Sanitas: Contractul Colectiv de Muncă trebuie semnat în septembrie
În urma întâlnirii reprezentanților Sanitas din peste 150 de unități sanitare din țară, Federația solicită Ministerului Sănătății să finalizarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă ...
Federația Sanitas consideră că este lipsă de respect din partea autorităților centrale - Ministerul Sănătății și Guvernul României - față de salariații din sănătate, tergiversarea de mai bine de doi ani a negocierilor CCM.
„Amintim că Guvernul României a oferit, în luna mai 2018, garanții ferme privind finalizarea negocierilor colective cu păstrarea tuturor drepturilor anterior câștigate, într-un „termen rezonabil", se arată într-un comunicat al Federației transmis redacției.
„Este inadmisibil ca toți salariații din Sănătate să fie, de mai bine de doi ani, lipsiți de minima protecție conferită de acest document! Consiliul Național al Federației SANITAS din România, convocat pentru data de 12 septembrie 2019, va analiza stadiul negocierilor și va stabili programul de acțiuni sindicale în situația în care principalul obiectiv al Federației, semnarea CCM, nu a fost realizat!", anunță reprezentanții Sanitas.
-
De câtă Omega-3 avem nevoie zilnic12.12.2025, 22:00
-
-
-
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care este cu adevărat mai sănătoasă12.12.2025, 18:00
-
EXCLUSIV Lepra: Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț clarifică riscurile12.12.2025, 15:46
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
