Boli cardiovasculare: mai puțin timp în fața televizorului le ține la distanță
Mai puțin timp în fața televizorului amână apariția bolilor cardiovasculare. Dacă mai facem și mișcare, bolile sunt ținute la distanță mai mult timp.
Oamenii care se uită mai puțin la televizor și sunt activi fizic trăiesc mai mulți ani fără boli de inimă, potrivit unui nou studiu.
Cercetările anterioare au mai confirmat această teorie, dar cercetătorii unui studiu publicat luni în Journal of the American Heart Association au dorit să privească în mod special modul în care obiceiurile de vizionare a programelor TV se încadrează în ecuație.
Folosind date de la 13.534 de persoane cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani, cercetătorii au studiat trei factori: cât de mult au urmărit programele de televiziunie, în general; cât de des au fost activi fizic în timpul liber; și cât timp au trăit fără să aibă un accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă sau boli coronariene.
După o urmărire medie de 27 de ani, persoanele care erau extrem de active și vizionau puțin sau deloc televiziunea au trăit aproximativ doi ani și jumătate mai mult, fără atacuri cerebrale, insuficiență cardiacă și boli coronariene decât cei care de multe ori se uitau la televizor și nu erau activi.
Timpul petrcut în fața televizorului, impact asupra sănătății
Studiul a constatat că vizionarea programelor TV a avut un impact asupra sănătății, indiferent de activitatea fizică. Cei care se uitau rar sau nu se uitau niciodată la televizor au trăit cu aproximativ un an mai mult fără niciun fel de boală cardiovasculară, față de cei care se uitau des la televizor.
"Acest studiu sugerează că implicarea în orice activitate fizică și vizionarea mai puțină a televizorului te-ar putea ajuta să trăiești mai mulți ani fără boli cardiovasculare", a declarat Carmen Cuthbertson, autorul principal al studiului.
"Pentru că există un număr atât de mare al bolilor cardiovasculare în SUA, am vrut să ne concentrăm asupra modului de a prelungi anii în care oamenii trăiesc sănătoși", a spus Cuthbertson, un partener postdoctoral în departamentul de epidemiologie de la Universitatea din Carolina de Nord, la Chapel Hill.
Studiul a fost limitat, a spus ea, prin faptul că participanții au fost întrebați doar despre „timpul liber” și nu despre treburile gospodărești sau activitatea fizică în timpul lucrului sau despre navetă. Ea a spus că ar dori ca studiile viitoare să încorporeze dispozitive purtabile pentru a urmări activitatea fizică și timpul sedentar.
Bethany Barone Gibbs, profesor în sănătate și activitate fizică la Universitatea din Pittsburgh, care nu a fost implicată în studiu, a apreciat cercetările pentru că nu se concentrează pe moarte, ci pe modul în care oamenii pot trăi o viață mai lungă, fără boli cardiovasculare.
Deși rezultatele nu dovedesc că vizionarea frecventă a programelor TV provoacă boli de inimă, concluziile sale ajută la clarificarea modului în care inactivitatea fizică afectează sănătatea.
„Studiile au arătat că persoanele care stau ore în șir dezvoltă diverse disfuncții vasculare - sângele începe să se adune la nivelul picioarelor, iar circulația se înrăutățește, în special în extremități, ceea ce credem că provoacă leziuni vasculare care pot duce la dezvoltarea pe termen lung a bolilor de inimă", a spus Gibbs, vicepreședinte al American Heart Association's Physical Activity Committee.
„Vizionarea programelor TV este doar un domeniu al comportamentului sedentar, dar este și un comportament cu adevărat modificabil”, a spus ea.
Studiul a început la sfârșitul anilor '80, înainte ca smartphone-urile și internetul să aibă impact asupra timpului în care oamenii stau în fața ecranelor digitale, a spus Gibbs. Ea a solicitat noi cercetări în profunzime cu privire la modul în care sănătatea cardiovasculară este afectată de timpul de ședere general, precum și de vizionarea programelor de televiziune.
"Acum, putem să stăm pe spate și nici măcar nu trebuie să ridicăm un deget pentru a urmări următoarea emisiune pe Netflix", a spus ea. "Cred ca vizionarea progtramelor de televiziune devine o țintă și mai importantă, atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului și reducerea riscului nostru de boli cardiovasculare".
EXCLUSIV Boala varicoasă, simptome și cauze. Semnul banal care trimite femeile la medic. Dr. Anca Chitic: Consecințele sunt grave
Exerciții simple de făcut în avion pentru prevenirea cheagurilor de sânge
Asta trebuie să faci în timpul unui zbor cu avionul pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
Generațiile născute după 1960, mai expuse riscului de moarte din cauza bolilor cardiovasculare
Boala gravă la care ești expus dacă ești născut după ACEST AN. Riscurile pot fi mortale.
Terapia care înjumătățește riscul de infarct și AVC
Hipertensiunea lovește tot mai devreme. Medicii, avertisment
Testul care îți arată din timp dacă inima ta e în pericol înainte de apariția simptomelor
Tai chi şi yoga ajută la scăderea hipertensiunii arteriale "pe termen scurt"
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare
Care este valoarea tensiunii care trebuie să te trimită la medic. E o urgență medicală
Aceasta este valoarea hipertensiunii care îți pune viața în pericol. E o urgență medicală. Poate provoca AVC sau infarct pe loc.
Schimbări radicale în tratarea colesterolului și riscului cardiovascular
Inteligența Artificială poate prezice stopul cardiac cu până la două săptămâni înainte de declanșare
Acest semn îți arată că ești la două săptămâni distanță de un infarct. La ce să fii atent.
Inima ta e în pericol și nici nu știi! Care este cea mai mare greșeală pe care o faci
Deficiența de fier în insuficiența cardiacă. Rolul saturației transferinei (TSAT) în diagnostic și management
Deficitul care îți afectează grav inima. Duce la complicații majore și nu îți dai seama.
EXCLUSIV TAVI, umbrela care salvează vieți. Prof. dr. Horațiu Moldovan: Intră în inimă ca o umbrelă în tocul ei. Se deschide acolo unde e nevoie
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate
Un aditiv din plastic, asociat cu peste 356.000 de decese cauzate de bolile de inimă
Aditivul găsit la orice pas, asociat cu decesele din cauze cardiovasculare. Crește dramatic inflamația din organism.
EXCLUSIV Colesterolul mărit la tineri. Dr. Monica Trofin Bănescu: Risc major pentru bolile cardiovasculare și cerebrovasculare
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
Alimentele care afectează creierul și cresc tensiunea arterială
Tensiunea arterială la copii: de ce trebuie verificată încă din școala primară
Semnele hipertensiunii pe care le poți observa în ochi. Cum să îți reduci nivelul acesteia
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.

