Boala neurologică a lui Daniel Radcliffe, eroul din Harry Potter. Lupta nu a fost cu Lordul Voldemort, ci cu propriul creier

Este imposibil să vorbești despre copilăria multor generații fără să-l menționezi pe Daniel Radcliffe, eroul cu o cicatrice în fruncte și o lume întreagă la picioare.

Daniel Jacob Radcliffe, cunoscut pentru rolul său devenit iconic ca Harry Potter, este adesea privit doar prin prisma identităţii sale publice: tânărul vrăjitor care a salvat lumea magică.

Dar dincolo de succesul colosal, de spectacole, lumini şi faimă, Daniel Radcliffe a parcurs drumuri mai puţin vizibile, în care a trebuit să se lupte cu provocări interne, neurologice şi psihologice.

În interiorul celebrului actor nu se află o "boală misterioasă", ci două condiții medicale pe care le-a acceptat public și pe care le numeşte parte din identitatea lui: dispraxia și OCD (tulburarea obsesiv-compulsivă).

Pentru milioane de oameni, Daniel Radcliffe rămâne sinonim cu Harry Potter, copilul-vrăjitor care a înfruntat-forțele întunericului cu curaj. Însă pentru Daniel Radcliffe însuși, rolul respectiv a venit la o vârstă fragilă de dezvoltare personală, într-un context de presiune mediatică enormă și introspecție.

Daniel Radcliffe declarat odată că: "aveam probleme la școală, în sensul că eram slab la toate, fără niciun talent evident".

Dispraxia: când mișcările obișnuite devin provocatoare

Ce este și cum se manifestă dispraxia

Dispraxia, cunoscută și drept tulburare de coordonare motorie (Developmental Coordination Disorder, DCD), este o condiție neurologică în care creierul are dificultăți în a coordona și planifica mișcări voluntare complexe sau secvențiale.

Nu este o boală degenerativă!

Nu agresează organismul în sensul unei inflamații sau unui proces distructiv!

Este mai degrabă un mod diferit de a funcționa în activități precum: scrisul, legarea șireturilor, prinderea obiectelor sau coordonarea ochi-mână, care pot fi mai lente, mai stângace sau necesită un efort conștient sporit.

În interviuri și articole, Daniel Radcliffe și apropiații săi au afirmat că forma lui este uşoară, manifestându-se cel mai mult în dificultăți la legarea șireturilor sau la scrisul de mână.

"Starea lui este foarte ușoară și, în cel mai rău caz, se manifestă prin incapacitatea de a-și lega șireturile și prin scrisul urât", declara un purtător de cuvânt al actorului.

Într-un articol ABC News din 2008 se relatează că Daniel Radcliffe "a recunoscut public pentru prima dată c[ suferă de dispraxie, spunând că are dificultăți în activități simple cum ar fi legarea șireturilor sau scrisori de mulțumire".

Mai mult, un neurolog declara atunci că nu se știe cauza exactă a dispraxiei.

Daniel Radcliffe vorbea despre simptomele sale încă din copilărie, atunci când recunoștea că la școală îi era greu să facă anumite activități practice.

În anul 2008, când aveam 19 ani, el a recunoscut public diagnosticul.

De ce apare dispraxia

Cauzele dispaxiei nu sunt complet înțelese. Cercetările sugerează că este vorba de o combinație de factori genetici, neurologici și de dezvoltare și nu un efect al unei boli infecțioase sau degenerative.

În unele cazuri, nașterea prematură, greutatea scăzută la naștere sau tulburările în dezvoltarea creierului pot fi factori de risc.

În esență, creierul persoanelor cu dispraxie procesează informațiile senzoriale și motorii într-un mod diferit. 

De exemplu, planificarea unei secven'e de mișcări - trage, rotește - nu este automată, ci necesită un ghidaj conștient suplimentar.

Tratament pentru dispraxie

Ei bine, nu există un tratament miraculos pentru dispraxie, dar se aplică strategii de management și recuperare:

• kinetoterapie
• exerciții structurale de coordonare
• adaptări și intervenții timpurii în copilărie

Tulburare obsesiv-compulsivă (OCD), gânduri intruzive și ritualuri

Pe lângă dispraxie, Daniel Radcliffe a vorbit și despre manifestările OCD. Într-un interviu din anul 2012, pentru The Sun, el a declarată că, în perioadele de criză, repetă în șoaptă fiecare propoziție pe care o rostea și avea ritualuri legate de simpla acțiune de a stinge lumina.

În ceea ce el descrie ca simptome severe, aceste momente deveneau obositoare care îi invadau funcționarea cotidiană.

"Trebuia să repet fiecare propoziție pe care o spuneam în șoaptă", spunea Daniel Radcliffe.

Într-o relatare mai generală a stării sale de sănătate, el a afirmat că OCD-ul și dispraxia "l-au urmărit" încă de copil, afectându-i percepția și modul de adaptare la medul școlar și social.

Într-un interviu cu JTA, Daniel Radcliffe a povestit că, la cinci ani, reacția OCD era deja intensă, iar întreruperea luminii putea lua câteva minute. În același interviu, el a încurajat persoanele cu această problemă să meargă la terapie: "Îi încurajez pe toți să urmeze o terapie. Asta nu înseamnă că ești nebun sau slab".

Tratamentul pentru OCD

Tratamentul pentru OCD implică, de regulă, psihoterapie cognitiv - comportamentală, medicație cu inhibitori selectivi pentru serotonină în cazurile moderate sau severe și suport psihologic pe termen lung.

Daniel Radcliffe a recunoscut că terapia i-a fost de ajutor.