Ce se întâmplă dacă mănânci prea des cartofi. Renunță acum
Amidonul se dovedește a fi riscant pentru sănătate.
Cartofii, în toate formele, sunt o gustare delicioasă între mese, însă nu este un obicei sănătos, din cauza amidonului. Acest lucru este demonstrat de noi cercetări care indică faptul că gustările cu amidon după orice masă sunt asociate cu un risc crescut de deces.
Mai exact, acest aport de amidon după orice masă este asociat cu o creștere de cel puțin 44-57% a riscului de deces legat de boli cardiovasculare (BCV), conform rezultatelor studiului, publicat în Journal of the American Heart Association și colectat de Infosalus.
O gustare cu adevărat sănătoasă sunt fructele, legumele sau lactatele. Aceste alimente sunt asociate cu un risc mai mic de deces din cauza bolilor cardiovasculare, a cancerului sau a oricărei cauze.
"Oamenii devin din ce în ce mai preocupați de ceea ce mănâncă și când mănâncă. Echipa noastră a încercat să înțeleagă mai bine efectele pe care le au diferitele alimente atunci când sunt consumate la anumite mese", explică dr. Ying Li, autorul principal al studiului și profesor la Departamentul de nutriție și igienă alimentară din cadrul Facultății de Sănătate Publică a Universității Medicale din Harbin (China).
Metoda de efectuare a studiului
Cercetătorii au analizat rezultatele a 21.503 de participanți la sondajul național de examinare a sănătății și nutriției din 2003 până în 2014, în Statele Unite, 51% dintre participanții analizați fiind femei cu vârsta de peste 30 de ani la începutul studiului.
Ce s-a aflat
În acest fel, au fost identificate trei tipare dietetice principale:
Dimineața: mic dejun occidental, mic dejun cu amidon și mic dejun cu fructe.
La prânz: prânz occidental, prânz cu legume și prânz cu fructe
Seara: cină occidentală, cină cu legume și cină cu fructe.
Consumul unui prânz occidental (care conține de obicei carbohidrați rafinați, brânză și carne) a fost asociat cu un risc cu 44% mai mare de deces din cauza bolilor cardiovasculare (BCV), în timp ce consumul unei mese pe bază de fructe a scăzut riscul de deces cu 34% din cauza bolilor cardiovasculare. În ceea ce privește consumul de legume la cină, s-a constatat că a scăzut riscul de deces cu 23%.
Gustări cu amidon între mese
În plus, în cadrul studiului au fost luate în considerare gustările - cereale, cartofi (amidon), fructe și lactate. Participanții care au consumat gustări cu amidon au optat pentru porții de cartofi prăjiți. Astfel, s-a constat că o gustare cu conținut ridicat de amidon după orice masă a fost asociată cu un risc crescut de 44-57% de deces prin BCV.
O femeie are o grupă de sânge unică în lume. Ce s-a găsit în ADN-ul ei i-a șocat
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
O afecțiune rară îți face picioarele să te doară și să se învinețească ușor. Este confundată cu obezitatea
Transpirații nocturne: semnul ignorat care poate ascunde probleme serioase de sănătate
Te trezești mereu la 3 dimineața? Nu e insomnie! Uite ce îți transmite corpul
Bolile autoimune: pandemia tăcută care afectează oamenii fără să știe. 4 cauze care le declanșează
"Pandemia tăcută" care afectează milioane de oameni fără să știe.
De ce te simți obosit și epuizat? 5 cauze ascunse la care nu te-ai fi gândit. Numărul 4 te va uimi
7 motive pentru care tusea uscată se agravează noaptea
Apendicectomia pare să reducă recidivele colitei ulcerative
Anca Sigartău, tratamentul care i-a topit tumoarea de 8 cm în 30 de zile: Nu știam că are așa putere! Au zis că mai trăiesc 1 an
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Unele contraceptive, asociate cu un risc uşor crescut de infarct și AVC: Și sarcina creşte riscul de cheaguri de sânge
Am astm? Semnele pe care mulți le ignoră și cum se pune diagnosticul
De ce unele dureri de spate persistă chiar și după repaus sau tratament
Fibromialgia: simptome, cauze și cum gestionezi durerea. Cum îți poate schimba viața
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
Vitamina care îți distruge nervii. Dacă o iei, oprește-te și citește asta! 3 simptome pe care trebuie să le știi
Auzul slab poate să "crească riscul de insuficienţă cardiacă"
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.
Sarea din farfurie poate afecta ficatul chiar și când nu ești supraponderal
Ce se întâmplă în corp dacă ai deficit de calciu: simptome și riscuri
Nu ignora venele sparte. Ce se întâmplă cu picioarele tale dacă apar pete roșii sau albastre
De ce obosești după fiecare masă? Nu e doar digestia! Iată adevăratul motiv
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
5 semne aparent banale care îți spun că ai probleme cu ficatul. Numărul 3 sigur îl ignori!
Cele 5 semne banale care îți arată că ai probleme cu ficatul. Le ignori zilnic și habar nu aveai că e de la ficat.
Ai amețeli când te ridici brusc? Află dacă e doar hipotensiune sau ceva mai grav
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
