Cercetătorii au descoperit că două zaharuri cu același număr de calorii pot fi „interpretate” diferit de creier. Fructoza activează mai slab mecanismele care reduc senzația de foame, ceea ce ar putea explica de ce unele alimente dulci sunt greu de refuzat
Fructoza și glucoza se găsesc în numeroase alimente consumate zilnic, de la fructe până la produse procesate și băuturi îndulcite. Deși oferă aceeași cantitate de energie, cele două zaharuri nu transmit același mesaj către creier.
Un nou studiu arată că fructoza trimite un semnal de sațietate mai slab decât glucoza, influențând modul în care organismul controlează foamea și preferințele alimentare.
Cercetarea realizată de oamenii de știință de la Monell Chemical Senses Center arată că intestinul și creierul comunică diferit în funcție de tipul de zahăr consumat. Rezultatele au fost publicate în revista Neuron.
Mult timp s-a crezut că neuronii responsabili de senzația de foame urmăresc în principal cantitatea de energie primită din alimente, indiferent de sursa caloriilor. Noua cercetare sugerează însă că organismul poate face diferența între tipurile de zaharuri.
La șoareci, cercetătorii au analizat activitatea neuronilor AgRP — celule cerebrale implicate în stimularea apetitului. Atunci când acești neuroni sunt activi, crește senzația de foame.
Glucoza a determinat o reducere puternică a activității acestor neuroni, ceea ce indică un semnal mai clar de oprire a consumului alimentar. Fructoza, în schimb, a avut un efect mult mai slab.
Oamenii de știință au identificat o cale specifică prin care fructoza influențează creierul: intestinul eliberează hormonul PYY, care transmite informația prin nervul vag către zonele cerebrale implicate în reglarea apetitului.
Acest mecanism a dus la o inhibare modestă a neuronilor AgRP. Când cercetătorii au blocat această cale de comunicare, efectul fructozei asupra neuronilor a dispărut.
În cazul glucozei, mecanismul a fost diferit. Aceasta nu a folosit aceeași cale PYY-nerv vag, ci a produs direct o inhibare mai puternică a neuronilor care stimulează foamea.
Echipa a analizat și efectele siropului de porumb cu conținut ridicat de fructoză (HFCS), un îndulcitor folosit frecvent în industria alimentară, care conține atât fructoză, cât și glucoză.
Șoarecii au arătat o preferință pentru HFCS, iar acest amestec a redus activitatea neuronilor AgRP mai puternic decât fructoza consumată singură.
Cercetătorii spun că această observație ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care unele persoane sunt atrase în mod special de alimentele și băuturile îndulcite cu astfel de produse.
Descoperirea schimbă perspectiva asupra modului în care organismul detectează nutrienții. Fructoza și glucoza au același număr de calorii pe gram, însă corpul nu pare să le proceseze ca pe două surse identice de energie.
„Această lucrare contribuie la înțelegerea noastră tot mai profundă a modului în care dietele moderne, în special cele bogate în fructoză sau sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză, interacționează cu sistemele neuronale implicate în apetit”, a declarat dr. Amber Alhadeff, autoarea principală a studiului, conform Medical Xpress.
Rezultatele nu arată că un anumit zahăr este singura cauză a creșterii în greutate, însă evidențiază cât de complex este sistemul prin care intestinul, creierul și comportamentul alimentar sunt conectate.
Studiul sugerează că alegerile alimentare nu sunt influențate doar de numărul de calorii, ci și de modul în care diferiți nutrienți transmit semnale către creier. Într-o alimentație modernă în care fructoza apare frecvent în produse procesate, înțelegerea acestor mecanisme ar putea ajuta cercetătorii să explice de ce anumite alimente sunt mai greu de consumat în cantități moderate.
