Mersul la biserică face bine la creier, spun cercetătorii. Iată de ce
Mersul la biserică aduce beneficii creierului. Cercetătorii au analizat relația dintre participarea la serviciile religioase și sănătatea mintală a celor trecuți 50 de ani.
Un nou studiu realizat în Irlanda dezvăluie relația dintre credință și sănătatea mentală în Irlanda.
Cercetarea, care a implicat peste 6.000 de adulți în vârstă de 50 de ani și peste, a constatat că o majoritate de peste 50 de ani din Irlanda participă la servicii religioase în mod regulat, ceea ce a fost asociat cu simptome depresive mai scăzute la această populație. Observațiile au avut loc timp de șase ani, din 2010 până în 2016.
Relația dintre sănătate mentală și religie este una complexă, spune studiul. Deși cei cu o prezență religioasă mai mare au avut simptome depresive mai mici, cei care au spus că religia era foarte importantă pentru ei, dar care nu frecventau foarte des, au avut o sănătate mentală mai precară. Participarea religioasă a fost legată și de un nivel de socializare mai mare, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra sănătății mintale a populației.
Cercetătorul și autorul principal, Joanna Orr, a declarat: "Această nouă cercetare arată că credința și practica religioasă la cei peste 50 de ani din Irlanda sunt asociate în mod complex cu bunăstarea mentală. Având în vedere scăderea participării religioase, a credinței și practicilor în Irlanda, este important să se evalueze cum ar putea afecta acest lucru pe cei care sunt religioși. Întreținerea practicilor religioase pentru cei care sunt religioși, precum și menținerea și consolidarea rețelelor sociale și participarea socială pentru toți cei din această grupă de vârstă apar ca fiind importante."
Religioșii practicanți, mai puțin depresivi
Conform datelor studiului, atât bărbații, cât și femeile care au asistat în mod regulat la serviciile religioase au avut simptome depresive mai mici. Cei care considerau religia importantă, dar nu frecventau regulat, aveau simptome depresive mai mari. Această relație a fost mai puternică la bărbați.
Nivelul de socializare a unei persoane reprezintă cel puțin o parte din relația dintre participarea la serviciile religioase și simptomele depresive inferioare. Acest lucru a fost valabil atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
Cercetătorul principal al studiului, profesoara Rose Anne Kenny, a spus: „Importanța implicării sociale continue și a participării sociale pe măsură ce îmbătrânim este bine stabilită și a fost asociată cu îmbunătățirea sănătății și bunăstării și a mortalității mai scăzute. Dacă participarea religioasă facilitează persoanele în vârstă să mențină o un cerc social mai mare, cu implicare socială continuă, vor fi necesare căi alternative de socializare, pe măsură ce ne vom dezvolta într-o societate mai seculară."
Studiul a fost lansat de Irish Longitudinal Study on Ageing (TILDA) la Trinity și a fost publicat de revista „Research on Aging”.
Studiul, AICI
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
6 remedii naturale pentru durerile de stomac
Leguma care distruge cancerul și regenerează celulele. Curăță corpul de toxine
Ce se întâmplă dacă mănânci corcodușe verzi. Nu ți-a spus nimeni ASTA! Sunt cianură în stomac
Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Infecții urinare iarna: greșeala pe care o faci fără să-ți dai seama. Acest fruct te scapă de probleme
Plantele care anulează efectul medicamentelor. Top remedii naturiste cu riscuri
5 plante și condimente care îmbunătățesc digestia
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Ce efecte pot avea unul sau două cuișoare consumate zilnic asupra organismului. Explicațiile dr. Virgiliu Stroescu
Plante medicinale uitate, cu beneficii puternice pentru rinichi, sânge sau tuse
Ingredientul puternic care îți curăță organele de grăsime și toxine. Multe femei îl adoră. Așa cureți stomacul, ficatul și colonul
Planta care calmează inflamațiile. E folosită în tratamentul pentru cancer
Consumul de cuișoare, beneficii. 11 motive pentru care să le incluzi în dieta zilnică
Acest condiment care te protejează de infecții, reglează glicemia și te scapă de tuse, are efect antibacterian și antiinflamator.
Un vârf din acest condiment poate provoca vânătăi și sângerare
De ce tot mai mulți oameni beau suc de sfeclă roșie. Beneficiile care i-au surprins pe cercetători
Singurul aliment care îți reglează tensiunea arterială - și NU e usturoiul!
Un singur aliment care îți reglează tensiunea – și nu, nu e usturoiul!
8 plante "minune" pentru tiroidă: ce spun studiile despre ele
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
5 legume care te hidratează mai bine decât un pahar cu apă
Sucul de merișoare, aliat al arterelor. Le redă flexibilitatea și stimulează circulația sanguină
O legumă comună ar putea reduce glicemia cu până la 50%. E de mare ajutor pentru diabetici
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
