De ce îmbătrânim - ce spun oamenii de știință

Potrivit The Conversation, una dintre cele mai vechi teorii ale îmbătrânirii este teoria acumulării de daune ale organismului, propusă de August Weisman în 1882. Celulele și organismele sunt sisteme complexe cu multe componente, toate conectate, dar aceste sisteme complexe sunt fragile și se degradează din cauza acumulării treptate de daune ale de celulor din corpul nostru. Pe măsură ce daunele cresc, organismul nu se poate repara complet, rezultând îmbătrânirea și bolilor la bătrânețe.

Radicali liberi

O versiune a teoriei acumulării de daune numită teoria radicalilor liberi a îmbătrânirii a fost introdusă pentru prima dată de Rebeca Gerschman și Daniel Gilbert în 1954 și dezvoltată în continuare de un chimist american, Denham Harman, în 1956.

Radicalii liberi sunt produse secundare naturale ale respirației și metabolismului și se acumulează în corpul nostru de-a lungul timpului. Harman a teoretizat că, deoarece atât deteriorarea celulelor, cât și radicalii liberi cresc odată cu vârsta, probabil că radicalii liberi sunt vinovați de provocarea daunelor.

Teoria lui Harman a dominat știința domeniului îmbătrânirii în anii 1990 și începutul anilor 2000. Dar apoi mai multe studii au început să contrazică teoria. Când animalele, cum ar fi salamandrele și șoarecii, au avut o reducere a genelor antioxidante (antioxidanții sunt substanțe care distrug radicalii liberi), aceasta nu a avut niciun impact asupra longevității creaturii.

Ipoteză evolutivă a bolilor

Înainte de a ne continua călătoria pe teoriile îmbătrânirii, trebuie să facem un mic ocol pe coridoarele biologiei evolutive.

Genele controlează, printre altele, producția de proteine și caracteristicile noastre fizice - așa-numitul nostru fenotip. Se pot schimba prin mutație. Fiecare dintre noi poartă multe mutații în gene. Majoritatea acestor mutații nu ne afectează, dar unele au efecte negative, iar altele, efecte pozitive.

Evoluția prin selecție naturală propune că, dacă o genă (sau mutația genelor) oferă un avantaj pentru supraviețuirea organismului, are mai multe șanse de a fi transmisă generației următoare. Dar dacă o mutație genică este rea, șansele sunt ca acestea să fie eliminate pe parcursul evoluției.

Multe boli au o bază genetică. Asta înseamnă că sunt cauzate de mutații genetice. Dacă acesta este cazul, atunci de ce aceste mutații sunt încă în jur și nu sunt eliminate prin selecție naturală?

În 1957, un biolog american evoluționist numit George Williams a propus o soluție. Conform ipotezei sale antagonice de pleiotropie, o mutație genică poate avea ca rezultat atât caracteristici bune, cât și rele. Dar dacă binele îl întrece pe rău, mutația nu este eliminată.

Teoria hiper-funcțională a îmbătrânirii

Mikhail Blagosklonny, profesor de oncologie din New York, a propus în jurul anului 2006 un răspuns la această întrebare. El a sugerat că motivul îmbătrânirii sunt proteinele (și genele responsabile de producerea lor), având rolul de a spune celulelor dacă nutrienții sunt disponibili. Unele dintre aceste proteine sunt enzime, ajutând reacțiile chimice să se întâmple în corpul nostru. Printre ele se numără o enzimă numită TOR

Un preț demn de plătit

Cercetătorii testează teoria hiperfuncției și, până în prezent, rezultatele o susțin. Cu toate acestea, în timp ce aceste progrese promit o înțelegere a cauzelor principale ale îmbătrânirii și a modului de a viza bolile legate de vârstă, aceasta arată, de asemenea, complexitatea unui fenomen. Dar pe măsură ce se acumulează dovezi, ne dăm seama că îmbătrânirea în sine este puternic legată de modul în care suntem făcuți. Este conectat la creșterea și maturizarea noastră sexuală. Poate că îmbătrânirea este un preț pe care organismele trebuie să îl plătească pentru a supraviețui ca specie.