Migrene: De ce să reduci CHIAR ACUM cantitatea de cafea consumată. Cantitatea care-ți dă dureri de cap
Un studiu recent arată că o anumită cantitate de cafea, butura cu care mulți dintre noi ne începem diminețile, poate provoca migrene.
Un studiu recent arată că o anumită cantitate de cafea, butura cu care mulți dintre noi ne începem diminețile, poate provoca migrene.
Migrenele pot fi declanșate de multe lucruri și pot însoți mai multe boli. Iată care:
A fi stângaci poate aduce avantaje, dar și dezavantaje. În trecut, chiar se credea că stângacii aveau un legământ cu diavolul.
Conform unui studiu, mulți dintre cei afectați de migrene de fapt suferă de un deficit din anumite vitamine.
Cercetătorii susțin, în baza unor calcule temeinice, că peisajele urbane cu nelipsitele zgârie-nori ar provoca dureri de cap.
Stresul poate declanșa efecte secundare mai puțin cunoscute, atât psihice, cât și fizice, la care s-ar putea să nu vă așteptați.
Utilizarea telefoanelor inteligente ar putea contribui la agravarea durerilor de cap severe, arată un nou studiu.
Oamenii care se trezesc o dată sau de mai multe ori în timpul nopții ar putea avea migrene două zile mai târziu.
Afecțiuni precum depresia, AVC, schizofrenia, Alzheimer și chiar banalele migrene afectează creierul în moduri în care nici nu v-ați gândit.
Cafeaua este, pentru unii, primul gând pe care-l au dimineața. Contează, spun specialiștii, și câtă se consumă într-o zi. Ce e prea mult nu e sănătos.
Unele dureri de cap apar din pricina schimbării nivelurilor a doi hormoni din corp: estrogen și progesteron. Unele femei se confruntă cu migrene menstruale.
Migrenele femeilor au fost elucidate. Oamenii de știință au reușit să localizeze proteina responsabilă cu durerea și au constatat că aceasta are efect doar la femei.
Pentru oamenii care suferă de obezitate, slăbitul poate diminua migrenele și îmbunătăți calitatea vieții, susține un studiu din Italia și SUA.