Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Persoanele de vârstă mijlocie care dorm șase ore sau mai puțin cu un risc mai mare de demență, arată un studiu.
Persoanele care dorm în mod regulat timp de șase ore sau mai puțin în fiecare noapte la vârsta mijlocie sunt mai susceptibile de a dezvolta demență decât cele care gestionează în mod obișnuit șapte ore, susține un studiu. Cercetătorii au descoperit un risc cu 30% mai mare de demență la cei care în anii 50, 60 și 70 au avut în mod constant un somn scurt, indiferent de alți factori de risc, cum ar fi inima și stările metabolice și sănătatea mintală precară.
”Aceste descoperiri sugerează că durata somnului ar putea fi un factor de risc pentru demență în viața ulterioară. Nu vă pot spune că durata somnului este o cauză a demenței, dar poate contribui la dezvoltarea sa”, a spus dr. Séverine Sabia, autor al studiului la Universitatea din Paris.
Concluzia a fost formulată după monitorizarea vreme de 25 de ani a peste 10.000 de voluntari, arată The Guardian.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Epuizarea poate persista până la un an după un accident vascular tranzitoriu, mai ales la persoanele cu anxietate sau depresie anterioară.
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
Obiceiul relaxant care poate provoca AVC. Ce să nu mai faci niciodată.