaţii, dar şi riscul de inflamaţie la persoanele care suferă de boala ficatului gras non-alcoolic, conform constatărilor unui studiu recent, condus de cercetători de la Universitatea din Haifa, Israel. ''Consumul ridicat de alimente procesate în rândul celor care suferă de ficat gras este asociat cu exacerbarea bolii, în special în rândul fumătorilor'', a explicat unul dintre autorii studiului, Dana Ivancovsky-Wajcman de la Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii din Haifa.
Ficatul gras non-alcoolic este răspândit cu precădere în rândul persoanelor cu greutate excesivă, care au diabet şi/sau care au o alimentaţie nesănătoasă. Aceasta este cea mai frecventă boală hepatică din lume şi este întâlnită la aproximativ 30% din populaţia generală adultă din Israel. Această boală hepatică este cauzată în principal de alimentaţia nesănătoasă, lipsa activităţii fizice şi obezitate şi poate fi tratată prin modificarea stilului de viaţă.
Alimentele ultra-procesate se caracterizează adesea prin calitate nutriţională scăzută, pe de o parte, şi densitate energetică ridicată, pe de altă parte. Astfel de alimente sunt comercializate în ambalaje închise şi conţin diverşi aditivi meniţi să îmbunătăţească aroma sau durata de valabilitate a produsului. Aceste substanţe includ zaharuri, uleiuri şi diverse grăsimi, cum ar fi uleiul de palmier, care este grăsime saturată, sare, antioxidanţi, stabilizatori şi conservanţi. Alimentele procesate sunt acelea care au suferit procedee de procesare, precum încălzirea sau gătitul, însă fără adaos de substanţe industriale.
''Studiile anterioare au demonstrat că un consum sporit de alimente ultra-procesate este asociat cu mortalitatea şi morbiditatea cronică. Cu toate acestea, asocierea cu boala ficatului gras nu a fost examinată'', au explicat cercetătorii.
În acest studiu, Shira Zelber-Sagi, directoarea Şcolii de Sănătate Publică de la Universitatea din Haifa şi doctoranda Dana Ivancovsky-Wajcman, alături de Revital Kariv, Oren Shibolet, Naomi Fliss-Isakov şi Muriel Webb de la Centrul Medical din Tel Aviv şi de Itay Bentov de la Universitatea din Washington au dorit să analizeze asocierea dintre consumul de alimente ultra-procesate şi sindromul metabolic, boala ficatului gras şi afectarea ficatului.
În total, 789 de persoane, bărbaţi şi femei, au participat la acest studiu, dintre care 39% au fost diagnosticate cu boala ficatului gras. Rezultatele studiului, care a fost publicat în jurnalul Liver International, au arătat că persoanele care consumă o cantitate mare de alimente ultra-procesate se confruntă cu un risc de 1,5 ori mai mare de a suferi de hipertensiune arterială, hipertrigliceridemie, adică un exces de grăsimi în sânge, şi niveluri scăzute de ''colesterol bun'' (HDL).
În plus, consumul ridicat de alimente ultra-procesate aproape dublează riscul de a dezvolta sindrom metabolic şi derivate ale acestuia (cel puţin trei dintre următoarele simptome: glicemie mare, obezitate abdominală, niveluri crescute de lipide în sânge, hipertensiune arterială şi nivel scăzut de HDL).
''Rezultatele studiului vin în completarea studiilor anterioare care indică o corelaţie între alimentele ultra-procesate şi obezitate şi apariţia cancerului, diabetului şi bolilor de inimă. Rezultatele evidenţiază importanţa consumului de alimente preparate în casă şi alimente neprocesate sau minim procesate, cum ar fi legume, fructe, seminţe, nuci, leguminoase, produse lactate neîndulcite, peşte, pui şi carne de vită neprocesată'', a subliniat Shira Zelber-Sagi.
În rândul persoanelor cu boala ficatului gras, s-a constatat că un consum de alimente ultra-procesate este asociat cu un risc de 1,89 ori mai mare de apariţie a unor semne la nivelul sângelui ce sugerează o inflamaţie a ficatului gras şi un risc de 2,26 ori mai mare de hipertensiune arterială. Mai mult, în rândul pacienţilor cu ficat gras care sunt fumători, un consum ridicat de alimente ultra-procesate este asociat cu un risc de 3,5 ori mai mare de apariţie a semnelor care sugerează prezenţa fibrozei.
''Este o idee bună reducerea consumului de alimente şi băuturi care vin în ambalaje, gata pentru consum, inclusiv a produse de patiserie ambalate, gustări de diferite feluri, deserturi îndulcite pe bază de lapte şi, desigur, carnea procesată şi băuturile îndulcite. În schimb, este important şi benefic să se consume alimente proaspete, să se gătească acasă şi, desigur, să se mănânce multe legume, fructe, leguminoase şi cereale integrale. Acest stil de viaţă este benefic pentru sănătatea ficatului şi pentru sănătatea noastră în general'', a concluzionat Zelber-Sagi, arată Agerpres.
-
-
Obiceiul sănătos care reduce riscul de constipație cu 40%10.09.2025, 22:44
-
Problemele de sănătate mintală cresc riscul de demență10.09.2025, 21:30
-
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate10.09.2025, 19:57
-
Chimicalele eterne cresc riscul de diabet tip210.09.2025, 19:49
Anghinarea, superalimentul care poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului. Combate balonarea
Acest superaliment poate îmbunătăți sănătatea intestinului și a creierului.
Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Mănâncă asta zilnic și pielea ta va străluci! 5 alimente pline de colagen și niacinamide
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Menstruații dureroase? Acest remediu naturist poate înlocui calmantele
Varza murată, aliatul neașteptat al intestinului. Cum protejează fermentația împotriva inflamației
Acest aliment curăță intestinul în profunzime și reduce inflamația.
Cum influențează cafeaua diversitatea bacteriană a intestinului. Legătura dintre sănătatea intestinală și consumul moderat de cafea
Un nou studiu evidențiază legătura dintre consumul de cafea și sănătatea microbiomului intestinal, deschizând noi perspective asupra beneficiilor acestei băuturi.
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
5 plante medicinale care ajută la echilibrarea hormonilor
Ceaiul verde, efect asupra cancerului hepatic. Descoperiri cheie dintr-un studiu medical de la Universitatea Hiroshima
Ceaiul care șterge riscul de cancer hepatic. Curăță ficatul.
Bea asta zilnic și trăiești mai mult. Băutura banală care îți curăță arterele, reduce stresul și prelungește viața
Alum pentru piele: utilizări, beneficii și riscuri. Ce este alumul, de fapt
Lapte auriu, băutura minune care combate stresul și insomnia. Te scapă de balonare. Rețeta asta e virală
6 beneficii ale ceaiului de lemn dulce. O alegere naturală pentru digestie și imunitate
Băutura delicioasă care poate reduce colesterolul rău datorită proprietăților sale
Planta care îți dă putere. Te scapă de stres și te ajută să dormi. Efectele ei sunt incredibile
7 ceaiuri care te scapă de răgușeală și tuse. Vindecă gâtul instant
Singura legumă care nu trebuie congelată sau conservată. Își pierde proprietățile
Aceasta este singura legumă care nu trebuie congelată sau conservată pentru că își pierde proprietățile.
O legumă comună ar putea reduce glicemia cu până la 50%. E de mare ajutor pentru diabetici
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
Ciuperca lui Dumnezeu sau "ciuperca nemuririi": secret pentru glicemie și imunitate
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.