Dansezi la concerte? Cum influențează acest obicei relațiile cu cei din jur
Muzica și dansul pot ajuta oamenii să creeze legături sociale și de apartenență, arată un nou studiu.
Concertele, petrecerile și festivalurile de muzică pot avea un impact major asupra legăturilor sociale.
Un nou studiu (link direct), efectuat la Centrul pentru Muzică din Brain al Universității Aarhus, Danemarca, arată că muzica oferă un context unic pentru legătura socială.
Rezultatele, care au fost publicate în jurnalul medical Scientific Reports sugerează că, atunci când se dansează împreună pe aceeași muzică, mișcările în sincron cresc apropierea socială.
Potrivit studiului, simplul privit al oamenilor care își sincronizează mișcările în dans sau când cântă, ne poate oferi un sentiment de armonie și sentimentul de apartenență.
Timpul petrecut împreună dansând și râzând creează o legătură puternică și un sentiment de comunitate (unitate). În concluzie, muzica poate consolida legăturile sociale și poate apropia oamenii din medii diferite - mai ales dacă acești oameni dansează în sincron.
Cât contează muzica
Cercetătorii au fost interesați și de modul în care cultura și gusturile muzicale influențează legătura socială atunci când diferite persoane dansează pe aceeași melodie. Analizele lor arată că influența mișcărilor aupra legăturilor sociale sunt mai puțin iafectat de muzica pe care o cunoaștem, dar este mai accentuată de muzica preferată. Cu alte cuvinte, cu cât ne place mai mult muzica pe care dansăm, cu atât mai mult de apropiem de oamenii care se mișcă în sincron alături de noi.
Studiul integral, aici.
-
Alexandru Rogobete anunță controale inopinate în spitalele din țară13.11.2026, 11:59
-
-
-
-
EXCLUSIV Plante și ceaiuri care ajută la curățarea plămânilor
Sardinele, superalimentul la conservă. Conținut ridicat de Omega-3
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
O legumă comună ar putea reduce glicemia cu până la 50%. E de mare ajutor pentru diabetici
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Menstruații dureroase? Acest remediu naturist poate înlocui calmantele
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Planta considerată "bomba" de Omega 3-6-7-9. Mulți o iau pentru imunitate, dar are efecte pentru cancer și diabet
Kombucha din ceaiul negru reduce microbii intestinali asociați cu obezitatea
Ceaiul care curăță microbii intestinali. Topește și grăsimea abdominală.
5 legume care te hidratează mai bine decât un pahar cu apă
Planta care anulează efectul medicamentelor
Planta care calmează inflamațiile. E folosită în tratamentul pentru cancer
Uleiul care reduce inflamația din organism. Cercetătorii spun că ar putea fi secretul unei vieți mai sănătoase
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Planta numită "sângele verde" care distruge infecțiile și încetinește cancerul. De ce o adoră tot mai mulți oameni
Planta care vindecă inflamația colonului. Mătură deșeurile intestinale
O plantă banală din grădină ar putea vindeca inflamațiile intestinale.
Crema de gălbenele, secretul din orice casă din România. Ce părere are Dr. Ana Țuțu despre ea
Singurul aliment care îți reglează tensiunea arterială - și NU e usturoiul!
Un singur aliment care îți reglează tensiunea – și nu, nu e usturoiul!
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
