Când se va naște primul copil în spațiu
Prima naştere în spaţiu ar putea avea loc în următorii 12 ani, susține un specialist la primul Congres pentru Spaţiu şi Știinţă al Asgardiei.
Copil, spațiu. Doctor Egbert Edelbroek, fondator şi director executiv al companiei olandeze SpaceBorn United, care concepe, printre altele, misiuni în cadrul cărora femei însărcinate pot avea ocazia să nască pe orbita Pământului, a precizat că scopul actual al proiectului nu este ca doritoarele să îşi petreacă toată perioada sarcinii în spaţiu, ci să călătorească pe orbită în cadrul unor misiuni de 24 până la 36 de ore pentru a naşte.
Acest lucru ar putea deveni posibil până în anul 2031, a afirmat Edelbroek la primul congres pentru spaţiu şi ştiinţă al Asgardiei, autoproclamată prima ''naţiune spaţială'', desfăşurat în Darmstadt, Germania. ''Acest lucru este posibil, deocamdată, doar pe orbita terestră joasă şi doar printr-o procedură de selecţie foarte minuţioasă'', a spus el.
Printre cerinţele pentru viitoarele mame participante la proiect şi personalul medical, prezentate la congres, se numără experienţa altor două naşteri fără probleme şi o rezistenţă ridicată la radiaţii.
''Se poate induce travaliul, aşa cum se întâmplă zilnic în clinicile de FIV (fertilizare în vitro - n.r.). Desigur, planificarea este problematică - este greu de planificat un proces natural ca acesta în cazul în care apare o problemă meteorologică sau o întârziere a lansării. Nu am putea lucra niciodată cu o singură femeie gravidă. Am avea, poate, treizeci de participante, care s-ar putea retrage în orice moment. Însă, experţii cu care lucrăm cred, şi eu la rândul meu cred, că acest lucru este posibil cu un nivel de risc mai redus în comparaţie cu o naştere obişnuită, în stil occidental, pe Pământ'', a declarat Edelbroek.
Copil, spațiu. Ce este Asgardia
El a adăugat că, deşi este de părere că acest eveniment este posibil, nu se numără printre obiectivele principale ale companiei sale, care se concentrează pe dezvoltarea embrionilor şi concepţia în spaţiu. SpaceBorn Utd cercetează condiţiile pentru reproducerea umană în spaţiu şi se concentrează pe Tehnologia de Reproducere Asistată (TRA). În legătură cu estimarea pe care a făcut-o, Edelbroek a declarat la congresul care se desfăşoară între 14 şi 16 octombrie că perioada de 12 ani depinde de finanţare şi de evoluţia sectorului turismului spaţial. ''Dacă acest sector se va accelera în ritmul actual, vor exista pieţe pentru oameni foarte înstăriţi care nu sunt pregătiţi să facă trei luni de pregătire militară şi sunt bucuroşi să meargă aşa cum sunt'', a spus el adăugând că ''vor exista nave spaţiale care sunt foarte confortabile pentru acei oameni''.
Asgardia, autoproclamată prima ''naţiune spaţială'' şi-a înscăunat, în vara anului 2018, preşedintele în cadrul unui eveniment desfăşurat la Viena şi a promis viitorilor săi cetăţeni să amplaseze pe orbită un stat unde vor putea trăi în pace şi armonie. Cu steag, imn şi constituţie, ''preşedintele'' Igor Ashurbeyli, un inginer informatician şi om de afaceri rus, nu a lăsat nimic la voia întâmplării pentru a da formă proiectul său numit Asgardia, cu referire la oraşul din cer descris în mitologia nordică. Motorul acestui vast proiect lansat în urmă cu doi ani, Igor Ashurbeyli, care a lucrat într-o companie rusă de echipament militar, potrivit site-ului Asgardia, doreşte să ofere ''un cadru filosofic, juridic, ştiinţific şi tehnic pentru a permite acces egal la spaţiu pentru toţi oamenii de pe Pământ". Ashurbeyli a declarat că doreşte să atragă 2% din populaţia ''cea mai creativă'' a lumii.
-
-
De ce te trezești înainte să sune alarma: explicația ceasului biologic21.12.2025, 13:16
-
Bagaj inteligent: ce să lași acasă și ce să împachetezi pentru zbor21.12.2025, 11:30
-
-
Ceapa apoasă te poate păcăli: cum să știi dacă e proaspătă sau stricată21.12.2025, 09:05
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Pacienții oncologici, în pericol. Două medicamente banale provoacă anemie
Tratamentul minune pentru durerile de spate
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
