EXCLUSIV 6 reguli de aur pentru un somn odihnitor. Câte GRADE trebuie să avem și ce NU ar trebui să mai existe în dormitor: Multă lume crede că e bine, dar NU

Care sunt regulile de bază pentru un somn sănătos. Ce temperatură trebuie să fie în dormitor, pentru a nu mai avea probleme cu somnul.
A dormi suficient este esențial pentru a-ți menține sănătatea și bunăstarea. Când vine vorba de sănătate, somnul este la fel de vital, la fel ca exercițiile fizice regulate și o dietă echilibrată.
Viața modernă din Statele Unite și din multe alte țări nu îmbrățișează întotdeauna necesitatea unui somn adecvat. Cu toate acestea, este important ca oamenii să facă un efort pentru a dormi suficient în mod regulat.
Potrivit tuturor specialiștilor, înainte de a merge la culcare e bine să evitați să faceți anumite lucruri care vă pot da somnul peste cap.
Dr. Ioan Bulescu, medic Specialist ORL cu competențe în somnologie, specializat în chirurgie endoscopică ORL, laser în ORL, audiologie clinică, Doctor în Științe Medicale, Asistent Universitar UMF Carol Davila - Disciplina de Anatomie și membru al European Sleep Research Society, ne-a explicat care sunt obiceiurile pe care trebuie să le evităm înainte de a merge la somn.
Potrivit medicului, una dintre regulile care se încalcă tot mai des când vine vorba de somn este nerespectarea unui program.
"Ca adulți, trebuie să dormim undeva între 7 - 8 ore în fiecare noapte. În fiecare noapte să ne culcăm la aceeași oră și a doua zi să ne trezim la aceeași oră, inclusiv în weekend. În două zile se poate să dai peste cap tot ce ai făcut cu o săptămână înainte. Ar trebui să ne stabilim un program de somn. Ne culcăm la ora 10.00, ne trezim la ora 6 sau 5", a declarat Ioan Bulescu, în exclusivitate pentru DC Medical.
Boala provocată de grăsime care poate duce la MOARTE în somn. Primul simptom la care să fii ATENT
6 lucruri pe care să nu le mai faci înainte de culcare
1. Fără telefon
"Un lucru care se întâmplă foarte frecvent și care ar trebui evitat este utilizarea dispozitivelor electronice în ora dinaintea somnului. Uitatul pe telefon, pe tabletă, pe laptop, la televizor înainte de somn, din cauza luminii albastre pe care o emit aceste dispozitive, au o influență negativă asupra somnului, în sensul că inhibă secreția hormonului care induce somnul. Creierul nostru crede că e zi dacă percepe lumina albastră. Este ideal să evităm cu o oră - două înainte de somn acest obicei. Ideal e să nu avem televizor în cameră, să nu-l folosim.
O carte, muzica sau ceva relaxant ne pot ajuta înainte de somn", ne-a a explicat dr Ioan Bulescu.
2. Detașați-vă de grijile zilnice
"Ar trebui să ne desprindem de atribuțiile de la serviciu, de grijile zilnice, cam cu o oră - două înainte de somn. Dacă lucrăm până la ora 20:00, apoi până la ora 22:00 nu mai facem nimic legat de muncă.
Mulți pacienți lucrează până adorm. Își iau laptopul în camera de somn, în pat și mai lucrează până nu mai pot, apoi îl lasă și dorm. Lucrurile astea trebuie evitate, tocmai pentru că, somnul, deși apare prin epuizarea fizică și psihică, este un somn de calitate slabă și atunci trebuie să evităm", a mai spus medicul.
3. Nu mai mânca
"O masă ar trebui să fie cam cu 2 - 3 ore înainte de a ne culca și ar trebui să fie masa mai ușoară. Cea mai ușoară masă din timpul zilei, pentru că mesele grele, copioase, pe lângă faptul că destind stomacul și fac un dezechilibru, stăm pe spate, apasă pe diafragmă și respirăm mai greu, pot să crească aciditatea în stomac și să avem în timpul nopții reflux gastro-esofagian, care ne trezește și ne deranjează și care poate să agraveze și alte probleme de sănătate.
Ar trebui să avem masa cam cu 2 ore înainte de somn și să fie cea mai ușoară", ne-a mai spus medicul.
În ceea ce privește alimentele pe care ar trebui să le evităm înainte de culcare, Ioan Bulescu a spus: "tot ce este stimulent ar trebui să evităm: cafea, ceaiuri - și nnu mă refer la infuzii din plante, ci la ceai negru, ceai verde, ceai alb și ceai roșu, energizante, băuturi acidulate. Multă lume crede că dacă nu bea cafea, ci bea ceai e mai bine, dar e la fel de rău.
Uneori, concentrația într-un ceai negru este foarte mare și este foarte potent, la fel ca și cafeina, dacă nu chiar mai puternic.
Cafeaua decofeinizată mai are cam 30% cafeină. Asta înseamnă că dacă o consumăm după-amiaza s-ar putea să avem probleme la somn (...) Ar trebui să nu mai bem cafea după ora 2 - 3, mai ales dacă avem probleme de somn", ne-a mai spus medicul.
4. Nu faceți exerciții înainte de culcare
"Exercițiile fizice sunt foarte bune pentru somn, dar nu înainte de somn, pentru că sportul, în general, pe lângă faptul că ne pune organismul în alertă, crește secreția de endorfină la nivelul creierului, de asta ne face să ne simțim mai bine și ne face să nu ne mai fie somn. Ar trebui să avem o rutină se sport zilnic, dar nu înainte de somn. Cu 2 ore înainte de somn ar fi bine să nu facem. Creierul e foarte activ după sport", a mai spus Ioan Bulescu.
5. Nu beți alcool
O altă regulă importantă este să nu beți alcool înainte de somn, pentru că alcoolul dereglează somnul profund, care este important pentru odihnă, memorie și alte lucruri pe care le face creierul în timpul somnului. Vă poate face suficient de somnoros ca să adormiți, dar vă trezește câteva ore mai târziu și vă face să dormiți prost. În plus, provoacă și deshidratare.
6. Atenție la temperatura din camera
Probabil că ați observat că vă este mai greu să adormiți când este cald sau frig.
"Camera în care dormim trebuie să fie foarte confortabilă pentru noi. Ideal ar trebui să fie întunecată, să nu fie zgomot și să fie o temperatură ambientală plăcută. Teoretic, ar trebui să fie un pic răcoare. Ar trebui să fie un 22-23 de grade Celsius în camera de somn, nu să fie nici foarte cald, nici foarte frig ca să avem un somn bun", a subliniat medicul Ioan Bulescu.
Nu în ultimul rând, medicul a spus că există și reguli privind perna, salteaua sau lenjeria de pat, care trebuie să fie curate și să nu aibă mirosuri puternice.
"Se recomandă dacă e lumină și nu putem scăpa de ea, să purtăm o mască din aceea de ochi sau dacă e zgomot să încercăm niște dopuri de urechi, dar ideal ar fi să fie camera întunecată și liniștită", a conchis el.
-
-
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului31.08.2025, 20:33
-
-
5 alimente care te balonează cel mai tare31.08.2025, 16:37
-
Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
Cancerul care omoară cei mai mulți români. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Principala cauză de deces
Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
Videocapsula digestivă, investigație modernă, dar cu indicații limitate. Dr. Răzvan Iacob: Trebuie administrată cu mult discernământ
Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Inovația farma în comunism. Cătălin Radu, Bristol Myers Squibb: Nu se încuraja diferența de opinii
Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
Listele de așteptare, barieră în accesul la tratamente. Levente Vass: Nu ar trebui să se întâmple
Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Educaţie pentru sănătate predată de medici în şcoli. Conf. univ. dr. Horațiu Moldovan: Vom trăi mai mult. Copiii noştri vor trăi mai mult şi mai bine
Parteneriat real pentru sănătate. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb): Am adus milioane. Nu cerem cadouri, ci facilități fiscale
Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Trucul care te scapă de mirosul de prăjeală după ce ai gătit
Acest truc te scapă instantaneu de mirosul de prăjeală din casă.