Știi ce pui pe masă? Pericolul invizibil din mări care ajunge pe farfurie
Cercetătorii au descoperit niveluri foarte ridicate de microplastic în pești și moluște.
Cercetătorii de la Hull York Medical School și Universitatea din Hull au analizat peste 50 de studii între 2014 și 2020 și au descoperit niveluri ridicate de contaminare cu plastic în pești, crustacee, moluște.
”Nimeni nu înțelege pe deplin impactul complet al microplasticului asupra corpului uman, dar dovezile timpurii din alte studii sugerează că cauzează rău. (…) Microplasticul a fost găsit în diferite părți ale organismelor, cum ar fi intestinele și ficatul. Specii de fructe de mare, cum ar fi stridii, midii și scoici, sunt consumate întregi, în timp ce la peștii și mamiferele mai mari se consumă doar părți. Prin urmare, înțelegând contaminarea microplastică este esențială a anumitor părți ale corpului și consumul lor de către oameni”, spune autorul studiului, Evangelos Danopoulos, potrivit unui comunicat al universității citate.
State precum China, Australia, Canada, Japonia și SUA se numără printre cei mai mari consumatoare de moluște. Oamenii de știință au sesizat că moluștele colectate în largul coastelor Asiei au fost cele mai puternic contaminate de plastic.
Studiul, AICI.
-
-
-
-
Băutura caldă care ameliorează alergia de primăvară17.03.2026, 15:40
-
Semnele fizice care anunță demența17.03.2026, 14:26
Alertă în patru destinații turistice. Virusul care ucide în tăcere și îți poate distruge ficatul
EXCLUSIV Endoscopia, tratament eficient pentru reflux gastroesofagian și probleme biliare. Dr. Vlad Simion (SANADOR): Arde mucoasa de sub esofag
De ce unele gaze intestinale miros mai rău decât altele. Ce se întâmplă, de fapt, cu alimentele când ajung în stomac
De ce unele gaze intestinale miros mai rău decât altele. De ce este un semn bun când gazele intestinale au un miros puternic.
Ce se întâmplă dacă nu tratezi refluxul gastric
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Ce spun arsurile la stomac despre sănătatea ta și când devin un semnal de alarmă
Asta îți schimbă totul în sănătatea intestinului. Reface flora intestinală
Asta îți schimbă totul în sănătatea intestinului. Descoperirea care te va surprinde complet. Reface flora intestinală.
