Febra Dengue, număr aproape dublu de infecții față de anul trecut și peste 1.500 de morți
Febra Dengue a cauzat peste 1.500 de decese în Filipine, iar numărul infecțiilor din acest an este aproape dublu față de cel de anul trecut.
Febra Dengue a cauzat 1.502 decese în Filipine, în timp ce numărul infecţiilor înregistrate în perioada ianuarie-noiembrie aproape s-a dublat în raport cu aceeaşi perioadă din 2018, a anunţat luni Departamentul pentru Sănătate din această ţară.
Numărul deceselor raportate între 1 ianuarie şi 16 noiembrie a fost cu 39% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă în 2018 (1.075 de decese).
Departamentul pentru Sănătate a raportat un total de 402.694 de cazuri de febra Dengue în primele 11 luni ale acestui an, în creştere faţă de cele 203.335 de cazuri diagnosticate în 2018, arată surse citate de agerpres.ro.
Cei mai mulţi dintre pacienţi au fost copii cu vârste cuprinse între cinci şi nouă ani, au dezvăluit medicii filipinezi.
În august, Filipine a declarat stare de urgenţă naţională din cauza epidemiei de febra Dengue, după creşterea spectaculoasă a numărului de cazuri raportate.
Secretarul pentru Sănătate, Francisco Duque, a îndemnat populaţia să rămână vigilentă şi să continue să elimine toate posibilele zone de înmulţire a ţânţarilor, chiar dacă epidemia pare că a scăzut în intensitate şi că se apropie de final. Acelaşi oficial a avertizat însă că această tendinţă poate fi foarte uşor inversată în urma unor precipitaţii abundente.
Creşterea cazurilor de febra Dengue s-a produs la doi ani după ce Guvernul de la Manila a stopat un program de imunizare în masă care folosea vaccinul Dengvaxia, din cauza unor îngrijorări legate de siguranţa pacienţilor.
Dengvaxia a fost administrat pe un lot de 830.000 de copii din Filipine în cadrul primei campanii masive de vaccinare pe plan mondial cu acest medicament, realizată între aprilie 2016 şi decembrie 2017.
Programul a fost stopat după ce compania producătoare a dezvăluit că pacienţii minori care nu au fost infectaţi în trecut cu febra Dengue ar putea prezenta riscul de a dezvolta o formă mai periculoasă a acestei infecţii dacă le este administrat vaccinul Dengvaxia.
Departamentul pentru alimente şi medicamente din Filipine a revocat licenţa acestui vaccin în luna februarie.
Caz de Chikungunya în România. Boala e provocată de țânțari. Dr. Adrian Marinescu explică riscurile
Record de cazuri de boli transmise de ţânţari în Europa
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID. Impactul pe termen lung
Cât de periculos este, de fapt, să porți aceeași pereche de șosete de două ori
Noua variantă Covid NB.1.8.1, identificată în Franța. Ce trebuie să știm despre noua tulpină
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
Alertă epidemică globală. Virusul care se extinde din China către alte țări într-un ritm record
EXCLUSIV Super-gripa lovește Europa. Dr. Adrian Marinescu vine cu explicații
Cum deosebim hantavirusul de COVID-19
Noul virus gripal provoacă haos în Europa
Virus gripal nou: Subclada K a A(H3N2) detectată și în România
Mara Bănică, în stare dificilă după gripa A: Absolut îngrozitor!
Ce riscă zilnic personalul medical
Ciuma nu a dispărut. Cum se transmite pesta, cât de periculoasă este și ce risc există pentru România
La ce să fii atent când mănânci conserve. Dr. Tudor Ciuhodaru: Mortală
Justin Timberlake are boala Lyme. Totul despre Lyme: simptome și stadii
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
