Frunzele de dafin sunt folosite frecvent în supe, tocane și preparate gătite lent, dar de obicei sunt îndepărtate înainte de servire.
Frunza de dafin este una dintre cele mai cunoscute plante aromatice din bucătărie. Este adăugată în preparate pentru a da gust și aromă, mai ales în rețetele care fierb mult timp.
Frunzele de dafin sunt apreciate pentru aroma și gustul lor discret, date de uleiurile esențiale din compoziție. Pe măsură ce se usucă și îmbătrânesc, frunzele devin mai aromate, iar gustul lor este extras mai ales prin căldură și abur, în timpul gătirii.
Totuși, în multe bucătării apare aceeași regulă: frunza se pune la gătit, dar se scoate din mâncare înainte de a fi servită.
În jurul acestui obicei circulă și o idee greșită: că frunzele de dafin ar trebui eliminate pentru că ar fi toxice dacă sunt mâncate. Informațiile disponibile arată însă că lucrurile nu stau chiar așa.
Dacă sunt mestecate ca atare, frunzele pot avea un gust amar. În schimb, atunci când sunt adăugate în rețete care fierb lent, cum sunt supele sau tocanele, ele pot da preparatului o aromă bogată, cu note vegetale și lemnoase.
Principalul motiv pentru care frunzele de dafin sunt îndepărtate înainte de servire nu este toxicitatea, ci textura.
Studiile de laborator realizate pe uleiurile esențiale din frunzele de dafin au arătat că acestea pot fi toxice pentru unii agenți patogeni dăunători, inclusiv pentru anumite tulpini de bacterii și fungi. Pentru oameni, însă, frunzele de dafin nu sunt considerate toxice și sunt sigure pentru gătit. De altfel, ele au fost folosite mult timp și în medicina tradițională pentru proprietățile lor antimicrobiene și pentru alte posibile beneficii.
Tehnic, frunzele pot fi mâncate. În practică, însă, sunt foarte tari și cu aspect pielos, iar prin gătire nu se înmoaie suficient. Marginile lor pot fi chiar ascuțite.
Din acest motiv, pot deveni un pericol de înec dacă sunt înghițite. Există și relatări despre frunze de dafin rămase blocate în gât sau în esofag, precum și despre cazuri în care o frunză de dafin ar fi provocat perforație intestinală.
Chiar și mărunțite, frunzele pot păstra o textură aspră, ușor nisipoasă. Acesta este motivul principal pentru care majoritatea rețetelor recomandă folosirea lor întregi și scoaterea din preparat înainte de servire.
Dacă uiți să le îndepărtezi și ajungi să muști dintr-o frunză întreagă sau dintr-o bucată mare, recomandarea este să o scuipi.
Frunzele de dafin se usucă foarte bine, iar aroma lor se intensifică în săptămânile de după recoltare și uscare. De aceea, cel mai des sunt vândute în varianta uscată. Uneori, ele pot fi găsite și proaspete, la raionul de legume.
Cea mai simplă metodă de utilizare este adăugarea uneia sau a două frunze întregi într-o supă, o tocană sau într-un lichid pentru gătire lentă. Lăsate să fiarbă împreună cu carne, legume sau supă de bază, frunzele transferă preparatului o aromă vegetală discretă.
Frunza de dafin poate fi adăugată și în saramura folosită la murături.
Folosirea frunzelor întregi are și un avantaj practic: sunt mai ușor de observat și de scos înainte ca mâncarea să fie servită. Dacă sunt utilizate bucăți mai mici, acestea pot fi puse într-un infuzor de ceai, pentru a putea fi îndepărtate mai ușor.
Frunza de dafin este și un ingredient clasic din amestecul de condimente numit „bouquet garni”, termen francez care desemnează un buchet de ierburi legat cu sfoară și adăugat în supă sau sos pentru un plus de gust.
Pentru cei care nu vor să riște ingerarea accidentală a unei frunze sau care vor să folosească dafinul într-un amestec de condimente pentru frecare, există și varianta frunzei de dafin măcinate. Aceasta se folosește la fel ca orice alt condiment uscat sub formă de pulbere.
Frunzele de dafin uscate pot fi păstrate aproximativ 12 luni.
Dacă sunt proaspete, ele pot fi uscate și depozitate într-un recipient etanș. O altă variantă este congelarea frunzelor proaspete, care pot fi păstrate astfel până la un an.
